Sunt variate modalitati de definire a personalitatii. Sintetizand conceptual problematica acestui demers, au fost inventariate urmatoarele directii principale:
• analiza personalitatii din perspectiva estimarii eficientei sociale a acesteia, a atractiei subiectului sau ca efect extern asupra altora;
• analiza personalitatii din perspectiva structurii ei interne, conceputa ca sinteza sui-generis, ca totalitate de dispozitii, impulsuri, tendinte sau, mai expresiv spus, ca realitate intrinseca, existentiala;
• analiza personalitatii dintr-o perspectiva operationala in care esentiale vor fi nu atat structurile de tip intern, cat expresiile ei comportamentale la un moment dat;
• analiza factoriala in care prioritara devine stabilirea relatiilor dintre trasaturile fundamentale ale personalitatii;
• analiza structurala factoriala (Eysenck, H.J., 1953), ca perspectiva ce accentueaza latura organizarii globale, ierarhizate si integrative, definitorii fiind: trasaturile cardinale (absolut definitorii pentru comportamentul subiectului), un numar ceva mai mare de trasaturi centrale (exprimate pregnant in conduita si prin care o si putem descrie), precum si un numar mult mai mare de trasaturi secundare, latente, care exprima aspecte mai putin esentiale ale modului de a fi si actiona al subiectului.

Cele mai multe definitii prezinta o explicatie integrativa si dinamica, relevand caracterul specific uman, unitar si sintetic al personalitatii, determinarea ei biologica si socioculturala. (Autoarea)