Desi este invizibil, Soarele de Iubire este pretutindeni. Nu apartine nimanui, dar sustine totul. Nu poate fi revendicat, dar este sursa a tot ce exista. Este mai vechi decat cerul si pamantul, mai dinainte de orice inceput pe care mintea il poate concepe. Nu stiu de unde vine, dar stiu ca este dintotdeauna. Nu are nume, dar prin el toate creatiile isi primesc numele. Nu poate fi definit, dar in tacerea inimii, El poate fi simtit.
 

Sunt diferit de ceilalti nu pentru ca vreau, ci fiindca nu ma mai sprijin pe lucrurile pe care ei se bazeaza. Nu imi pun nadejdea in ceea ce poate fi pierdut, in schimbator, in efemer. Ma sprijin pe Soarele de Iubire, singurul neschimbator, dincolo de teama, pierdere si iluzie, mereu prezent in spatele formei, dincolo de masca. Astfel, in tacerea inimii, bucuria mea este doar in El.

Oamenii isi petrec viata cautand stabilitate, consolidandu-si pozitia in lume, acumuland bunuri, sperand la respect si la a lasa ceva in urma. In aceasta goana nesfarsita, se indeparteaza tot mai mult de ei insisi. Traiesc cu impresia ca succesul inseamna a avea, a sti, a controla mai mult, insa adevarata implinire vine din renuntare, nu din acumulare. Privesc lumea si observ cum oamenii se straduiesc sa fie importanti, admirati, vazuti. Cu cat cauta mai mult atentia celorlalti, cu atat se pierd mai mult pe sine. Se lupta sa dovedeasca ceva, sa fie considerati valorosi, recunoscuti pentru faptele lor. Aleg insa sa nu ma las prins in acest joc; aleg sa fiu ca un copac tacut, ce creste fara a cere aplauze, ca un rau ce curge fara a intreba incotro merge.

Unii ma considera naiv, spunand ca ar trebui sa ma preocup mai mult de viitor, sa lupt pentru un loc mai bun in lume. Privind aceste preocupari, vad insa cum aduc doar framantare. De ce sa ma ingrijorez pentru ziua de maine, cand prezentul este suficient? De ce sa alerg dupa lucruri care oricum nu imi apartin? Nu este mai simplu sa ma las purtat de Voia Creatorului, asemenea norilor ce plutesc pe cer fara a se intreba unde se vor opri?

Oamenii isi construiesc ziduri, isi ridica palate, isi umplu viata cu obiecte si titluri. Eu raman gol, ca o vale deschisa, ce poate primi totul fara a pastra nimic. Ei cauta certitudinea, dar aceasta este fragila, depinzand de elemente exterioare. Eu caut doar linistea inimii, stiind ca acolo se afla adevarata stabilitate.