„Indeosebi Povestile Pelesului reprezinta din punct de vedere literar atat o simbioza reusita intre motivele germane si romanesti din basmele populare, cat si un succes sub aspectul medierii culturale si al promovarii turismului. De numele paraului de munte, necunoscut pana atunci, Regina reuseste sa lege povesti si legende, dandu-i o valoare simbolica asemanatoare Rinului din tara ei natala. De asemenea, intentia Reginei este de a ridica numele de Peles la nivelul unui simbol al noii dinastii a Romaniei si de a-l face cunoscut prin intermediul literaturii.” (Silvia Irina Zimmermann)

    Fragment din povestea „Jepii”:

 

    „In grupa Bucegilor rasar ca doi colti uriasi pusi alaturea cei doi Jepi si privesc indaratnic unul la altul. Printre dansii se arunca la vale in cascade fioroase „Urlatoarea" si-si croieste turband drumul pana la Prahova. Se zice ca in timpurile stravechi cei doi Jepi fusesera doi frati gemeni, care de mult ce se iubeau nu puteau trai decat impreuna, si unul nu primea o bucata de paine fara ca s-o imparta cu celalalt, ba facand unuia dintre dansii vreo intrebare, primeai raspunsul de la celalalt. Daca se intampla ca unul sa se loveasca, plangea celalalt si era nemangaiat. Erau amandoi frumosi ca dimineata si seara, subtirei ca niste lanci, iuti ca sageata si tari ca puii de urs. Mama ce-i nascuse privea mandra si cu bucurie la ei si zicea, netezindu-le pletele crete:

    — Andrei si Mirea! Frumosii mei copii, fire-ati fi sa va mearga vestea, incat sa vorbeasca petrele de voi.

    Erau de neam bun si aveau o cetatuie pe un pisc inalt, iar din acest scaun al lor stapaneau parca lumea toata, si adeseori ziceau, asa in gluma, ca n-ar putea sa-si ieie amandoi decat o singura nevasta, fiindca, desigur, nu vor fi gasind doua care sa fie deopotriva la fel si la faptura. Era mai bine sa nu se insoare deloc. Dar, despre unele ca acestea, maica lor nici nu voia sa-si faca vorba, caci ea dorea sa-si joace copiii copiilor pe genunchi si sa le cante „Nani nani puisor!".

    Torcand seara, ea le canta adeseori cantece din vechi, in vreme ce flacaii petreceau cu dragoste in apropiere, Andrei, ingenucheat pe o perna pusa la picioarele ei, iara Mirea, rezemat cu bratul de scaunul mamei sale si inspirand parfumul parului ei, care sclipea in coade bogate castanii prin marama alba si stravezie.”