“Cautatorule de carti, opreste-te, tocmai ti se intimpla o clipa de care iti vei aminti si vei povesti peste ani: “Nu-l stia nimeni atunci, era prima lui carte.” “Cum sa nu-l stie nimeni? Pai, nu-l stiati din teatru ssi din filme?” “Nu. Era tinar de tot, abia scotea capul in lume. Nici nu terminase facultatea de teatru. Am pus mina pe carte, am rasfoit-o un pic si imediat am simtit ca e ceva acolo. Am luat-o si am inceput s-o citesc in drum spre casa. In tramvai, citeam si rideam de unul singur, de se uita lumea la mine.” Cautatorule de carti, crede-ma pe cuvint, asa va fi. Cind cumperi o carte cu autor necunoscut, mai ales o carte de poezie, e un fel de ruleta ruseasca, stiu. Eu am sa-ti spun acum, cautatorule de carti, ce eu stiu dinaintea ta, pentru ca am intilnit in drumul meu acest actor-poet. Andrei Hutuleac e un copil batrin, oricum am aborda problema, pe orice cale a hartii din palma lui am incerca si citim adevaruri invizibile. Numele lui este o formula (al)chimica: “Hutu” – onomatopee de dat cu leaganul, de joaca si “leac” – substantiv vindecator pentru cel ce asista la joaca de orice fel a acestui artist. Fie ca e o joaca pe scena, fie ca e o joaca a gindurilor pe hirtie, a cuvintelor dindu-se huta. Hutuleac se ocupa mai mult cu a fi spectatorul obiectiv si amuzat al vietii lui, decit cu a-si trai viata. si cum sta el asa spectator la viata lui – spectator platitor de bilet, bineinteles – din cind in cind simte nevoia sa traga niste constatari. Hut nu trage niciodata concluzii, el trage constatari. Astea-s poeziile lui Andrei Hutuleac. Constatari obiective despre viata care il traieste. si cum viata lui Hut nu e o viata iesita din comun, cititorul de poezie hutulesciana are tot timpul senzatia ca ar fi putut scrie si el exact acelasi lucru ca Hut, daca s-ar fi gindit un pic mai mult. De fapt, n-ar fi putut, e doar sentimentul ala pe care ti-l dau lucrurile facute simplu si organic, sentimentul ca poti si tu, sau ca e si un pic din tine acolo. si cind colo, numai Hut poate scrie ca Hut. Doua lucruri i le-as dori copilului batrin: primul ar fi sa-si pastreze indeminarea asta a fiintei lui de a ride de sine acolo unde orice poet normal ar gasi material pentru un bocet si al doilea ar fi sa nu devina o javra doar pentru ca a inteles asa de devreme cum merg lucrurile. Iar tie, cautatorule de carti, ti-as dori sa risti si sa cumperi cartea asta.” (Lia Bugnar)

“Poezia lui Andrei Hutuleac este o poveste despre om si asezarea lui in istoria cotidianului. Speranta care il sustine e intim legata de ideea ca Timpul pune totul la locul lui. Frumusetea simpla a acestor texte se bazeaza pe dizolvarea impresiei de seriozitate, desi abordeaza adevaruri capitale. Este o poezie onesta si directa. O forma de consacrare a unor adevaruri elementare pentru comunitati. Artistul coloreaza mediocritatea din jurul sau in sclipiri fugare, din care isi da seama cine este cu adevarat, care ii sunt radacinile si, mai ales, intelege care ii va fi menirea. Aspectul domestic al acestei poezii, e ceva cu care ne putem identifica cu totii. E o calatorie emotionala in lumea modelelor, aspiratiilor si a amintirilor. Familiaritatea din creatia lui Hutuleac este o prelungire a noastra. E vorba despre regasirea unei identitati, despre mentinerea ei, chiar si cand ea este nefunctionala sau chiar ticnita.” (Victor Ioan Frunza)