O infernala combustie interna a unei lumi mistuite de suferinta se revela intr-o viziune plutonica, scrutatoare de abisuri, unind reveriile htoniene ale vointei (razbunare, revolta, vizionarism), nazuinta eliberarii de sub tirania noptii (mesianismul), cu turbulenta vulcanica a apei violente si puterile focului purificator. Sub aspectul de poezie sociala, patriotica sau politica, numai aparent limitata la situatia Ardealului de pana la 1918, sta aprins rugul unui vizionarism ce rasfrange suferinta asupra intregului univers. In ceea ce are mai durabil si mai profund, poezia lui Octavian Goga descinde din zona plutonicului eminescian, de unde „auzi eterna lumilor durere" (ca in poemul Inviere din volumul Ne cheama pamantul). - Ion Simut
Fragment din volum:

"Batrani

De ce m-ati dus de langa voi,
De ce m-ati dus de-acasa?
Sa fi ramas fecior la plug,
Sa fi ramas la coasa.

Atunci eu nu mai rataceam
Pe-atatea cai razlete,
Si-aveati si voi in curte-acum
Un stalp la batranete.

M-as fi-nsurat cand ispraveam
Cu slujba la-mparatul,
Mi-ar fi azi casa-n rand cu toti...
Cum m-ar cinsti azi satul...

Cati ai avea azi dumneata
Nepoti, sa-ti zica: "Mosu..."
Le-ai spune spuza de povesti...
Cu Imparatul Rosu...

. . . . . . . . . . . . . .

Asa... va treceti, bieti batrani,
Cu rugi la Preacurata,
Si plange mama pe ceaslov,
Si-n barba plange tata... "