Într-o astfel de noapte, a prins viață Frankenstein și, totodată, creația lui Victor Frankenstein! Într-o noapte friguroasă de noiembrie! Probabil, tot într-o astfel de noapte, s-a așezat la masa de scris și Jeanette Winterson care exploatează romanul scris de Mary Shelley.

Poate mă hazardez în afirmații pripite, însă îndrăznesc să spun că romanul scris de Jeanette Winterson, FRANKISSSTEIN, este fratele mai mic al romanului scris de Mary Shelley, FRANKENSTEIN. Primul fir narativ redă povestea celor patru prieteni care, în 1816, în Elveția, pe malul lacului Geneva, citesc povestiri cu fantome. Doi dintre ei sunt poeții romantici Byron și Shelley. Ceilalți sunt doctorul Polidori și Mary Wollstonecraft, partenera de 18 ani a lui Shelley. Fiecare trebuie să scrie o povestire înfricoșătoare. Așa ia naștere romanul scris de Mary Shelley, ,,Frankenstein", publicat în 1818.

Acesta alternează cu al doilea fir narativ, din secolul al XIX-lea. Avem de-a face un Frankenstein modern. Jeanette Winterson este de o inteligență sclipitoare, o scriitoare care dărâmă barierele convenționalului. Am întrezărit substratul autobiografic în discuțiile despre Dumnezeu, descrierea roboților sexuali pentru creștini - a crescut într-o familie de evangheliști penticostali, în descrierea ospiciului - a lucrat ca îngrijitoare într-un ospiciu. Descrie fiziologia organelor precum un medic. Noțiunile legate de inteligența artificială și cele legate de anatomie îngreunează lectura pe alocuri, dar merită citit. Victor Stein de această dată își dorește să dea viață unei ființe criogenate și să transfere conștiința umană pe suport anorganic. Atât Victor Stein al scriitoarei Jeanette Winterson, cât și Victor Frankenstein al scriitoarei Mary Shelley visează să ia locul Creatorului.

Nu am lăsat acest roman din mână datorită capitolelor dedicate celei care l-a creat pe Frankenstein, Mary Shelley. Medicul Victor Frankenstein vrea să concureze cu Dumnezeu și se folosește de desenul lui Leonardo da Vinci, Omul Vitruvian, și de curent (discuții despre Galvanism) pentru a aprinde scânteia ființei într-o noapte mohorâtăde noiembrie. Reușește, dar când își dă seama, fuge, speriat de actul Creației sale. Frankenstein este ca un Prometeu modern.

Nu de puține ori, oamenii confundă titlul cărții cu numele ființei create de medicul Victor Frankenstein, personajul eponim. Așadar, Frankenstein este numele creatorului. Citiți romanul! Merită să avem la bord un roman valoros precum acesta. Apoi, neapărat lecturați romanul FRANKISSSTEIN cu 3 S 😉. Roman gotic, SF, erotic, psihologic, satiric, nu mă pot decide, are din fiecare câte ceva. Cert este că de data asta Frankenstein și-a îmbunătățit metoda de lucru și folosește metode moderne pentru a-și pune în aplicare planul.

P.S Sunt mai multe adaptări cinematografice ale romanului ,,Frankenstein". Eu o recomand pe cea din 1994 😉, fără prea multe brizbizuri și fidelă romanului.

🖌️,, Progresul are nevoie de timp. Dragostea are nevoie de timp. Asta ar trebui să facem - să ne facem timp să iubim - și nu să construim roboți."

🖌️,,Lui i-ar plăcea asta; să fie readus la viață prin citire."

🖌️,,Medicul viitorului va fi un robot."

🖌️,,Timpul nu are milă. Ce s-a întâmplat nu poate fi anulat. Ce s-a făcut e bun făcut."

🖌️,,Suferința nu e a trupului, ci a sufletului."

🖌️,,Necazurile lumii. Dacă am putea să dormim și să ne trezim într-o lume mai bună."

