Sfantului Epifanie de Salamina, aparator inegalabil al credintei niceene, i s‐a atribuit de catre primii editori ai lucrarilor sale o opera vasta, inca netradusa in mare parte. Scrierile sfantului cuprind si sapte omilii, cinci pastrate integral si doua fragmentar, care au fost intampinate cu o mare consideratie in lumea medievala, ce s‐au bucurat de mai multe editii, intre care si cea de fata, si sunt la fel de actuale pana azi.

Studiul introductiv precizeaza ca, odata cu domnia Sfantului Constantin cel Mare, Crestinismul ajunge din credinta privilegiata si extinsa, religie de stat. Biserica da roade, se produce crestinarea imperiului, este alcatuita Sfanta Liturghie, se naste monahismul, se definesc cu limpezime dogmele credintei, apare o intreaga literatura crestina. Evanghelia progreseaza dincolo de marginile lumii romane. Bi‐serica se confrunta cu pericolul ereziilor. Monahismul, cel anahoretic cat si cel comunitar, se intinde incet, incet, atat in intregul Orient, cat si in toata lumea crestina. Nu trebuie neglijate stransele legaturi ale Sfantului Epifanie cu lumea eclesiastica apuseana. Pe plan spiritual si cultural, Sfantul Epifanie de Salamina este un „barbat apostolic al secolului al IV‐lea”. El este unul dintre putinii ierarhi ai vremii care are o biografie. Mai departe, ingrijitorul editiei face o succinta prezentare a etapelor parcurse de Sfantul Epifanie: perioada monahismului, apoi a preotiei, episcopatul, participarea la al II‐lea Sinod Ecumenic. In ultimii sai ani de viata, din 394 s‐a luptat cu toata energia in combaterea origenismului.

Exista pana azi numeroase dispute cu privire la marimea operei epifaniene. Sfantul „precizeaza invatatura despre Duhul Sfant impotriva ereziilor contemporane”. Mai departe, „dezbaterea teologica se desfasoara in jurul doctrinei despre Intrupare”. Cea mai insemnata scriere a sfantului este Panarion, (Cutia cu leacuri), leacuri impotriva ereziilor. Despre masuri si greutati este mai curand o introducere in studiul Sfintei Scripturi. Aceasta „da o valoare teologica masurilor si greutatilor care figureaza in Biblie”. Despre cele douasprezece pietre pretioase este un scurt opuscul care „propune o interpretare alegorica a pietrelor pretioase de pe pieptarul lui Aaron”. Cele sapte Omilii s‐au pastrat integral sau partial si li s‐a contestat pe nedrept redactarea lor de catre Sfantul Epifanie.

O alta dimensiune a Sfantului Epifanie este cea a teologului, „care este eminamente traditional”. „Menirea sa in veacul de aur” a fost aceea de a fixa invatatura de credinta ortodoxa. Sfantul Epifanie „a inmanuncheat intr‐o summa theologiae intreaga ortodoxie a timpului sau”. Reputatul patrolog roman Ioan G. Coman il compara pe Sfantul Epifanie cu „un erou neobosit, cu sabia necrutatoare a credintei in cuvant si in scris”, mai arata ingrijitorul editiei, parintele Ilie Toader. Urmeaza o impresionanta bibliografie de saizeci de titluri.

In prima Omilie, „La Florii”, autorul se bucura mult de faptul ca Iisus, „Mirele, vine sezand pe manz ca pe tron”. Intregul univers sarbatoreste intrarea Sa in Ierusalim, „lumina iarasi Se arata, ratacirea iarasi a incetat, iarasi infloreste adevarul, Biserica iar dantuieste”. Sfantul se adreseaza firii plin de entuziasm:

„Ceruri, veseliti‐va!” si in continuare: „Popoare, veniti in intampinare! Batrani, haideti si voi degraba! Maicilor, dantuiti! Pruncilor, cantati! Tineri, strigati! Neamuri adunati‐va!”. Acesta este momentul slavei cand: „S‐a aratat ridicarea celor cazuti, s‐a aratat dezrobirea celor robiti, s‐a aratat odihna celor osteniti, s‐a aratat izbavirea celor deznadajduiti”. Sfantul adauga: „Ieri Hristos il invia din morti pe Lazar, si astazi Cel Care da viata merge la moarte”. Desi solemn, autorul indeamna la bucuria tainica a Invierii: „Sarbatoreste, Biserica a lui Hristos, dar nu in inchipuire, ci dantuind duhovniceste!”. Sfantul mai spune: „Cantarile imi par ingeresti, aceasta este venirea Stapanului la sarbatoarea de astazi, aceasta e calatoria de atunci si de acum a Imparatului imparatilor in Sion”. Indemnul: „sa iesim in intampinarea lui atat faptura vazuta cat si cea nevazuta!” este o contopire intru Duh si fiinta. „De Acesta se infricoseaza heruvimii si se cutremura serafimii”. Limbajul sau poetic dezvaluie adevaratele taine duhovnicesti. „Pe Acesta Il canta soarele, pe Acesta Il slaveste luna, pe Acesta il lauda stelele”. Sfarsitul omiliei, ziditor de suflet, ca si intreaga cuvantare, da smerenie si tarie celor ce‐L slavesc ca Imparat si Mantuitor: „Acesta este Facatorul creaturilor celor de sus si al celor de jos, Domnul Dumnezeul nostru, si ale Lui sunt slava si puterea in vecii vecilor. Amin”.

