Mai sunt
00
00
00
00
X
Categorii:
inchide meniul
Manuale Scolare
Bestselleruri
L-V 08:00 - 20:00 0371.781.781

Sacrul si profanul - Mircea Eliade

Rating general al produsului
5 (6 review-uri)
5 stele
(6)
4 stele
(0)
3 stele
(0)
2 stele
(0)
1 stele
(0)

Ai cumparat acest produs? Spune-ti parerea!

Acorda o nota produsului


Simona66 08/29/2020
Numinosul este un fel de ganz andere, ceva cu totul deosebit, care nu are nimic omenesc si nici cosmic, si care-i da omului sentimentul nimicniciei sale, facindu-l sa simta ca nu este decit o faptura si, ca sa folosim cuvintele lui Avraam cind i se adresa Domnului, doar pulbere si cenusa (Facerea, 18, 27). Pentru constiinta moderna, un act fiziologic mincatul, sexualitatea nu este decit un proces organic, desi impovarat de o serie intreaga de tabuuri (reguli de buna cuviinta in timpul mesei; limite impuse comportamentului sexual de bunele moravuri). Pentru primitiv insa, un asemenea act nu este niciodata pur si simplu fiziologic, ci este sau poate deveni o taina, o participare la sacru. Cind sacrul se manifesta printr-o hierofanie oarecare, nu se produce doar o ruptura in spatiul omogen, ci si revelatia unei realitati absolute, care se opune non-realitatii imensei intinderi inconjuratoare. Manifestarea sacrului intemeiaza ontologic Lumea.Sacrul inseamna, cum am vazut, realul prin excelenta, adica puterea, eficienta, izvorul vietii si al fecunditatii. Dorinta omului religios de a trai in sacru inseamna de fapt dorinta lui de a se situa in realitatea obiectiva, de a nu se lasa paralizat de relativitatea fara sfirsit a experientelor pur subiective, de a trai intr-o lume reala si eficienta si nu intr-o iluzie. Orientarea adevarata dispare, deoarece punctul fix nu mai are un statut ontologic unic, aparind si disparind in functie de nevoile zilnice. De fapt, nu mai exista nici un fel de Lume, ci doar niste fragmente ale unui univers sfarimat, o masa amorfa alcatuita dintr-un numar infinit de locuri mai mult sau mai putin neutre, in care omul se misca, minat de obligatiile unei existente integrate intr-o societate industriala. Nu se poate trai fara o deschidere spre transcendent; altfel spus, nu se poate trai in Haos. Locuinta nu este un obiect, o masina de locuit, ci Universul pe care omul sil cladeste imitind Creatia exemplara a zeilor, cosmogonia. Experienta spatiului sacru permite intemeierea Lumii: acolo unde sacrul se manifesta in spatiu, se dezvaluie realul, si Lumea incepe sa existe. Insa ivirea sacrului nu proiecteaza doar un punct fix in mijlocul fluiditatii amorfe a spatiului profan, un Centru in Haos: ea produce de asemenea o ruptura de nivel, deschide comunicarea intre nivelurile cosmice (Pamintul si Cerul) si permite trecerea, de ordin ontologic, de la un mod de a fi la altul.Aceasta ruptura in spatiul profan eterogen creeaza Centrul, prin care se poate comunica cu transcendentul; aceasta ruptura intemeiaza deci Lumea, Centrul, facind posibila orientatio.Cu alte cuvinte, un om religios se afla in Centrul Lumii si totodata la izvorul realitatii absolute, aproape de deschiderea carei inlesneste comunicarea cu zeii. Timpul tisneste o data cu prima aparitie a unei noi categorii de realitati existente. Mitul joaca, asadar, un rol atit de important pentru ca arata cum anume sia facut aparitia o realitate.Orice An Nou inseamna repetarea cosmogoniei, recrearea Lumii si totodata crearea Timpului, regenerarea lui printrun nou inceput. Mitul cosmogonic slujeste deci drept model exemplar pentru orice creatie sau constructie si este chiar folosit ca mijloc ritual de vindecare. Devenind din nou, in chip simbolic, contemporan cu Creatia, omul se intoarce la preaplinul primordial. Bolnavul se vindeca pentru ca ia viata de la capat, cu o incarcatura de energie