🖌️,,Totul se schimbă. Eu mă schimb, tu te schimbi. Doar Dumnezeu nu se schimbă..."

🖌️,,...a fi remarcabil nu e o garanție a faptului că ai și suflet."

🖌️,,Numerele au o claritate care oamenilor le lipsește."

Este pentru prima dată când citesc o carte scrisă de Isabel Allende, o scriitoare prolifică. Mi-a plăcut atât de mult încât data viitoare am de gând să-mi pun în coșul de cumpărături doar romane scrise de ea. Citisem despre ea în 2018, când a primit National Book Award, fiind prima personalitate scriitoricească de limbă spaniolă căreia i se acordat acest premiu în SUA. Acum, în 2020, când Editura Humanitas a publicat această carte și am văzut titlul, mi-a atras din nou atenția. Recunosc, titlul a fost de vină 😂. În general, nu-mi aleg cărțile după copertă sau după titlu, dar de data asta, curiozitatea tipic feminină mi-a șoptit: ,,Trebuie să o cumperi!", ceea ce am și făcut.

*Îmi vine în minte ceea ce scria Cărtărescu în >. Cartea > s-a numit inițial >, iar când Gabriel Liiceanu a văzut titlul, i-a spus: ,,Ce înseamnă asta, >? Spuneți-i > și, veți vedea, vânzările vor crește de patru ori.". A avut dreptate. Ei bine, eu când am văzut >, m-am întrebat: ,,Chiar așa, oare ce vrem noi, femeile?". Dincolo de a răspunde la această întrebare care își are originile în vechiul basm cu Califul, pe care scriitoarea ni-l reamintește - în cetatea Balgradului, a fost adus înaintea Califului un hoț recidivist. Pedeapsa ar fi fost să i se taie mâinile, dar Califul s-a trezit binedispus și i-a dat hoțului o șansă. ,,Să-mi spui ce își doresc femeile și te las să pleci.". Omul s-a gândit puțin, apoi i-a răspuns: ,,O, mărite Calif, femeile vor să fie ascultate: întreabă-le ce-și doresc și îți vor spune." - cartea aduce în prim plan probleme de actualitate cu care femeile se confruntă și s-au confruntat de când lumea.

Isabel Allende are un alt răspuns la întrebarea Califului: ,,Femeile își doresc în general următoarele: siguranță, să fie apreciate, să trăiască în pace, să dispună de resurse proprii, să fie conectate și, mai ales, își doresc dragoste.". Cu siguranță, i-ar fi dat ,,Șah-Mat" Califului, iar dacă acesta i-ar mai fi citit și cartea, ar fi pus o femeie în locul lui. 😉

Umor, iubire, povești de viață, eroine de poveste, de toate a pus Isabel Allende în această carticica care se citește pe nerăsuflate. Totul asezonat cu propriile experiențe care își au sorgintea în anii copilăriei, când descoperă ce înseamnă machismul. Pentru necunoscători, conform DEX, machismul este o ideologie bazată pe ideea că bărbatul domină din punct de vedere social femeia și că, în această calitate de stăpân, are dreptul la privilegii.

Nu, nu face parte din categoria ,,Chick lit", deși după titlu, așa s-ar crede. Aș zice că e un manifest feminist bine argumentat, doldora de idei și exemple de nota 10. Vorbește despre patriarhat care ar trebui să dispară - „Bărbații dețin puterea politică și economică, fac legile și le aplică după bunul lor plac, iar dacă e cazul, intervine Biserica, cu binecunoscutul ei stil patriarhal. Femeile conduc doar acasă… uneori”. Mare dreptate are și bine le mai zice. Un alt aspect interesant, dreptul femeii de decizie asupra propriei fertilității. Femeile vor să nu mai trăiască cu frică, să nu mai fie bătute, jignite și desconsiderate - ,,violența și frica sunt instrumente de control." și câți bărbați nu se folosesc de astfel de instrumente...

