Florea Firan este, de bune decenii, atat promotorul figurilor luminoase din literele mai ales oltene, fiecare prezentata cu o suita logic organizata de biografeme din care deriva cartile ca atare, cat si cel care coaguleaza staturile si ecourile lor in sinteze care functioneaza simultan ca instrumente de lucru, ca „frumoasa si [...] de folos in toata viata omului zabava", vorba pateticului cronicar.
Portretistica realizata de Florea Firan, pe langa fluenta abordarii si grija pentru racordarea premiselor la secventele de final interpretativ, ilustreaza si un polemism subreptice. Cum puzderie de tineri, mai mult sau mai putin „furiosi", doresc sa escaladeze treptele gloriei culturale, in regim turbo, profesorul universitar craiovean vine, fara admonestari directe ori incruntate gesturi ex cathedra, cu o lectie de amintire, al carei ax, deopotriva filosofic si pedagogic, rezida in evidentierea devenirii cuiva.
Portretele, in integralitatea lor, propun, mai intai, un repertoriu de formatori ai respectivelor personalitati in faza lor emergenta, iar apoi o etapizare din care razbate ideea de munca sustinuta, eventual de suferinta si sacrificiu, cu detalii speciale in situatia emigrantilor (printre care Nina Cassian, Al. Cioranescu, Andrei Codrescu, Virgil Ierunca, Dumitru Radu Popa, Petru Dumitriu, plus atatia altii, de asemenea importanti...). Ne reintalnim si cu intelectuali tutelari dintr-o generatie admirata, dar si controversata, nu numai la noi: Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionescu. Sunt destule consemnari de vieti aici, a vol d'oiseau, din care simti, distinct, cum corpul sufera si mintea striga.
Unele destine, incepute in regim democratic si umbrite de adaptari la totalitarism, ne indeamna sa punem o intrebare dintre cele mai banale, aparent, si totusi dintre cele mai tulburatoare: ce conteaza ca ma confesez, daca nu imi pare rau? Ansamblul se dovedeste, insa, cat se poate de instructiv...
Florea Firan a reusit sa "impace" constructia cu fragmentul, iar asta stie orice interpretant ca nu e deloc lesnicios, ca a imbina intransigenta cu buna credinta suna a ceva la indemana, dar se dovedeste o proba teribila, atunci cand elaborezi textul ca atare, dupa cum este, de asemenea, o dificultate reala sa explici ca opera nu e neaparat ce vrea autorul ei. Peste tot observam calmul si tactul arhitectului domic de a lasa o mostenire cu solizi contraforti, nu o aditionare de tomuri cu picioare de lut.
Meritul - in mod clar, doar unul dintre ele! - lui Florea Firan consista in atitudinea sa de comentator, una care imbogateste profiluri literare, fara a le impodobi inutil si matriteaza chipuri expresive apte sa persiste in urmasii profesori sau in progeniturile lor cu simt estetic sau respectuos identitar. Ceea ce nu este deloc putin, iar cei care au montat pietre pentru templul accesului la literatura romana, precum Florea Firan, ar merita, ei insisi, macar o pietricica pentru a lauda o instanta edificanta in mijlocul unui popor care se obisnuieste cu greu, cum vedem, sa-si respecte valorile. - Gabriel Cosoveanu