Dacă marile epidemii generate de virusuri şi bacterii au reprezentat ameninţarea biologică supremă la adresa populaţiilor umane timp de cel puţin două milenii, urmând a fi controlate sau chiar eliminate de abia prin progresele medicinii secolului XIX şi mai ales XX, în secolul XXI provocările cele mai mari la adresa sănătăţii (privită astăzi, într-o definiţie mai largă, a modelului bio-psiho-somatic, drept o stare generală de bine fizic, psihic şi social) par să fie legate de cancer şi de afecţiunile neuropsihice. E vorba de boli ale societăţilor civilizate, avansate tehnologic, intens urbanizate, boli pentru care inca nu s-au gasit solutii definitive. Aceste patologii deschid un orizont cât se poate de indezirabil, de care ne străduim să fugim: moartea. În vreme ce diagnosticul unor forme de cancer atrage după sine spaima față de moartea fizică anunţată sau a unei recidive imprevizibile chiar şi după tratament, bolile neuropsihice, precum Alzheimerul deschid orizontul unei dizolvări identitare, prin pierderea memoriei, care echivalează pentru mulţi tot cu un fel de moarte, atâta timp cât memoria pare sa ramana un element cheie, dacă nu chiar depozitarul esential al identităţii noastre personale (în cele din urmă, desigur, şi Alzheimerul conduce la moarte biologică).

Dacă, în ceea ce priveşte abordarea cancerului, progresele ultimelor decade au fost şi sunt remarcabile (chiar dacă nu au reuşit să conducă spre o terapie garantată şi definitivă pentru toate stadiile si formele tumorale), nu acelaşi lucru s-ar putea spune despre Alzheimer – o boală care rămâne încă destul de misterioasă, atât ca mecanism de producere, cât şi în ceea ce priveşte soluţiile terapeutice. Teama de cancer şi Alzheimer, având ca substrat de fond, teama de îmbătrânire s-a dovedit însă un cal de bătaie numai bun de exploatat de industria alimentară şi farmaceutică: anticipând pericolul dezvoltării unor asemenea afecţiuni, producătorii de alimente, medicamente, editorii de carte şi nu numai au promovat o mulţime de produse care să ne salveze de la a dezvolta astfel de maladii (căci, atunci când terapia e prea dificilă sau necunoscută, evident prevenţia rămâne cel mai bun tratament) – nu e de mirare că piaţa este aşadar invadată de tot felul de suplimente, preparate şi cărţi menite să te ferească de pericolele atât de temute. În acest context, o iniţiativă care să contribuie la o mai bună cunoaştere şi la o popularizare a unor studii ştiinţifice în ceea ce priveşte cancerul sau Alzheimerul, care să ne construiasca un discernământ al alegerii, când vine vorba de a lua măsuri şi a ne proteja din timp este cât se poate de binevenită. Cartea lui Sue Halpern, scriitoare şi editoare la o publicaţie americană prestigioasă vine în întâmpinarea acestei nevoi: de a ne elibera de umbrela consolărilor, a gândirii pozitive şi a abordării stilurilor de viaţă pretins sănătoase şi a privi complexitatea, consecinţele şi mijloacele eficiente reale, dovedite de a întâmpina amenințările.

Fără să fie neapărat un ghid care să ofere garanţii atât de confortabile pentru cititori, cartea lui Sue Halpen e mai degrabă o privire panoramică asupra studiilor ultimelor 2 decenii care au avut ca obiect boala Alzheimer. E vorba de studii care au căutat instrumente de diagnostic timpuriu, studii care au cercetat fundamentul ei cauzal şi mecanismele fiziopatologice dar şi studii care au evaluat posibilele metode de prevenţie dar şi de tratament. Aşa cum e de aşteptat, când vine vorba de o afecţiune recent descoperită şi urmărită intens, o mare parte a acestor cercetări şi trialuri au ajuns, la un moment dat în tot felul de fundături. Animată de temeri personale (tatăl ei a decedat de Alzheimer) dar şi de o curiozitate concretizată într-o documentare amănunţită, la cele mai prestigioase instituţii de cercetare americane, Sue Halpern dezvoltă practic povestea acestor încercări de a înţelege o maladie degenerativă. De ce este însă boala Alzheimer atât de puțin înțeleasă? Pentru că, luat per ansamblu, procesul general de îmbătrânire de care este legată și această maladie, ascunde încă suficiente mistere (la început, maladia Alzheimer a fost oricum confundată cu o demență senilă, survenită mai mult sau mai puțin firesc, odată cu înaintarea în vârstă). Din punct de vedere statistic, cel puțin deocamdată lucrurile nu sunt totuși atât de înspăimântătoare: incidența bolii este doar de 10% la persoanele trecute de 65 de ani, deși prevalența ei ar putea căpăta amploare, datorită îmbătrânirii generale a populației. Din fericire numeroasele studii derulate au reușit să propună o serie de markeri care să depisteze boala înainte de apariția simptomelor (atât tehnici de laborator, cât și tehnici imagistice) iar legătura bolii cu dezvoltarea plăcilor de amiloid în sistemul nervos central, cu disfuncțiile hipocampice (o formațiune la nivelul encefalului) sunt bine fundamentate. Eforturile științifice au vizat și descoperirea unor origini genetice și moleculare ale bolii, pentru a sprijini strategiile terapeutice. Aceste strategii însă rămân încă neconvingătoare și vor necesita destulă muncă din partea comunității de cercetători, fie că vorbim de vaccinuri cu anticorpi-antiamiloid, fie de stimularea neurogenezei, fie de dezvoltarea unor microcipuri care să compenseze disfuncția hipocampului. În ceea ce privește măsurile profilactice, consumul de ginko biloba sau rezolvarea de cuvinte încrucișate, în ciuda credințelor populare s-ar putea dovedi că nu ajută prea mult (fără să se poată spune același lucru despre… dansul de societate).

Fără să arboreze un optimism exagerat, valorificând resurse bibliografice vaste pentru un volum de popularizare, subliniind succint progresele și provocările ultimelor decade în ceea ce privește boala Alzheimer, cartea lui Sue Halpern ar trebui să fie doar un prim volum dintr-o serie de cărți menite să domolească periodic anxietățile contemporane și să dezvolte o gândire critică și informată în raport cu o maladie oricât de terifiant㠖 în fond, orice adversar nu poate fi înfrânt decât confruntandu-l in primul rand cu luciditate.

Sever Gulea, pentru blog.libris.ro