Roman de debut cu accente autobiografice, cu actiunea plasata in Bucurestiul interbelic, la Constanta, Mangalia si Balcic, Panza de paianjen prezinta o lume cu un farmec aparte, intr-un stil vioi si plin de sensibilitate, indreptatind succesul de public de care s-a bucurat de-a lungul timpului. 

 

    “Era o iarna foarte grea si locuiam foarte departe de biroul maestrului meu. Ca sa ajung la timp, chiar cu doua tramvaie, porneam de acasa inainte de a se aprinde focul, inainte de a se fierbe apa de ceai. La placintaria din colt, a lui Papa Iani, cumparam un covrig cu susan si-l mancam pe drum sau in tramvai. La ora aceea intalneam numai muncitori si elevi de scoli militare. La birou ajungeam inghetata si n-aveam unde sa ma incalzesc. Plecam de acolo si mai inghetata, si nu mai puteam sa indur frigul de afara. De multe ori, in cate o statie de tramvai, simteam ca daca mai astept in loc un minut, doua, deger de-a binelea. Ma hotaram sa pornesc pe jos, dar, dupa cativa pasi, dandu-mi seama cat drum mai e pana la statia urmatoare, ma parasea curajul si ma intorceam inapoi. Dar tocmai atunci tramvaiul din statia pe care o lasasem in urma se punea in miscare.

    Uneori ma apuca deznadejdea. Voiam sa ma inapoiez acasa, sa stau in bucatarie, langa masina de gatit, sa-mi incalzesc picioarele, si apoi sa-mi caut o slujba, oricare alta. Nu mai doream altceva decat sa lucrez undeva unde sa-mi fie cald. Dar tot eu reveneam: „Trebuie sa mai am rabdare, sa termin studiile, sa am vointa, sa muncesc in orice conditii, ca sa ajung intr-o zi avocat! Atunci voi fi un om intreg, pe picioarele mele, voi putea sa apar dreptatea. Toate inceputurile sunt grele. Dar intr-o zi imi voi castiga existenta. Numai atunci voi respira liber, voi pasi pe strada ca un om intreg, nu aratata cu degetul: «Uite, saraca, nu s-a maritat... N-a avut zestre... Si ce fata a fost!... Dar daca n-a avut zestre, n-a avut nici noroc». Mama nu va mai ofta, si alde Cobadin nu va mai indrazni...”