Isabel Allende, ,,acest izvor nesecat de joie de vivre", așa cum o numește Mihaela Miroiu, nu se sfiește să-și povestească viața și o face cu umor, pe alocuri. Parcă ai impresia că te-a invitat la o cafea din care sorbi puțin în speranța că nu se va termina, iar povestea va continua să curgă lin.

Isabel Allende devoalază cu nostalgie anii care i-au definit existența, anii în care a trăit experiența maternității și pune atâta suflet în cuvinte încât parcă încep să dănțuiască pe hârtie. Mama, Panchita, e și ea prezentă. E frumoasă, e creativă, e sufletul familiei, dar e femeie, deci automat e limitată. De aici oful scriitoarei împotriva machismului.

Rar mi-a fost dat să întâlnesc oameni care să trateze vârsta cu indiferență, iar Isabel Allende se bucură din plin de ceea ce îi oferă viață chiar și la 78 de ani - ,,Vârsta nu trebuie să limiteze energia și creativitatea, nici participarea la mersul lumii.". Olga Murray și Gerald G. Jampolsky sunt câteva nume pe care le trece în revistă laolaltă cu fulminantele lor realizări, demne de toată lauda.

La 78 de ani, dacă voi ajunge să trăiesc atât, deși eu sunt optimistă 😁, sper să am vitalitatea asta care dă pe dinafară, cel mai bun medicament pentru o viață longevivă. Isabel Allende mi-a oferit o lecție de care o să-mi amintesc când va veni vremea decrepitudinii, moment în care voi relectura această carte. Aș mai scrie, dar mă opresc aici. Sper că v-am oferit suficiente motive pentru a citi această carte. 😉

P. S În fiecare lună, în ziua de salariu, soțul meu merge la cumpărături și vine acasă cu o floare. Deja e un ritual. L-am întrebat de ce face asta, iar răspunsul lui a fost: ,,Apreciez tot ceea ce faci pentru noi și vreau să nu uiți că ești specială!". Nu, nu e o laudă. Vreau să cred că machismul a apus. Sunt o feminista convinsă și militez pentru drepturile femeilor. Din copilărie, probabil și-o avea rădăcinile această revoltă... Nu îmi plac femeile supuse care se complac în această situație, la fel cum nu-mi plac bărbații care fac pe dictatorii.

Mă bucur că am ales înțelept, zic eu, iar omul sufletului meu e omul care îmi lasă libertatea să aleg ceea ce-mi doresc, mă susține în tot ceea ce fac și nu se dă în lături când vede aspiratorul.😁Le are pe-ale lui, dar e un familist convins. Cred că testul răbdării pentru el e atunci când vede curierul de două ori pe săptămână și mă întreabă: ,,Câte cărți ți-ai luat?". Important este că NOI credem în NOI și fiecare putem să spunem că suntem liberi. Până la urmă, despre asta este vorba, despre libertate.

Da, avem nevoie să fim iubite - ,,Avem noi ceva în creier, un soi de tumoare, care ne împinge spre dragoste. Nu putem trăi fără dragoste. Din dragoste ne suportăm copiii și bărbații. Ne supunem și ne sacrificăm din dragoste, iar asta ni se pare culmea nobleței.". Avem nevoie să fim ascultate, să ne simțim în siguranță, să fim apreciate și să primim respect. Îmi doresc ca fiecare femeie să fie fericită și să se simtă specială . Dincolo de toate, avem o nevoie acerbă de bărbații noștri. Copiii cresc și își iau zborul, iar bătrânețea ne îmbrățișează alături de ei, de oamenii care s-au lipit de sufletul nostru, când eram în floarea tinereții.

✏️,,Patriarhatul e dur ca o stâncă. Feminismul, precum oceanul, e fluid, puternic, profund, are complexitatea infinită a vieții, se mișcă în valuri, curenți, maree, uneori în furtuni serioase. La fel ca oceanul, feminismul nu tace."

✏️,,...iubirea nu crește spontan, ca o bălărie, ci se cultivă cu mare grijă."

