„TOATE ACESTEA LE VOI DESCRIE, CANDVA, sI MAI EXACT.“ Propozitia din finalul volumului Verbele auxiliare ale inimii fusese o promisiune, o amenintare sau un citat? In 1985, cand a aparut aceasta carte conceputa ca un ferpar, ultima propozitie parea mai degraba o manifestare a atitudinii autorului. Dupa volumele Harmonia caelestis si Editia revazuta, „cartile tatalui“, odata cu aparitia romanului Nicio arta, dupa mai bine de doua decenii, celebra propozitie esterhazyana capata o noua semnificatie.
Nicio arta este cartea mamei inviate, a mamei care cunoaste legea ofsaidului, limbajul acesteia, prin intermediul caruia este definita relatia ei cu lumea. Fiul exista numai in functie de limbajul-fotbalistic-al-mamei, la fel ca restul lumii. In aceasta carte, fotbalul este prezentat drept conceptie despre lume, a carei provenienta isi are radacinile in raportul fata de mama si fata de limba materna: complexul limbii materne.
In cazul in care cititorul cauta in acest volum al lui Peter Esterhazy firele „romanului de familie“, le va gasi in intamplari rotunde, scrise cu maiestrie. In cazul in care cauta sentimente – le va gasi si pe acestea. Cel interesat de lumea textului autoreflexiv in stil esterhazyan (unde incepe si unde se sfarseste scriitorul?) nu va fi deceptionat.
Academia de Cultura Fotbalistica din Germania a declarat romanul Nicio arta cea mai buna carte fotbalistica a anului 2009. Comisia de acordare a premiului si-a motivat optiunea prin faptul ca autorul „descrie jocul cu mingea drept un destin comic, emotionant al familiei, oferindu-ne astfel o proza oedipiana de super-clasa“.

„Nicio arta, ultima carte a lui Peter Esterhazy despre care suntem tentati sa credem ca e un roman, vorbeste de mama, despre fotbal si despre paradoxurile comunismului tarziu – cu efect electrizant.“
Hans Ulrich Gumbrecht, Frankfurter Allgemeine Zeitung

„Cu un umor chiar grotesc pe alocuri, Peter Esterhazy relateaza istoria tragica a Europei Centrale in secolul XX. Indraznet, dar minunat.“
Ulrich Weinzierl, Die Wel