• Premiul Wolfson pentru istorie 2008

Ruinele de la Pompeii, orasul roman ingropat sub lava si cenusa Vezuviului in urma eruptiei catastrofale din anul 70 e.n., ofera cele mai bune marturii pe care le avem astazi la dispozitie despre viata cotidiana din Imperiul Roman. Aceasta carte remarcabila se ridica la inaltimea provocarii de a scoate la iveala si a face intelese vestigiile acelei lumi si de a spulbera multe mituri: data propriu-zisa a eruptiei, survenita probabil cateva luni mai tarziu decat se crede in mod obisnuit; igiena termelor, care trebuie sa fi fost adevarate focare de microbi; legendarul numar de bordeluri, care se rezuma, mai mult ca sigur, doar la unul; sau pierderile masive de vieti omenesti, care n-au depasit, probabil, o zecime din populatia orasului. Un portret extraordinar si incitant al unui oras din Antichitate, al vietii cotidiene in acele locuri si timpuri indepartate, si o perpetua redescoperire a acestuia din perspectiva unuia dintre cei mai cunoscuti si apreciati clasicisti contemporani

Daca vreti sa stiti ce s-a intamplat cu adevarat in ultimele zile de viata ale orasului pietrificat, meticuloasa reconstructie oferita de Beard este exact lucrul de care aveti nevoie. Pe masura ce o parcurgeti, veti scapa de multe dintre ideile preconcepute, iar scriitura ei evocatoare va avea darul sa va transporte inapoi in timp. - The Guardian

In domeniul atat de vast al scrierilor despre Pompeii, Mary Beard aduce o tusa de umanitate… Aceasta relatare captivanta, iscoditoare si plina de afectiune a vietii pompeiene se constituie intr-un model de gen. Autoarea reveleaza esenta lucrurilor, care a fost si ramane, in vietile noastre de azi, neschimbata. - The Times
 

Foarte usor de citit si minunat documentata… Beard are un stil patrunzator si accesibil, care face din aceasta carte o incursiune obligatorie in istoria antica. - Observer

Cu o eruditie minutioasa si o energie exploziva, cea mai iconoclasta clasicista a lumii ne demonteaza miturile cu aura cinematografica despre acest oras roman... - Laura Silverman, Daily Mail

Mary Beard este o reputata profesoara de studii clasice la Colegiul Newnham din cadrul Universitatii Cambridge si editoare la Times Literary Supplement. Binecunoscuta si apreciata la nivel mondial in lumea universitara, este membra a Academiei Britanice si a Academiei Americane de Arte si Stiinte. Printre numeroasele sale publicatii se mai numara SPQR: O istorie a Romei antice (aparuta si in limba romana la Editura Trei), precum si Women and Power: A Manifesto, Civilisations: How Do We Look / The Eye of Faith, Confronting the Classics, The Colosseum, The Roman Triumph si The Parthenon. Mary Beard este o prezenta frecventa in media si autoarea si prezentatoarea unor documentare BBC de succes.

 

Fragment din volumul "Pompeii, viata unui oras roman" de Mary Beard:

 

"Este imposibil de stiut astazi cat de viguros - ori cat de mult - au rezistat pompeienii asaltului roman. O serie de insemnari in limba osca, gasite pe ziduri, la colt de strada, ne pot oferi unele indicii despre cum se pregateau sa faca fata atacului. Despre aceste insemnari se crede, in general, ca dateaza din timpul asediului si ca s-au pastrat sub straturile ulterioare de tencuiala, care au cazut, la un moment dat, si le-au scos la iveala. Traducerea nu e nicidecum certa, dar aproape sigur aveau rostul de a-i indruma pe aparatori spre locurile exacte unde urmau sa-si ia in primire postul („Intre turnul al doisprezecelea si Poarta de Sare") si sub a cui comanda („unde mai-mare e Matrius, fiul lui Vibius"). Daca este asa, mesajele dezvaluie un anumit nivel de organizare si existenta unei comunitati suficient de bine stiutoare de carte, cat sa se descurce pe baza unor instructiuni scrise, intr-o eventuala situatie de urgenta. Dar pompeienii au primit ajutor si din afara. O relatare chiar din Antichitate, privitoare la Razboiul Social, descrie felul in care un general rebel, pe nume Lucius Cluentius, a venit sa elibereze orasul de sub asediu. Din prima confruntare a iesit chiar invingator, numai ca Sulla s-a intors in lupta si l-a infrant decisiv - i-a fugarit armata destramata pana la Nola, fortareata din apropiere, fidela rebelilor, ucigandu-i peste douazeci de mii de luptatori, potrivit estimarilor antice (nu neaparat credibile). Pompeii trebuie sa fi cazut, si el, la scurt timp dupa aceea.

Orasul de sub Vezuviu nu a suferit acelasi tratament brutal rezervat altor cetati aliate, cand au fost invinse. Numai ca, la nici un deceniu dupa sfarsitul razboiului si dupa ce pompeienilor le fusese acordata cetatenia romana, Sulla s-a razbunat in alt fel. Fiindca avea nevoie sa-i colonizeze pe veteranii trupelor sale, intorsi acasa dupa indelungate razboaie in Grecia, pe unii dintre ei - cateva mii, plus familiile lor, la o estimare dintre cele mai rezervate - i-a instalat la Pompeii. Acest lucru a insemnat un substantial spor de populatie, survenit peste noapte, care a facut sa creasca numarul de locuitori ai orasului poate chiar cu 50%. Impactul, insa, a fost si mai mare. Orasul a fost convertit formal intr-o „colonie" romana, iar guvernarea locala - reformata corespunzator. Oficialitatile alese anual au primit noi denumiri si, fara indoiala, noi indatoriri. Fosta magistratura suprema, denumita meddix tuticus in limba osca, a fost inlocuita cu o pereche de asa-numiti duoviri iure dicundo, ceea ce insemna, textual, „doi barbati care sa pronunte legea".

Denumirea orasului a fost si ea modificata, in sensul in care sa-i reflecte noul statut. Pompeii se numea, de-acum, Colonia Cornelia Veneria Pompeiana.”