Cesar Aira este considerat cel mai prolific si mai apreciat prozator argentinian al momentului.

Romanul are in centru un pictor din secolul XIX, Johan Moritz Rugendas, nascut in Germania si cunoscut datorita pinzelor sale ce infatiseaza scene din America de Sud si America Latina. Fascinat in cea mai mare masura de Argentina, el se straduieste sa capteze „misteriosul vid ce se intinde dincolo de linia orizontului”. Temerara sa calatorie in lumi exotice il face sa infrunte capriciile naturii, lupta din care de-abia iese cu viata. Aira surprinde cu maiestrie experienta unica a artistului si trairile lui la limita.

 „O scena din viata unui pictor calator este o meditatie asupra actului reprezentarii si a metodelor pe care le folosim pentru a studia si a imortaliza lumea din jurul nostru. O lucrare istorica, estetica si deopotriva o meditatie despre fragilitatea corpului si despre felul in care isi poate sustine el forta ideilor, romanul lui Aira este o performanta memorabila.” (The Los Angeles Times)

„Personajul cartii este pictorul peisagist Rugendas, care inregistreaza febril in creion o lume a paradoxului, vegheata indeaproape de Aira. Rugendas admira landourile enorme si molcome, care parcurg distanta dintre un sat si altul in citeva generatii: viata pare sa se masoare in ere geologice ...” (Juan Villoro)

„Rodul acestui scurt si intens roman pare sa fie o masinarie de fabricat frumusete, un minunat mecanism ce descrie fericit lumina argentiniana, uneori atit de greu de pus pe hirtie.” (La Nacion)

Fragment din roman:

"Peisajul intrezarit peste umar ii retrezea vechi indoieli si probleme vitale. Se intreba daca era in stare sa-si ia viata in propriile-i maini si sa se intretina din propria-i munca, adica, din arta lui, daca putea face ce faceau si ceilalti. Asa lucrase pana atunci, si inca foarte bine, dar conta pe sprijinul primit la Academie si in cursul uceniciei, in general, si pe energia tineretii. Ca sa nu mai vorbim de soarta. Avea cele mai serioase indoieli ca acest demers era de durata. Pe ce se baza, la urma urmelor? Pe profesie si pe aproape nimic altceva. Si daca pictura il parasea? Nu-i mai ramanea nimic. N-avea casa, nici bani la banca, nici talent in afaceri. Tatal ii murise, iar el traia de ani de zile hoinarind prin tari straine. Aceasta ultima situatie il facea deosebit de sensibil la gandul ca „daca ceilalti pot"... Intr-adevar, toti cei pe care ii intalnea in orase si sate, in paduri si munti, izbuteau cumva sa se tina pe linia de plutire; dar erau in mediul lor, stiau la ce sa se astepte. Pe cand el era la cheremul unui hazard ciudat. Cine il asigura ca moda artei fizionomice a naturii n-avea sa treaca, lasandu-l izolat ca un naufragiat in mijlocul unei frumuseti inutile si ostile? Brusc, vedea ca tineretea aproape i se sfarsise, iar el tot nu cunoscuse iubirea. Se straduise sa traiasca intr-o lume a legendelor, o lume de basm unde, daca nu invatase nimic practic, cel putin aflase ca povestea continua intotdeauna, iar pe erou il asteptau noi aventuri, mai capricioase si mai imprevizibile decat cele anterioare. Saracia si abandonul abia daca alcatuiau un nou episod. Putea sfarsi cerand de pomana la intrarea intr-o biserica sud-americana, de ce nu? Nici o teama nu era prea exagerata cand venea vorba de el. "