Jules Renard (1864-1910) a fost un celebru scriitor francez a carui opera se sustine printr-o remarcabila valoare educativa.
Morcoveata este povestea unei copilarii nefericite, a unui baietel nedreptatit de membrii familiei sale. Scriitorul surprinde universul copilariei filtrat prin ochii unui copil hipersensibil si cu o personalitate complexa. Sub ironia usor amara, se ascunde tandretea pentru tatal sau, care-l ignora, si pentru mama sa, care-l persecuta, profunzimea sentimentelor fiind analizata cu mare finete si sensibilitate.
In jurnalul sau, autorul afirma ca Morcoveata a fost unul dintre personajele care l-au impresionat cel mai mult, „in fiecare clipa imi amintesc de Morcoveata, traim impreuna …”.
Fragment din cartea "Morcoveata" de Jules Renard

" Pedagogul le inspecteaza mainile. Elevii, pe doua randuri, isi arata mai intai dosul palmelor, apoi le intorc cu rapiditate, dupa care le pun repede la caldura, in buzunare. De obicei, Violone nu se prea uita la ele. De data asta insa, i se pare ca ale lui Morcoveata nu sunt destul de curate.
Morcoveata, rugat sa treaca iar pe la robinet, se revolta. Se poate observa, e adevarat, o pata albastruie, dar sustine ca nu e decat un inceput de degeratura. De buna seama, i se cauta pricina.
Violone trebuie sa-1 conduca in fata domnului director.
Acesta, matinal, pregateste in cabinetul sau un curs de istorie pentru cei mari. Cu degetele sale mari pune principalele jaloane: aici Imperiul Roman, in mijloc cucerirea Constantinopolului de catre turci, mai incolo istoria moderna ce incepe undeva si nu se mai termina.     Are un halat mare ale carui sireturi brodate ii incercuiesc burta precum franghiile o coloana. E vizibil ca mananca prea mult. Trasaturile ii sunt grosolane. Vorbeste tare si pliurile gatului i se onduleaza peste guler lent si ritmic. Se mai remarca prin rotunjimea ochilor si grosimea mustatii.
Morcoveata sta in picioare inaintea lui, cu sapca intre picioare, ca sa-si pastreze intreaga libertate de actiune.
Cu un glas teribil, directorul intreaba:
— Ce e?
— Domnule, m-a trimis pedagogul ca sa va spun ca am mainile murdare, dar nu este asa! Din nou, constiincios, Morcoveata isi arata mainile, intorcandu-le pe o parte si pe cealalta. Iata dovada!
— Nu-i adevarat, zice directorul. Patru zile de arest, micutule!
— Domnule, spune Morcoveata, pedagogul are ceva cu mine!
— Aha, are ceva cu tine! Opt zile, micutule! Morcoveata stie cu cine are de-a face. E hotarat sa se bata cu toti. Ia o pozitie de lupta, chiar daca pentru asta poate primi o palma. Caci directorul obisnuieste, din cand in cand, sa combata cu nevinovatie cate un elev recalcitrant cu dosul palmei: poc! Abilitatea elevului vizat consta in a prevedea lovitura si a se lasa in jos. Directorul se dezechilibreaza, in rasul infundat al celor din jur. Dar nu reincepe, caci demnitatea il impiedica sa foloseasca vreun siretlic. Ori nimereste obrazul ales, ori se lasa pagubas. "