intacta. Sarbatoarea religioasa este reactualizarea unui eveniment primordial, a unei intimplari sacre, ai carei actori sint zeii sau Fiintele semidivine. Or, intimplarea sacra este povestita in mituri. Prin urmare, cei ce iau parte la sarbatoare devin contemporani cu zeii si cu Fiintele semidivine, traind in Timpul primordial sanctificat de prezenta si activitatea zeilor.Timpul, care determina si masoara revolutia sferelor ceresti, este imaginea miscatoare a vesniciei nemiscate, pe care o imita desfasurinduse in cerc. Prin urmare, intreaga devenire cosmica, precum si durata acestei lumi de creatie si de coruptie, care este lumea noastra, se vor dezvolta in cerc sau dupa o succesiune nesfirsita de cicluri in decursul carora aceeasi realitate se face, se desface, se reface, conform unei legi si unor alternative imuabile. Crestinismul ajunge la o teologie si nu la o filozofie a Istoriei, deoarece interventiile lui Dumnezeu in Istorie, si cu deosebire Intruparea in persoana istorica a lui Isus Cristos au un scop transistoric: mintuirea omului. Hegel reia ideologia iudeocrestina si o aplica la Istoria universala luata in ansamblu: Spiritul universal se manifesta continuu in evenimentele istorice, si nu se manifesta decit in aceste evenimente. Istoria devine asadar, in ansamblul sau, o teofanie: tot ceea ce sa petrecut in Istorie trebuie sa se petreaca astfel pentru ca aceasta a fost vointa Spiritului universal.Timpul, desacralizat pentru totdeauna, se arata a fi o durata precara si evanescenta, la capatul careia se afla moartea. Natura nu este niciodata pentru omul religios exclusiv naturala, ci incarcata cu o valoare religioasa. Nu este un lucru de mirare, de vreme ce Cosmosul este o creatie divina: Lumea, fiind o lucrare a zeilor, ramine mereu impregnata de sacralitate.Omul religios intuieste supranaturalul cu ajutorul aspectelor naturale ale Lumii. Categoria transcendentala a inaltimii, a suprapamintescului, a infinitului se infatiseaza omului ca tot, atit mintii, cit si sufletului sau. Indepartarea divina oglindeste de fapt interesul crescind al omului fata de propriile sale descoperiri religioase, culturale sau economice. Descoperirea agriculturii duce la o schimbare radicala nu numai a economiei omului primitiv, ci inainte de toate a economiei sacrului. Intra in joc alte forte religioase: sexualitatea, fecunditatea, mitologia femeii si a Pamintului etc., experienta religioasa devine mai concreta, mai strins legata de Viata. Or, simbolismul are un rol insemnat in viata religioasa a omenirii; datorita simbolurilor, Lumea devine transparenta, putindusi arata transcendenta. Emersiunea repeta gestul cosmogonic al manifestarii formale, iar imersiunea echivaleaza cu o dizolvare a formelor. Simbolismul Apelor implica asadar atit moartea, cit si renasterea. Istoria nu izbuteste sa schimbe radical structura unui simbolism arhaic, ci doar ii asigura mereu semnificatii noi, care nu distrug insa structura simbolului. Ritul punerii pe Pamint implica ideea unei identitati substantiale intre Rasa si tarina. Aceasta idee da nastere sentimentului de autohtonie, care este cel mai puternic dintre toate pe care le putem constata la inceputurile istoriei chineze; ideea unei legaturi strinse dintre o tara si locuitorii sai este o credinta atit de adinc inradacinata incit sa pastrat in institutiile religioase si in dreptul public. Fenomenul social si cultural cunoscut sub numele de matriarhat este legat de descoperirea culturii plantelor comestibile de catre femeie. Femeia a fost prima care a cultivat plantele alimentare, devenind asadar in chip firesc stapina ogoarelor si a recoltelor. Puterile Asa se explica de ce unele ceremoniale prilejuite de Anul Nou cuprind ritualuri orgiastice: amestecul social, libertinajul si