Alice Grace Ripley traieste intr-o lume a viselor, toata ziua cu nasul in carti. Viata sa de basm insa este zdruncinata din temelii atunci cand iubitul ei ii da papucii, reprosandu-i ca traieste mai mult in lumea romanelor pe care le citeste decat cu picioarele pe pamant. Colac peste pupaza, Alice isi pierde si nepretuita ei slujba de bibliotecara din cauza disponibilizarilor din perioada Marii Crize.

    Dornica sa scape de barfele din oras, Alice porneste spre Acorn, un mic orasel minier din zona muntoasa a statului Kentucky, pentru a livra personal cele cinci cutii cu carti adunate din donatii. Ajunsa aici, avea sa constate ca in oras nu exista luxul traiului cu apa curenta sau curent electric, iar munca de bibliotecara insemna sa transporti carti, calare pe niste cai cam naravasi, pe la cocioabele cititorilor, rasfirate taman prin padurile din creierii muntilor. In timpul sederii ei in Acorn, care se prelungeste neasteptat de mult, Alice are parte de mai multa aventura, mister si chiar romantism decat in cele mai indraznete vise ale ei. 

    Fragment:

 

    “In curand am dat cu ochii de coliba. Trecusera patru cand o vizitasem pe June Ann si eram curioasa sa stiu daca nascuse deja. Nu bine am ajuns la poiana, ca dulaul tasni din spatele casei, latrand si maraind. Belle se opri în loc. În timp ce Rex se avanta peste gardul subred în directia noastra, June Ann se ivi în usa si-l chema înapoi. Era înca foarte însarcinata. M-am dus calare pana la poarta, unde am descalecat, amintindu-mi de data asta s-o priponesc pe Belle. June Ann se apropie cu mers leganat si ma îmbratisa stangace.

    - O, slava Domnului ca ai venit, Allie! Sunt singura cuc si speriata de moarte!

    Ma strabatu un fior. Avea ochii inrositi si isi tragea nasul de parca ar fi plans. Nici urma de Wayne sau de catar afara la camp.

    - De ce? Care-i necazul?

    Si daca o speriase ceva, ce puteam eu face? Eram si mai ingrozita ca ea prin padurile astea si, plus, eram o straina. Nici sa trag cu pusca nu stiam. Am privit agitata prin jur, dar n-am zarit niciun pericol iminent. 

    - Care-i necazul? am întrebat din nou.

    Ea nu raspunse. Se îndoi în schimb de spate, cu mainile ia burta, si scoase cel mai sfasietor geamat pe care-l auzisem vreodata. Mi se puse un nod în stomac. Stiam acum care era necazul si aveam amandoua motive de îngrijorare.

    - June Ann... Vine copilul?

    - Cred ca da... O, ce ma doare!

    - Unde-i sotul tau?

    Durerea paru s-o mai lase. Se opri din gemut si se îndrepta putin de spate. Îsi ridica apoi sortul, stergandu-si sudoarea de pe fata.

    - S-a dus calare pe catar dupa moasa. Nu l-ai vazut cand ai venit?

    - Nu. N-am vazut pe nimeni.

    - Oricum, slava cerului ca ai venit! Mi-a fost atat de frica aici singura. Nici nu-ti poti închipui ce tare doare! De parca as fi pe moarte! Ramai cu mine, te rog! Te implor, Allie!”