Clasic dintre cei ce fura dispensa si, netagaduit, cel mai mare dintre poetii nostri dinainte de Eminescu, Grigore Alexandrescu este atat de frecvent in constiinta oricarui cititor de poezie romaneasca, incat evocarea personalitatii si operei lui se poate dispensa de incidentele festive ale calendarului, ca si de stiharele ceremonialului de circumstanta. Deoarece nimic din ceea ce a vibrat la timpul sau, din poemele lui, fie din cele autobiografice, familiare sau de iubire, fie din cele eroice sau sociale, fie din cele alegorice sau satirice nu si-a pierdut nici ingenuul fior intim, nici vastul orizont umanitar, nici finul ascutis al ironiei caustice. - Perpessicius
Fragment din carte:

CAINELE SI MAGARUL

Cu urechea pleostita, cu coada-ntre picioare,
Cainele, trist si jalnic, mergea pe o carare.
Dupa indestul umblet, iata ca-l intalneste
Un magar si-l opreste:
„Unde te duci? ii zise,
Ce rau ti s-a-ntamplat? Stii, parca te-a plouat,
Asa stai de mahnit."
— „Dar, sunt nemultumit.
La imparatul Leu in slujba m-am aflat:
Insa purtarea lui,
De e slobod s-o spui,
M-a silit in sfarsit sa fug, sa-l parasesc,
Acum cat alt stapan, bun, unde sa-l gasesc?"
„Numai d-atat te plangi? magarul intreba;
Stapanul l-ai gasit, il vezi, de fata sta.
Vino numaidecat la mine sa te bagi:
Eu iti fagaduiesc
Nu rau sa te hranesc;
Nimic n-o sa lucrezi, nici grija n-o sa tragi."
La propunerea sa, cainele i-a raspuns:
„Asculta-ma sa-ti spui: e rau a fi supus
La oricare tiran; dar sluga la magar
E mai umilitor, si inca mai amar."