In toamna lui 1938, cand incepe sa scrie Nunta in cer, Mircea Eliade avea 31 de ani, publicase sute de articole, volumele Solilocvii (1932), Ocea­nografie, India, Alchimie asiatica (1934), Yoga: essai sur les origines de la mistique indienne (1936), Cosmologie si alchimie ba­biloniana (1937), era considerat aproape unanim de congenari „seful ge­ne­ratiei“, iar de un critic de talia lui E. Lovinescu drept „romancierul ge­ne­ratiei sale“ 1, indiferent de rezervele criticului fata de Isabel si apele diavolului (1930), Maitreyi (1933), santier (1935), Intoarcerea din rai, Lumina ce se stinge (1934), Huliganii (1935), Domnisoara Cristina (1936), sarpele (1937).
Eliade se simte, pe buna dreptate, stapan pe tot ce face. Stapan pe un vast sistem de retele psihoprofesionale si sociopolitice, totul determinat de fascinanta esenta a personalitatii sale: Concidentia oppositorum. E savant si insurgent, ideolog si erotofil, gazetar frenetic si constructor erudit de sinteze. Este egofil si militant, solitar si plezirist, adolescent intarziat si batran intelept, etern student al lui Nae Ionescu, dar si profesor „la patru ace“ s.a.m.d.