Fragment:

 

    “Asculta vantul printre frunzele de mesteacan si se gandeste: Vipera-Pasare-Maiastra a ajuns, desigur, la cuibul ei si isi invata oul sa zboare. Cum asta? Uite-asa! Toate pasarile din lume isi invata puii sa zboare dupa ce ies din oua. Numai ea, Maiastra, isi incepe cele dintai lectii de zbor inca din vremea in care puiul ei se afla in ou. Iar oul poate pluti, gandeste baiatul mai departe, pentru ca orice ou are o camaruta de aer in el, asa cum ii aratase bunicul Dinu ridicand odata oul unei gaini spre soare. Pasarea Maiastra nu face decat un singur ou, o singura data pe an. O Pasare Maiastra traieste o mie de ani. Asadar, ea face intr-o viata o mie de oua. Iar ouale stau in cuibul ei tot o mie de ani. Puii ies din oua cu totii in acelasi timp. E un miracol, desigur, dar cei o mie de pui stiu sa zboare, imediat ce ies la lumina, de vreme ce Pasarea Maiastra i-a invatat sa zboare inca din vremea in care nici nu iesisera din oua. Costache s-a hotarat sa-i explice toate aceste lucruri cainelui sau, cand, fara veste, pe deasupra lor trece o pasare intr-atat de mare incat acopera tot cerul crangului. Iar cantecul ei impleteste triluri de pasari felurite cu glasuri diafane de copii si instrumente muzicale nestiute, fermecandu-l la fel de mult ca in noaptea in care Maiastra il vindecase. Si, mai mult decat atat, chiar astfel, precum in gandul sau, pe langa pasarea cea mare pluteste linistit un ou imens, frumos, albastrui. Ce priveliste minunata! Dar oul nu e de aur? Hm, parca asa ii spusese tusa Andochia pe cand ii lega in carpe bratul rupt din umar dupa cazatura de pomina dintr-un cires, mai acum un an.

    - Oul trebuie sa fie cu totul si cu totul de aur, ii aminteste Labus spusele batranei doftoroaie, dus pe ganduri.”