Sfantul Epifanie incepe omilia „La Sambata Mare” astfel: „Astazi este tacere multa pe pamant”, pentru ca Domnul nostru Iisus Hristos rastignit pe cruce s‐a pogorat la iad. „Pamantul s‐a inspaimantat si a amutit, ca Dumnezeu a adormit cu trupul si a inviat pe cei din veac adormiti”. Dumnezeu a murit in trup si iadul s‐a cutremurat, mai spune Sf. Epifanie si se intreaba cu spaima: „Unde sunt noroadele, si freamatul, si nesabuita straja? Cu adevarat, noroadele au cugetat cele desarte si zadarnice”. Spune sfantul cu frica: „Au lovit Piatra cea din capul unghiului, pe Hristos”. Dar pentru ca prorocia sa se implineasca trebuia aceasta jertfa: „Astazi s‐a facut mantuire celor de pe pamant”. Sa ascultam „invatatura mai inalta despre patima lui Hristos! [...] Coasta Lui cea impunsa a tamaduit su‐ferintele noastre. Sa ne ridicam si sa iesim din moarte la viata, din intinare catre mantuire si din intuneric la lumina cea neapropiata, sa lasam deoparte suferinta si sa ne indreptam spre bucurie catre Ierusalimul cel ceresc si de la pamant la cer. [...] Asculta si lauda in cantare! Asculta si slaveste! Asculta si propovaduieste marea minune a lui Dumnezeu”. Vechiul Testament s‐a invechit iar Noul Testament se infaptuieste, „cum cele vechi au trecut si cele noi au inflorit!”, sfantul adauga: „Iarasi zic de doua ori viata, de doua ori nastere si, totodata, nastere din nou”. Acestea sunt faptele indoitei nasteri a lui Hristos: „Hristos Se naste noaptea in Betleem si tot noaptea Se naste din nou in Sion”. Spune sfantul: „sa coboram si noi impreuna cu El, sa cantam, sa vedem impacarea lui Dumnezeu cu oamenii, eliberarea celor osanditi de catre bunul Stapan”. Fulgerul de sus a intunecat privirile potrivnice ale iadului, zicand: „Ridicati, capetenii, portile voastre!”. „Multe trupuri au inviat, vestind invierea Stapanului cea de a treia zi, pe care noi, credinciosii, sa o intampinam, sa o privim cu bucurie si sa ne imbratisam, cu ingerii dantuind!” – incheie sfantul scriitor.

In omilia ce urmeaza, „La Inviere”, Sfantul Epifanie spune ca „Soarele dreptatii, Hristos, a rasarit astazi dupa trei zile si a luminat toata zidirea”. Ca urmare: „Portile iadului au fost deschise de Hristos si mortii ca din somn s‐au trezit”. Aceasta minunata veste, ca „S‐a desteptat Domnul ca din somn si pe toti vrajmasii Sai, lovindu‐i, i‐a rusinat” arata biruinta Vietii, a Dreptatii si a Adevarului in lume. „A inviat si a prefacut stricaciunea firii in nestricaciune”. De aici inainte: „Orice biserica este astazi cer nou”. O zi care a schimbat lumea si pe care fiecare crestin trebuie s‐o cinsteasca: „Aceasta este ziua pe care a facut‐o Domnul sa ne bucuram si sa ne veselim intr‐insa” (Psalmul 117, 24). Acesta este „Pastele nostru, Pastele cel adevarat” cand „Hristos S‐a jertfit si orice faptura este noua in Hristos”(Cf. 2 Corinteni 5, 17). Acesta este: „Pastele Invierii si al vederii lui Hristos”. Odinioara, Moise a fost trimis de Dumnezeu „din muntele cel inalt, ca datator de Lege pentru mantuirea poporului”. Asa a fost trimis acum si Iisus

„Domnul, datatorul Legii si Dumnezeu din Dumnezeu, spre mantuirea poporului nostru”. Spune sfantul: „Acolo erau jertfa de seara si trecerea Marii Rosii”, pe cand acum „exista mantuire si Marea Rosie a Botezului cea luminata, care aprinde focul Duhului”. Pe cand acolo „era ars un vitel ca ispasire pentru popor”, aici „Mielul lui Dumnezeu Se jertfeste pentru mantuirea poporului”. Odinioara „aceia au primit din cer carne de prepelita”, iar noi astazi primim „din inaltimi porumbelul Duhului”. Prin urmare, datoria oricaruia dintre noi, crestinii este „sa fim alaturi de cei robiti; sa suferim alaturi de cei care sufera nevointa”. Invatatura crestina spune ca „daca un madular sufera, sufera toate madularele”. Omilia se incheie cu o frumoasa rugaciune in care Sfantul Epifanie indeamna sa marturisim si sa plangem ca, „desi pacatosi, suntem crestini”, si „desi nevrednici de iubirea de oameni [a lui Dumnezeu], suntem oi ale Bisericii [Lui] adunati laolalta”.

