Numele vantului. Cronicile ucigasului-de-Regi: Ziua intai

Intr-un targusor uitat de lume, hangiul Kote duce un trai searbad, invaluit de intreita tacere a Pietrei de Hotar. Lucrurile se schimba insa cand la han isi face aparitia Cronicarul, un invatat hotarat sa scoata la lumina trecutul misterios al hangiului. Caci Kote este nimeni altul decat Kvothe, cel mai mare (anti?)erou al vremii sale, alchimist priceput, ibovnic iscusit si muzician desavarsit, Kvoth Neinsangeratul, Kvothe Ucigasul-de-Regi. Dornic sa lamureasca adevarul din spatele propriei legende, Kvothe isi deapana povestea, de la copilaria intr-o trupa de artisti ambulanti si anii de mizerie petrecuti ca orfan pe strazile unui oras intesat de primejdii pana la nemaipomenitele peripetii ca invatacel la marea Universitate, locul unde stiinta se impleteste cu magia. Iar, dincolo de toate pluteste o abia-ghicita amenintare...

Marcand debutul literar al lui Patrick Rothfuss, Numele vantului este mai mult decat un roman fantasy: bildungsroman, satira academica si poveste de dragoste, cartea va captiva imaginatia cititorilor de toate varstele.

Din seria Cronicile ucigasului-de-Regi fac parte:
• Ziua intai: Numele vantului
• Ziua a doua: Teama inteleptului

     Fragment din romanul "Numele vantului" de Patrick Rothfuss:

    „Abia a doua zi, spre seara, cobori Cronicarul scarile si veni in sala mare a hanului Piatra de Hotar. Era tras la fata si se clatina usor pe picioare, dar isi tinea tasca subtire de piele la subrat.
    Kote sedea in spatele tejghelei, rasfoind o carte.
    - O, oaspetele nostru fara de voie! Cum va mai e capul?
    - Imi zvacneste un pic cand il misc prea repede, raspunse Cronicarul ducand mana la ceafa. Dar inca mai merge.
    - Ma bucur s-aud, spuse Kote.
    - Unde ma... sovai Cronicarul, uitandu-se intr-o parte si in alta. Suntem cumva in Nicaurea?
    Kote dadu din cap ca da.
    - Mai Nicaurea de-atat nici ca se poate, raspunse el, facand un gest larg cu bratul. Metropola infloritoare. Isi duc traiul aici cateva... zeci de oameni.
    Cronicarul se holba la barbatul cu par rosu din spatele tejghelei. Se prinse de coltul mesei ca sa aiba de ce sa se sprijine.
    - Dumnezeule cu trupul parjolit! sopti el cu glasul taiat. Chiar tu esti, nu-i asa?
    Hangiul paru din cale afara de mirat.
    - Sa-mi fie cu iertare?
    - Stiu ca ai de gand sa zici ca nu-i asa, raspunde Cronicarul. Dar dupa ce-am vazut asta-noapte...
    Hangiul ridica o mana, facandu-l sa taca.
    - Inainte sa discutam daca v-ati iesit au ba din minti dupa lovitura aceea la cap, spuneti-mi, cum mai e drumul catre Tinue?
    - Ce? sari Cronicarul, un pic maniat. Nu spre Tinue ma indreptam. Ma duceam... deh. Ei bine, chiar si lasand la o parte ce-a fost azi-noapte, drumul e destul de greu. Am fost jefuit inainte de Vadul Popii, si de atunci am mers tot pe jos. Dar a meritat din plin, de vreme ce tu esti cu adevarat aici.
    Contopistul arunca o privire spre sabia atarnata deasupra tejghelei si trase adanc aer in piept, in vreme ce pe chip i se asternea o usoara neliniste.
    - Nu sunt aici ca sa-ti fac necazuri, sa stii.
    Zambi obosit.
    - Nu ca as fi eu in stare sa-ti fac tie necazuri, ca doar...
    - Bine, bine, ii taie vorba hangiul, scotand un servet alb si incepand sa lustruiasca tejgheaua. Deci cine esti?”