✏️,,Dacă femeia are putere de decizie și venituri proprii, situația familiei se îmbunătățește; dacă prosperă familiile, progresează și comunitatea și, prin extensie, țara întreagă. (...) Societățile cele mai înapoiate sunt cele unde femeia e supusă."

✏️,,Dacă am un amant perfect, la ce bun să am un soț imperfect? Amanții nu rezistă, dar un soț este o pradă sigură." 😁

O carte care îl transformă pe ,,Ce-ar fi fost dacă..." într-un personaj negativ, iar verbul la imperativ ,,Trăiește!" devine personajul pozitiv. Între viață și moarte se află o bibliotecă. Fiecare carte îți oferă ocazia să încerci o altă viață pe care ai fi putut să o trăiești. La expirarea timpului, trebuie să răspunzi la o singură întrebare: care e cea mai bună cale de a-ți trăi viața? O carte la finalul căreia vei învăța să nu subestimezi importanța lucrurilor mărunte; să fii tu însuți, să-ți accepți eul, să-ți păstrezi energia și ,,să înoți" în ciuda oricărui curent; să nu crezi în succes, pentru că e doar o iluzie; să crezi în visurile tale; să nu cauți sensul vieții, pentru că nu îl vei găsi niciodată; să nu cauți aprobarea celor din jur -,,nu ai nevoie de permisiunea cuiva ca să fii..."; să realizezi că oamenii buni sunt pe cale de dispariție; viața trebuie să o trăiești, nu să o înțelegi; nu contează la ce te uiți, ci ceea ce vezi; nu regreta ad infunitum, pentru că timpul se scurge; regretul ne poate face să ne simțim inutili; niciodată nu știm când se sfârșește jocul - ,,Nu te duci tu după moarte. Moartea vine după tine.". Nora Seeds descoperă viața perfectă, însă devine conștientă că nu a contribuit cu nimic la acea viață, simțindu-se precum o impostoare. Fericirea adevărată se câștigă, faci ceva pentru ea, nu ți se servește pe o farfurie gata condimentată. Aș fi făcut la fel! 😉 Auto-desconsiderarea nu trebuie să se cuibărească în viața nimănui. Nu trebuie să fii trist că i-ai dezamăgit pe cei dragi, important este să nu te dezamăgești pe tine. Nora descoperă și ea asta și își acceptă viața așa cum e ea, învățând să TRĂIASCĂ! E cum a zis Mark Twain: „Peste douăzeci de ani vei fi mult mai dezamăgit de lucrurile pe care nu le-ai făcut decît de cele pe care le-ai făcut. Aruncă năvoadele şi navighează departe de port. Prinde vântul în vele. Explorează. Visează. Descoperă.“, așa că, învață să trăiești, iar peste ani, nu va fi nevoie să răsfoiești cartea regretelor. Un roman de nota 10!

✏️,,Șervețelele sunt precum viețile. Întotdeauna există și altele.''

✏️,,Un om e ca un oraș. N-are cum să-ți displaca întregul din pricina câtorva aspecte nedorite. Poate că unele părți nu te atrag, câteva străduțe lăturalnice nesigure și suburbiile, dar părțile bune îi dau valoare."

✏️,,A vrea e un verb interesant. El sugerează o lipsă. Uneori, dacă suplinim acea lipsă cu altceva, dorința inițială dispare cu DESĂVÂRȘIRE."

✏️,,Să nu ai niciodată încredere în cineva care se comportă intenționat nepoliticos cu personalul prost plătit."

,,Căci va fi o adevărată fericire să știu că, odată, am avut un loc ales în inima ta, precum se întâmplă acum, și fiecare izbândă pe care o vei obține în viață mă va însufleți cu noi forțe și încredere." 👩‍👦

O carte despre evadarea unei femei din calea nazismului. Este vorba despre Francoise Frenkel, o evreica din Polonia, care va deschide La Maison du Livre, prima librărie franceză din Berlin. Las aici un fragment care să vă stârnească interesul pentru această carte:

,,ÎN SLUJBA GÂNDIRII FRANCEZE

ÎN GERMANIA

N‑aș putea spune precis când mi‑am descoperit vocația de librar. Când eram mică, puteam petrece ore în șir răsfoind o carte cu poze sau un volum ilustrat.

