Chiar dacă, inițial, am gândit Clubul de Lectură drept un mijloc de a facilita împărtășirea ,între cititori, a experiențelor legate de o carte aleasă de participanți, am completat nu doar o dată, acest prilej al schimbului de impresii și cu mărturisirile și perspectivele scriitorilor creațiilor supuse atenției. De-a lungul a trei ani de existență, Clubul de Lectură a fost vizitat de autori precum Doru Munteanu, Filip Florian sau Dan Lungu care au adus completări inedite la discuțiile inițiate de cititorii. A trecut ceva vreme însă, de când nu ne-am mai apropiat de un autor și de o poveste cu parfum local, așa că, pentru ediția din luna februarie a Clubului de Lectură, am ales romanul Părintele Thom al lui Daniel Drăgan, un scriitor brașovean reputat. Prea puțini familiari cu creația sa, mai ales noi, cititorii tineri am considerat tocmai luna dragostei potrivită pentru a plonja în universul poveștilor definitorii pentru spațiul transilvănean, mai mult sau mai puțin transparente istoric și pentru a descoperi un autor din imediata proximitate geografică, nu neapărat culturală și de generație. Am avut parte de o surpriză extrem de plăcută, lecturând romanul Părintele Thom, o poveste despre declinul și șansele renașterii longevivei comunității săsești din satele din împrejurimile Brașovului.
Povestea e proiectată subtil, așa cum ghicim din tehnologia antrenată de personaje și preocupările lor discursive, undeva la începutul anilor 90, imediat după căderea comunismului și îl are drept protagonist pe Thomas Schneider, preotul sas învestit într-o parohie rurală din Țara Bârsei, pus în fața unei sarcini dificile: de a reabilita și a aduce renașterea spirituală într-o comunitate mixtă, înrăită de vicii și vicisitudini istorice. Un cleric tânăr, liberal în concepții, justițiar și idealist, bântuit de voci morale exigente și de conflicte filosofice profunde, Thomas se simte copleșit de decăderea plenară, de la cea arhitecturală și până la cea socială în care pare să se scalde parohia sa. E vorba de o comunitate cu un trecut glorios, un prezent confuz și un viitor pierit, un spațiu în care rânduiala pare să se fi pierdut (nici clopotul bisericii nu mai bate bine), un spațiu asaltat de neajunsuri (de la acoperișul spart și mirosul de cocină la clevetirile și minciunile enoriașilor), un spațiu dominat de o nesfârșită răzmeriță și devălmășie (fără niciun reper ordonator, fără poliție, autoritate sanitară, fără groapă de gunoi), în care până și câinii sunt ticăloșiți, în care animalele sălbatice dau iama fără probleme. Marcat de deportările comuniste, de învrăjbirea interetnică și interumană în general înfăptuită de regimul tiranic, definindu-se undeva între ticăloșia găunos-proletară și revanșa chiaburească (exprimate într-o atitudine extrem de malignă a țăranilor care nu și-au pierdut instinctul proprietății dar și-au pierdut respectul pentru proprietatea altuia), spiritul comunității pare să fie împrăștiat, culminând simbolic cu imaginea bisericii golite de oameni și speranță și în evenimentele precipitate de sosirea neașteptată a misteriosului Hans.
Aruncat ca o provocare a sorții, poate ca o încercare divină de a-i face pe rătăcitori să se confrunte cu trecutul, cu tradiția, omenia mutilată de istorie, Hans, fiul unei familii săsești înstărite, deportate de comuniști, supraviețuitor miraculos al persecuțiilor, se reîntoarce în sat, când nimeni nu se așteaptă, vizibil tulburat psihic, rămas fără avere, la mila obștei. Suferințele acestui biet năpăstuit, comportamentele sale imprevizibile, întâmpinate cu ostilitate și răceală de mulți dintre locuitori, lipsa de grijă și compasiune, confirmă ruptura aproape iremediabilă din parohia lui Schneider, dizolvarea unei identități și solidarități etnice ce nu pare să mai poată fi recuperată nici măcar prin elementarele gesturi reparatorii față de un semen supus nenorocirilor istorice. Nici evenimentele cosmice (întâmplătoare sau nu, rodul coincidenței sau al mesajelor premonitorii cerești) nu par să anunțe nimic bun în parohia lui Schneider: nașterea unui vițel cu trei picioare, fantoma părintelui lui Hans pretins surprinsă de săteni, prăbușirea unei biserici dintr-un sat vecin, toate anunță o desăvârșirea subtilă a micro-apocalipsei spiritului rural. Descurajat de opacitatea sătenilor, de apetitul pentru bârfă și răspunsuri imediate și categorice nutrite de locuitori la crâșma lui Weresstoy, acea Poiană a lui Iocan moromețiană, în care gratuitatea și ironia au fost înlocuite de răutate, dorințe de corupere și umilință, părintele Thom găsește, împreună cu fiica morarului Annemarie Roth, reperul salvării simbolice a parohiei sale, prin lupta pentru reabilitarea lui Hans. Simbol oglindă al necinstei, lașității și indiferenței semenilor săi, Hans devine moștenirea, responsabilitatea pe care preotul și enoriașa, într-o alianță ciudată, imposibilă, suspectă moral, vor să și-o asume până la capăt. Între timp, soția lui Schneider, Wanda se va preocupa de întărirea legăturii comunității săsești transilvănene cu emigranții sași, adunați în jurul asociațiilor recent înființate în Țara de Sus (probabil Germania). Lupta pentru recăpătarea demnității și recuperării lui Hans, lupta pentru rearticularea identității săsești nu vor fi lipsite de sacrificii . Și totuși, toate aceste eforturi nu vor fi în zadar – sașii, acești creator de cetăți și întemeietori de meserii, bresle, acest factor civilizator în Transilvania, strivit și alungat de comuniști, își va găsi măcar o șansă simbolică la renaștere.
Un roman dens în simboluri, multi-etajat despre o lume aflată în destrămare, un roman despre redefinirea sentimentului de apartenență, despre vina individuală și colectivă, despre eforturile de a supraviețui cauterului nemilos istoric, de a asigura o continuitate identitară și morală, Părintele Thom prilejuiește cititorului o călătorie de neuitat într-o realitate istorică de care nici un transilvănean nu ar trebui să rămână străin.
PARINTELE THOM – Daniel Drăgan- Editura Bibliotheca, 2014
Sever Gulea pentru blog.libris.ro