„Singura persoana nemultumita de succesul Adei fusese mama acesteia, deranjata de faptul ca fiica ei ajunsese pe scena teatrului mare, in compania unor persoane de o moralitate cel putin dubioasa, asa cum erau, dupa parerea sa, majoritatea actorilor. Asistase la spectacol de undeva din ultimele randuri, imbracata in vesnicul ei taior negru de directoare de scoala, incheiat la toti nasturii, cu o expresie de nemultumire zugravita pe fata. N-a aplaudat, a raspuns cu raceala la felicitarile cunoscutilor, iar in zilele urmatoare a incercat s-o convinga pe Ada sa renunte la rol: teatrul, care ii suceste mintile si o face sa neglijeze invatatura, nu putea sa constituie o cariera pentru o fata care isi respecta parintii si vrea sa se realizeze in viata. Ada n-a cedat insa, stim foarte bine ca putea deveni uneori un monstru de incapatanare, asa ca mama s-a decis sa-I abordeze pe directorul teatrului, caruia i-a spus raspicat ca nu poate accepta nici in ruptul capului ca fiica sa, care este in penultima clasa de liceu si are de dat in curand un examen dur de admitere, la Politehnica sau la Farmacie, sa mai urce pe scena. Directorul insa nici n-a vrut sa auda: peste doua saptamani teatrul urma sa plece intr-un turneu la Bucuresti, iar Steaua fara nume era piesa de rezistenta din repertoriu. Argumentele mamei n-au avut niciun efect, desi repeta cu incapatanare ca fata ei este inca minora si singurii care au dreptul sa ia decizii in privinta ei sunt parintii. Iar cei doi s-au despartit in cele din urma dupa un schimb dur de replici, din care n-au lipsit declaratiile fatise de razboi si amenintarile."