saturnaliile simbolizeaza intoarcerea la starea amorfa care a precedat Facerea Lumii. Doar viziunea religioasa asupra Vietii ne ajuta sa descifram in ritmurile vegetatiei alte semnificatii, in primul rind ideile de regenerare, de tinerete vesnica, de sanatate si de nemurire.Tot acest complex apa, arbore, munte, pestera , care jucase un rol atit de insemnat in taoism, nu facea decit sa continue si sa dezvolte o idee religioasa si mai veche, si anume aceea a locului desavirsit, complet care cuprindea un munte si o apa si retras. Datorita fazelor Lunii, adica nasterea, moartea si reinvierea, oamenii au constientizat deopotriva propriul lor mod de a fi in Cosmos si sansele lor de a supravietui si de a renaste. In general, ideile de ciclu, dualism, polaritate, opozitie, conflict, dar si de reconciliere a contrariilor, de coincidentia oppositorum, au fost fie descoperite, fie precizate cu ajutorul simbolismului lunar. Se poate vorbi de o metafizica a Lunii, in sensul unui sistem coerent de adevaruri privitoare la modul de a fi specific al celor vii, a tot ceea ce, in Cosmos, participa la Viata, adica la devenire, crestere si descrestere, la moarte si la reinviere. Nu trebuie uitat ca Luna ii arata omului religios nu numai ca Moartea este strins legata de Viata, ci si ca Moartea nu este definitiva, ca ea este intotdeauna urmata de o noua nastere. Luna valorizeaza religios devenirea cosmica si il impaca pe om cu Moartea. Hierofaniile solare exprima valorile religioase ale autonomiei si ale puterii, ale suveranitatii si inteligentei. Asa se explica faptul ca in unele culturi exista un adevarat proces de solarizare a Fiintelor supreme. Intunericul nu mai este valorizat ca o etapa necesara a Vietii cosmice; vazut prin prisma religiei solare, el se opune Vietii, formelor si inteligentei.In tratatul Despre Soarele Rege, al imparatului Iulian, precum si in Imn Soarelui, al lui Proclus, hierofaniile solare sint treptat inlocuite de idei, iar religiozitatea dispare aproape cu totul in urma acestui lung proces de rationalizare.34 O data asezati in perspectiva omului religios apartinind societatilor arhaice, putem constata ca Lumea exista pentru ca a fost creata de zei, si ca existenta insasi a Lumii spune ceva, ca Lumea nu este nici muta, nici opaca, si nu este ceva inert, fara sens si fara scop.Sa incercam sa intelegem situatia existentiala a celui pentru care toate omologarile sint experiente traite, nu doar idei. Este limpede ca viata lui are o dimensiune in plus, nu este numai omeneasca, ci si cosmica, pentru ca are o structura transumana.Primitivul isi pune propriul model de urmat pe un plan transuman dezvaluit de mituri. Putem presupune ca, intrun trecut foarte indepartat, toate organele si toate experientele fiziologice ale omului, toate gesturile sale aveau o semnificatie religioasa. Acest lucru este de la sine inteles, pentru ca toate comportamentele umane au fost inaugurate de Zei sau de Eroii civilizatori in illo tempore: acestia nu numai ca au intemeiat numeroasele munci si feluri de a se hrani, de a face dragoste, de a se exprima, dar chiar si gesturi in aparenta neinsemnate.Pentru omul areligios, toate experientele vitale, atit sexualitatea, cit si alimentatia, munca si jocul au fost desacralizate. Cu alte cuvinte, toate aceste acte fiziologice sint lipsite de semnificatie spirituala, deci de o dimensiune cu adevarat umana. Cel care stie are o experienta cu totul diferita decit aceea a unui profan, ceea ce inseamna ca orice experienta umana poate fi transfigurata si traita pe un alt plan, transuman. Asumindusi in mod constient starea exemplara careia ii este intrun fel predestinat, omul se cosmicizeaza, adica reproduce la scara umana sistemul de conditionari reciproce si de ritmuri ce caracterizeaza