Din 1949, cand refuza recomandarile Legatiei Republicii Populare Romane la Paris, Monica Lovinescu alege, de fapt, sa inceapa o lupta care nu se va sfarsi decat odata cu prabusirea regimului comunist, in 1989. In cei patruzeci de ani de exil, nici pierderea mamei, nici dorul de tara nu i-au frant rezistenta. Resorturile care i-au permis sa respinga, o viata intreaga, compromisul, indiferent de consecinte, raman aproape imposibil de explicat. Cronicile din seria Undelor scurte, departe de a fi fost doar „gazetarie vorbita“, continua sa reprezinte un punct de reper pentru cititorul care isi (re)descopera trecutul recent si ne ofera, totodata, masura unui om care a ales o viata in afara totalitarismului comunist, dedicata nu propriei persoane, ci tarii in care libertatea devenise, dupa 1947, o amintire.