Pivnitele Vaticanului
Fragment din romanul "Pivnitele Vaticanului" de Andre Gide:
„In fata Mausoleului lui Hadrian, numit si castel Sant' Angelo, Fleurissoire trecu printr-o intampla nefericita. Uriasul edificiu se inalta in mijlocul unei curti interioare, in care publicul nu avea voie sa intre si in care nu puteau patrunde decat calatorii cu bilete speciale. Era indicat chiar si faptul ca acestia trebuiau sa fie insotiti de un paznic...
Aceste precautii excesive confirmau banuielile lui Amedee, facandu-l totodata sa vada extraordinara dificultate a celor intreprinse. Fleurissoire, care scapase, in sfarsit, de Baptistin, ratacea pe cheiul aproape pustiu, la acest sfarsit de zi, mergand de-a lungul zidului exterior ce apara castelul. Cu sufletul trist descurajat, trecea si iar trecea prin fata podului mobil de la intrare; apoi se indeparta pana pe malul Tibrului si incerca, peste acest prim zid, sa zareasca ce se afla inauntrul curtii.
Nu daduse atentie unui preot (la Roma sunt atat de multi!) ce, nu departe de el, statea asezat pe o banca si parea cufundat in ziarul lui, dar care il urmarea de mult. Respectabilul preot avea parul lung, bogat si argintiu; pielea fetei, tanara, si proaspata, semn al unei vieti curate, contrasta cu varsta lui inaintata. Chiar si numai dupa figura puteai sa-ti dai seama ca e preot, iar dupa o anumita decenta, care-l caracteriza, ca este preot francez. Pe cand Fleurissoire trecea pentru a treia oara, prin fata bancii lui, abatele se ridica brusc, veni la el si, cu o voce tanguitoare, ii spuse:
— Ce bine! Deci nu sunt singur! Si dumneavoastra il cautati...
Dupa ce rosti aceste cuvinte, isi ascunse obrazul in maini si izbucni in hohote de plans. Apoi, revenindu-si, exclama:
— E imprudent! Da, foarte imprudent! Ascunde-ti lacrimile! Inabusa-ti suspinele!...
Si, luandu-l pe Amedee de brat, ii zise:
— Sa plecam de aici, domnule; suntem urmariti. Cred ca emotia pe care nu mi-am putut-o ascunde a fost observata.
Amedee mergea, uluit, in urma lui. Indrazni, in sfarsit, sa-l intrebe:
— Dar cum de ati ghicit de ce ma, aflu aici?
— Dea Domnul ca numai mie sa-mi fie ingaduit sa vad asta! Dar cum va inchipuiti ca nelinistea dumneavoastra, si privirile triste cu care cercetati locurile acestea puteau sa nu fie observate de cel care, de trei saptamani incoace, vine aici zi si noapte? Vai, domnule! de indata ce v-am vazut, nu stiu ce presimtire si semn trimis de cer m-au facut sa recunosc in dumneavoastra un suflet frate... Atentie! vine cineva. Doamne, luati-va un aer nepasator.”
PRP: 29.00 Lei
Acesta este Pretul Recomandat de Producator. Pretul de vanzare al produsului este afisat mai jos.
24.65Lei
24.65Lei
29.00 LeiIn stoc
Descrierea produsului
Fragment din romanul "Pivnitele Vaticanului" de Andre Gide:
„In fata Mausoleului lui Hadrian, numit si castel Sant' Angelo, Fleurissoire trecu printr-o intampla nefericita. Uriasul edificiu se inalta in mijlocul unei curti interioare, in care publicul nu avea voie sa intre si in care nu puteau patrunde decat calatorii cu bilete speciale. Era indicat chiar si faptul ca acestia trebuiau sa fie insotiti de un paznic...
Aceste precautii excesive confirmau banuielile lui Amedee, facandu-l totodata sa vada extraordinara dificultate a celor intreprinse. Fleurissoire, care scapase, in sfarsit, de Baptistin, ratacea pe cheiul aproape pustiu, la acest sfarsit de zi, mergand de-a lungul zidului exterior ce apara castelul. Cu sufletul trist descurajat, trecea si iar trecea prin fata podului mobil de la intrare; apoi se indeparta pana pe malul Tibrului si incerca, peste acest prim zid, sa zareasca ce se afla inauntrul curtii.
Nu daduse atentie unui preot (la Roma sunt atat de multi!) ce, nu departe de el, statea asezat pe o banca si parea cufundat in ziarul lui, dar care il urmarea de mult. Respectabilul preot avea parul lung, bogat si argintiu; pielea fetei, tanara, si proaspata, semn al unei vieti curate, contrasta cu varsta lui inaintata. Chiar si numai dupa figura puteai sa-ti dai seama ca e preot, iar dupa o anumita decenta, care-l caracteriza, ca este preot francez. Pe cand Fleurissoire trecea pentru a treia oara, prin fata bancii lui, abatele se ridica brusc, veni la el si, cu o voce tanguitoare, ii spuse:
— Ce bine! Deci nu sunt singur! Si dumneavoastra il cautati...
Dupa ce rosti aceste cuvinte, isi ascunse obrazul in maini si izbucni in hohote de plans. Apoi, revenindu-si, exclama:
— E imprudent! Da, foarte imprudent! Ascunde-ti lacrimile! Inabusa-ti suspinele!...
Si, luandu-l pe Amedee de brat, ii zise:
— Sa plecam de aici, domnule; suntem urmariti. Cred ca emotia pe care nu mi-am putut-o ascunde a fost observata.
Amedee mergea, uluit, in urma lui. Indrazni, in sfarsit, sa-l intrebe:
— Dar cum de ati ghicit de ce ma, aflu aici?
— Dea Domnul ca numai mie sa-mi fie ingaduit sa vad asta! Dar cum va inchipuiti ca nelinistea dumneavoastra, si privirile triste cu care cercetati locurile acestea puteau sa nu fie observate de cel care, de trei saptamani incoace, vine aici zi si noapte? Vai, domnule! de indata ce v-am vazut, nu stiu ce presimtire si semn trimis de cer m-au facut sa recunosc in dumneavoastra un suflet frate... Atentie! vine cineva. Doamne, luati-va un aer nepasator.”
Detaliile produsului