Cadourile mele preferate erau cărțile, pe care le păstram așezate în teancuri înalte pe etajere, de‑a lungul camerei mele de fetiță.

Când am împlinit șaisprezece ani, părinții mi‑au dat voie să‑mi comand o bibliotecă pe gustul meu. Am pus să mi se construiască, după propriile mele planuri, un dulap care, spre uluirea tâmplarului, trebuia să aibă toate cele patru laturi de sticlă. Am instalat această mobilă de vis în mijlocul camerei.

Mama m‑a lăsat să fac ce mă tăia capul, ca să nu‑mi strice bucuria, iar acum îmi puteam admira clasicii, în frumoasele lor legături originale, și autorii moderni și contemporani, pentru care alegeam modelul coperților ghidată de fantezie.

Balzac se prezenta într‑o frumoasă copertă roșie, Sienkiewicz, în piele galbenă, Tolstoi, în culoarea pergamentului, Țăranii, de Reymont, îmbrăcată într‑o veche stofă țărănească.

Mai târziu, dulapul a fost mutat într‑un loc mai potrivit, lângă peretele tapetat cu un creton deschis la culoare, schimbare ce nu mi‑a diminuat cu nimic bucuria.

De‑atunci a trecut multă vreme…

Viața mă purtase, pentru lungi ani de studiu și de muncă, la Paris.

Îmi petreceam tot timpul liber de‑a lungul cheiurilor Senei, în fața prăvăliilor umede ale buchiniștilor. Câteodată descopeream câte o carte din secolul al XVIII‑lea, pentru care făcusem o pasiune la acea epocă. Alteori îmi închipuiam că pusesem mâna pe un document valoros, pe un volum rar sau pe o scrisoare veche; o bucurie întotdeauna nouă, deși efemeră.

Amintiri!

Rue des Saints‑Pères, cu anticariatele ei întunecoase și prăfuite, adevărate tainițe de comori, o lume ce‑mi prilejuia investigații minunate! Vremuri vrăjite ale tinereții mele!

Lungile opriri la colțul dintre rue des Écoles și boulevard Saint‑Michel, la librăria aceea mare care invada trotuarul. Lecturile în diagonală, din volume cu paginile încă netăiate, în mijlocul zgomotelor străzii: claxoane, strigătele și râsetele studenților și ale fetelor tinere, muzică, refrenele cântecelor la modă…

Departe de a distrage cititorul, această hărmălaie făcea parte din viața noastră de studenți. Dacă toată mișcarea ar fi dispărut și dacă toate acele voci s‑ar fi stins, pur și simplu n‑am fi putut continua lectura în colțul bulevardului: o apăsare surdă ne‑ar fi copleșit pe toți…

Din fericire, pe vremea aceea, nu aveam a ne teme. Firește că războiul coborâse cu câteva note diapazonul veseliei generale, dar Parisul își trăia viața lui aprinsă și nonșalantă. Tineretul din Cartierul Latin fremăta, la colțurile străzilor răsuna întotdeauna muzica, iar iubitorul de cărți își continua lectura pe fugă, în fața meselor încărcate de comori, pe care editorii și librarii le puneau atât de generos la dispoziția tuturor, cu o bunăvoință afabilă și un dezinteres total.

La sfârșitul Primului Război Mondial m‑am întors în orașul meu natal. După momentele fericite de regăsire cu ai mei, în viață și sănătoși, m‑am repezit în camera mea.

M‑am oprit șocată în prag! Pereții erau goi: tapetul palid decorat cu flori fusese desprins cu grijă și luat. Nu rămăseseră decât ziare lipite direct pe zid. Biblioteca cu patru geamuri, minunăția născută din fantezia mea copilărească, era goală și părea rușinată de propria decădere.

