Un artist ucide si lumea din jurul lui se schimba.

Amalia, o adolescenta deloc banala, dispare intr-o dimineata de decembrie. In cautarea ei pornesc trei prieteni care sunt, in acelasi timp, si suspecti in cazul disparitiei tinerei: un scriitor mizantrop si de succes, un pictor fascinat de lolite, dar si de septuagenare, o prostituata atrasa de tot ce inseamna sex extrem. Revoltele sociale din februarie 2012 constituie, in premiera in literatura romana, o parte din fundalul actiunii. Cautarea Amaliei reprezinta pentru fiecare dintre cei trei o introspectie dura, o permanenta si caustica analiza a umanitatii degradate. Pe urmele Amaliei, pasim intr-un Bucuresti underground, cu cluburi dedicate sado-masochismului, dar si cu memorabila si fascinanta Cala, un loc desprins parca din Calauza lui Tarkovski.

Alte figuri pitoresti apar treptat in rolul de suspecti: o Dominatoare, o adolescenta cu tendinte de nimfomanie, Babuinu – tatal vitreg al Amaliei, un paznic nebun al Calei, un mos insotit de o ceata de pelicani.

Imaginatia celor trei protagonisti abunda de fabulos, distopic, umor negru, cinism. Singurul subiect pe care nihilismul nu il atinge este arta. In numele artei, se poate ajunge si la crima?

“Pervertirea” creeaza si o bresa in timp, transportandu-ne la un moment dat in perioada de dupa cel de-al doilea razboi mondial. In cea mai mare parte a sa, avem insa de-a face cu un roman extrem de actual, in paginile caruia sunt surprinse – pentru prima data in literatura – evenimentele politico-sociale din februarie 2012.

Pe langa ritmul alert si personajele viu colorate, “Pervertirea” este un roman care problematizeaza, in special moralitatea. Oamenii sunt priviti ca obiecte de catre artistul nihilist, intr-o rasturnare a filosofiei umaniste, perfect asumata si justificata.

“Pervertirea” este un thriller filosofic despre arta, oameni si o noua (i)moralitate.

„Marturisesc ca am inceput sa citesc cu emotii manuscrisul celui de-al doilea roman al Cristinei Nemerovschi. Imi placuse foarte mult Singe satanic, despre care am vorbit cu entuziasm neretinut la lansarea de la Iasi, asa ca imi era teama ca al doilea roman sa nu ma dezamageasca. Ma gindeam ca poate autoarea, sedusa de succesul primului roman, va fi fost tentata sa-i reia reteta. Ma mai gindeam ca, dupa un roman atit de reusit, e foarte greu oricarui autor sa mentina stacheta. Din fericire, dupa primele treizeci de pagini temerile mele s-au facut praf si pulbere. Desi exploreaza tot mediul tinerilor „furiosi” de astazi, povestea e cu totul altfel – avem si o trama cumva politista, ba chiar si o calatorie prin tunelul timpului in urma cu vreo jumatate de secol, pentru a reveni pina la miscarile de protest din ianuarie curent! – si cu totul altfel construita. Desi arta compozitiei ramine una baroca, arborele marii povesti si micilor povesti ce-i cresc pe ramuri, este cumva mai stilizat, ramurile sint mai putine si fructele mai rare. Ansamblul devine insa mai limpede fara a pierde din complexitatea intimplarilor. Pina la urma, desi comparatia e aproape imposibil de facut, s-ar putea ca Pervertirea sa bata Singe satanic. Dar la limita!” (Liviu Antonesei)

Pervertirea, al doilea roman al Cristinei Nemerovschi, calca iarasi peste cliseele burghez-proletar-ciocoiste din divertismentul de un entuziasm gretos al televiziunilor, zgarie Glantz-ul revistelor pentru femei, plonjand dezinhibat intr-o lume ascunsa ochilor ipocritilor pudibonzi ce se prefac a nu sti ca traiesc intr-o Romanie intens stratificata. Concentrandu-se, nu fara o doza zdravana de sadism, asupra existentelor subterane duse de cativa dintre tinerii zilele noastre, cartea radiografiaza nemilos trivialitatea mizera a unei societati ce seamana mai mult cu inversul celei mai bune dintre lumile posibile. Un portret ingrosat la maximum, in liniile caricatural-suprarealiste care ii sunt deja o marca tinerei romanciere. Cristina Nemerovschi scrie in acvaforte despre plictiseala, depresie, lene si dezgust, despre alcool, droguri, viata la limita. Nenumarate partide de sex – cu minore, cu majore, cu tinere, cu pensionare, cu urate si cu frumoase – traverseaza povestea spusa la mai multe voci. Personajele ei traiesc, la modul aproape zoologic, o viata pe dos, asa incat pare intr-adevar ca „trasatura esentiala a umanitatii este esecul”. Cu scriitura ei dura si sensibila, sarcastica si tandra totodata, servind o anti-estetica personala, Cristina Nemerovschi se dovedeste rebela literaturii romane de azi. (Radu Voinescu)