In omilia „La Inaltare”, Sfantul Epifanie sarbatoreste praznicul cu urmatoarele cuvinte: „Capul a fost randuit ca podoaba a trupului, iar sarbatoarea de astazi, podoaba sarbatorilor”, praznuirea Inaltarii lui Hristos cu trupul, „ca plinatate a Praznicelor Imparatesti”. Sarbatoarea aceasta reflecta „frumusetea harului dumnezeiesc”. Indemnul sfantului este de a participa doar prin rugaciune la slavita sarbatoare, „deoarece cuvintele inteleptilor se asculta in liniste”.

Sfantul Epifanie face o ierarhizare a sarbatorilor dupa importanta lor si spune ca cea dintai sarbatoare este „infricosatoarea si minunata Nastere a lui Hristos”, pentru ca „este minunata coborarea, mai mult, impreuna‐coborarea lui Dumnezeu din ceruri la noi”. A doua este cea a Aratarii Domnului care ne ofera „o priveliste cu mult mai solemna decat prima”. Daca la prima sarbatoare o stea il anunta pe „Dumnezeu‐Cuvantul nascut”, la cea de a doua glasul Inaintemergatorului vestea: „Iata Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii” si ca infricosata vestire: „Tatal dand glas din ceruri” intarea: „Acesta este Fiul Meu iubit intru Care am binevoit”. A treia sarbatoare este „Invierea dupa patima cea mantuitoare” care da viata „atat celor luminati prin Botezul Sangelui Sau, cat si celor nascuti prin apa si prin Duh Sfant”. Dar Inaltarea a deschis „cerurile cele datatoare de lumina”, a ridicat „pe cel de pe pamant spre boltile ceresti” prin care Hristos ne‐a dezvaluit privelistea „trupului nostru inaltat pe tron imparatesc”.

Omilia „La Sfanta Fecioara Maria” este un cuvant de lauda adresat Nascatoarei de Dumnezeu care se descopera a fi „cer si templu si tron”. Cea care a nascut Margaritarul nemuritor, „cea luminata”, „mireasa a Treimii” si „comoara cea cu totul de nedescris a randuielii divine”, care a auzit glasul Sfantului Arhanghel Gavriil: „Bucura‐te, cea plina de har, Domnul este cu tine!” este numita de Sfantul Epifanie „slujnica, mireasa si maica” care satura pe „cei insetati cu dulceata izvorului celui vesnic”, poarta a cerului, „maica a luminii celei vesnice”.

Omilia „La Florii” este un fragment in care sfantul vorbeste despre simbolistica acestui praznic, cel de‐al doilea text despre aceasta tema cuprins in prezentul volum. Asinul simbolizeaza Sinagoga cea veche si decazuta, dezlegarea manzului, eliberarea de inchinarea la idoli si desfiintarea jertfelor idolesti iar pruncii graitori de Dumnezeu simbolizeaza urmasii poporului credincios al Bisericii lui Hristos. Coborarea lui Hristos de pe Muntele Maslinilor este dupa cum spune Sfantul „impreuna‐coborarea lui Dumnezeu‐Cuvantul din cer la noi, ramurile de maslin sunt simbolul sufletelor celor milostivi iar calea pe care se astern, faptele virtutilor celor care au lepadat pe omul cel vechi, ramurile de palmier sunt inimile curate ale dreptilor care infloresc si se indesesc precum cedrii Libanului. Cetatea Ierusalimului este „Imparatia cerurilor din care Hristos i‐a scos afara pe iudei ca pe niste nevrednici”.

Ultima omilie, „La Inviere, este tot un fragment” in care Sfantul Epifanie prezinta indurerat „indrazneala nemaiintalnita” a celor care „au tintuit pe lemn” pe „Cel Care a tintuit lumea” si au legat pe „Cel care a dezlegat pacatosii”, au adapat cu otet pe „Cel Care adapa dreptatea”, au hranit cu fiere pe „Cel Care hraneste viata” si mai presus de toate „au ingropat pe Cel Care a inviat pe mortii lor”. Iar Domnul a inviat dupa trei zile, spune sfantul, „invatandu‐ne sa ne inchinam Treimii in Unime”.

Cartea se remarca prin simplitatea cu care imbraca profunzimea doctrinara deosebita, prin emotia discursului si se adreseaza slujitorilor sfintelor altare dar si crestinilor cunoscatori ai Sfintei Scripturi si ai invataturii de credinta. Prin Omiliile sale, Sfantul Epifanie de Salamina ne talcuieste cele mai importante sarbatori si praznice crestine, infrumusetandu‐ne sufletele.

Bogdan Candea