Citind o carte precum cea propusa acum de Marius-George Cojocaru probabil ca nu vom ajunge sa intuim viitorul indepartat al zonei (nici o carte nu poate garanta aceasta), dar cu siguranta ne va fi mai clar prezentul continuu al zilelor noastre. Pentru ca, asa cum sugeram la inceput, (si) in zona Marii Negre Istoria merge mai departe. Felicitari autorului ca ne reaminteste acest lucru atat de evident – si atat de usor trecut cu vederea! Adrian Cioroianu ...Provocarile secolului XXI – razboiul energetic, lupta pentru controlul traseelor conductelor de hidrocarburi, lupta impotriva terorismului dar si oscilanta diplomatie a statelor Bazinului Pontic, membre sau nemembre NATO, evidentiaza actualitatea temei si demonstreaza (sper) utilitatea demersului meu. *** Limitele cronologice ale acestei cercetari stiintifice nu sunt definite strict din dorinta de a cuprinde cat mai multe aspecte ale subiectului, dar nu putem evita marcarea a doua momente cruciale din istoria contemporana, cu efecte majore in geopolitica pontica, folosite ca reper evolutiv pe parcursul redactarii lucrarii: anul 1949 a insemnat constituirea celei mai importante aliante politice si militare din epoca contemporana, marcand inceputul unei noi ere in rezolvarea problemelor securitatii colective. NATO se instaleaza la Marea Neagra prin intermediul Turciei si Greciei, ridica valoarea geostrategica a zonei pontice si a litoralului si deschide noi provocari in coexistenta Vest-Est pe parcursul Razboiului Rece; anul 2004 a marcat sfarsitul cautarilor pentru securitate a doua foste state membre ale Tratatului de la Varsovia, Romania si Bulgaria, care se alatura Aliantei Nord-Atlantice aducand acesteia, prin pozitiile geostrategice deosebite, noi posibilitati de abordare a securitatii in Bazinul Pontic, Caucaz, Orientul Apropiat si Asia Centrala. A fost de asemenea posibila izolarea focarelor de instabilitate din Balcani si redimensionarea operatiunilor din lupta impotriva terorismului. NATO s-a extins in regiune ca structura de aparare colectiva si securitate, parteneriatelor NATO-Rusia si NATO-Ucraina adaugandu-li-se, in 2004, NATO-Russia Action Plan on Terrorism. Tot in acest an, la summit-ul de la Istanbul, Republica Moldova, Georgia si Azerbaidjanul au fost incurajate sa se apropie de standardele politice si militare ale Aliantei, solicitandu-li-se participarea la efortul comun de contracarare a noilor amenintari.

Provocarile secolului XXI – razboiul energetic, lupta pentru controlul traseelor conductelor de hidrocarburi, lupta impotriva terorismului dar si oscilanta diplomatie a statelor Bazinului Pontic, membre sau nemembre NATO, evidentiaza actualitatea temei si ne demonstreaza (speram) utilitatea demersului nostru.

Marius-George Cojocaru