si alcatuieste o lume, proprie oricarui univers. Orice locuinta stabila in care teai instalat echivaleaza, in plan filozofic, cu o stare existentiala pe care tiai asumato. Omul primitiv incearca sa atinga un ideal religios de umanitate, si acest efort contine germenii tuturor eticilor elaborate mai tirziu in societatile evoluate. In contextele initiatice, moartea inseamna depasirea conditiei profane, nesanctificate, conditia omului natural, care nu cunoaste sacrul si nu intelege spiritul. Omul societatilor primitive sa straduit sa invinga moartea, transformindo in rit de trecere. Oricare ar fi contextul istoric in care se incadreaza, homo religiosus crede intotdeauna in existenta unei realitati absolute, sacrul, care transcende aceasta lume, unde totusi se manifesta, sanctificindo si facindo reala. Homo religiosus crede ca originea vietii este sacra si ca existenta umana isi actualizeaza toate potentele in masura in care este religioasa, adica in masura in care participa la realitate. Zeii au creat omul si Lumea, Eroii civilizatori au desavirsit Creatia, iar istoria tuturor acestor lucrari divine si semidivine sa pastrat in mituri. Reactualizind istoria sacra, imitind comportamentul divin, omul se instaleaza si ramine in preajma zeilor, adica in real si in semnificativ. Omul se faureste pe sine, si nu ajunge sa se faureasca intru totul decit in masura in care se desacralizeaza si desacralizeaza lumea. Sacrul este prin excelenta o piedica in calea libertatii sale. Omul nu va deveni el insusi decit in clipa in care va fi in intregime demistificat, si nu va fi cu adevarat liber decit dupa cel va fi ucis pe ultimul zeu.*Omul areligios este alcatuit dintrun sir de negari si de refuzuri, dar este obsedat in continuare de realitatile de care sa lepadat.*Orice criza existentiala repune in discutie atit realitatea Lumii, cit si prezenta omului in Lume: criza existentiala este de fapt religioasa, pentru ca fiinta se confunda cu sacrul, la nivelurile arhaice de cultura. Dupa cum am vazut, Lumea se intemeiaza pe experienta sacrului, si cea mai elementara dintre religii este inainte de toate o ontologie. Dintro perspectiva iudeocrestina, sar putea spune chiar ca nonreligia echivaleaza cu o noua cadere a omului: omul areligios pare sasi fi pierdut capacitatea de a trai constient religia, deci de a o intelege si de a sio asuma; in strafundurile fiintei sale, urmele insa nu sau sters cu totul, tot asa cum, dupa prima cadere, desi orbit spiritual, stramosul lui, omul primordial, Adam, mai pastrase destula intelepciune ca sa poata regasi urmele lui Dumnezeu in Lume. Dupa prima cadere, religiozitatea se prabusise la nivelul constiintei sfisiate; dupa cea dea doua, sa prabusit si mai jos, in strafundurile inconstientului, si a fost uitata.


Florina56 08/12/2020
“O scurtă introducere într-un subiect extrem de bogat”își numea Eliade cartea, ei, cam așa este. Dar, am rămas cu destulă informație după citirea ei. Dacă vreți să știți câte ceva despre cum omul modern doar pretinde că și-a desacralizat lumea


Dmd7 08/04/2020
După terminarea învățământului primar la școala de pe strada Mântuleasa,[14] Eliade a devenit elev al Colegiului Spiru Haret fiind coleg cu Arșavir Acterian, Haig Acterian, Petre Viforeanu,


Mihaela Melis 07/18/2020
Foarte relevanta lectura si astazi!


Bianca Mocanu2 07/17/2020
Am studiat aceasta carte in facultate, la istoria religiilor. Se adreseaza, in special, celor neinitiati in tainele lumii ancestrale. Recomand


Izabela00 07/14/2020
" Pentru omul religios timpul gnu este omogen și continuu, el este repetabil si reactualizat la nesfârșit prin mituri. Trebuie spus că încă de la început, omul religios își așează modelul pe un plan trans-umam, cel dezvăluit de mituri."

sus
Feedback Wishlist