Pianul din salon dispăruse și el.

Ocupația din 1914–1918 luase cu ea totul.

Ai mei erau însă bine. Am petrecut o vacanță fericită alături de ei și m‑am întors în Franța plină de energie și de elan.

În afara cursurilor de la Sorbona, lucram asiduu la Biblioteca Națională și la Biblioteca Sainte‑Geneviève, locul meu preferat.

La întoarcerea din Polonia am urmat un stagiu de pregătire, după cursuri, pe lângă un librar de pe rue Gay‑Lussac.

Așa am învățat să cunosc „clienții” cărții. Încercam să le citesc dorințele, să le înțeleg gusturile, concepțiile și tendințele, să le ghicesc motivele de admirație, de entuziasm, de bucurie sau de nemulțumire față de un titlu sau altul.

Cu timpul am început să pătrund un caracter, un sentiment sau o stare de spirit după modul în care persoana respectivă ținea un volum, aproape cu tandrețe, după cum întorcea delicat paginile pe care le citea cu pioșenie sau după cum le frunzărea fără interes, apoi punea neglijent cartea la loc, îndoind uneori delicatele colțuri ale coperților. Așezam cartea care mi se părea potrivită în apropierea clientului, cu suficientă discreție pentru a nu da de bănuit că aș încerca să exercit vreo influență asupra lui. Dacă o cumpăra, eram fericită.

Începeam să‑mi îndrăgesc clienții. Pe unii îi însoțeam cu gândul câțiva pași, încercând să‑mi imaginez dialogul lor cu cartea cumpărată; apoi îi așteptam cu nerăbdare să revină și să‑mi împărtășească opiniile lor.

Se întâmpla să apară și vandali detestabili. Unii oameni martirizau câte o operă, o acopereau de critici violente și de reproșuri, deformându‑i cu perfidie conținutul!

Trebuie să admit că, spre confuzia mea, cele mai radicale erau femeile.

Găsisem astfel pandantul perfect al cărții: cititorul.

În general, între unul și celălalt domnea o armonie perfectă în interiorul micii librării de pe Gay‑Lussac.

Îmi petreceam orele de relaxare în magazinele de prezentare ale editorilor, unde regăseam cunoștințe vechi și descopeream noutăți, surse de bucurie.

Atunci când a venit momentul să‑mi aleg o meserie, n‑am ezitat: mi‑am urmat vocația de librar.

Era în decembrie 1920... Ca de obicei, plecam într‑un scurt sejur la părinții mei. Pe drum, m‑am oprit la Poznán, la Varșovia, apoi, după vacanța alături de familie, la Cracovia.

Aveam în valiză primele două volume din seria Familia Thibault de Roger Martin du Gard, cartea Cruci de lemn a lui Dorgelès și Civilizație de Duhamel, lucrări care mi se păreau potrivite pentru a le transmite prietenilor și librarilor pe care îmi propuneam să‑i întâlnesc admirația mea pentru înflorirea spectaculoasă a literaturii franceze postbelice.

Aș fi vrut să deschid o librărie în Polonia. Am luat toate aceste orașe la rând și am constatat că, peste tot, în librării se găseau frumoase colecții de carte franceză. Prin urmare, părându‑mi‑se superfluă, am abandonat ideea.

La întoarcere m‑am hotărât să fac o scurtă haltă la Berlin, să‑mi revăd niște prieteni și să iau trenul de seară care m‑ar fi lăsat la Paris a doua zi în zori.

Ne plimbam pe bulevardele largi ale Berlinului și, așa cum îmi plăcea să fac peste tot, mă opream în fața vitrinelor marilor librării. Traversaserăm deja „Pe sub tei”, Friedrichstrasse și Leipzigerstrasse, când am exclamat:

– Dar aici nu aveți cărți în limba franceză!

– Tot ce se poate, a fost răspunsul laconic și indiferent pe care l‑am primit.

Ne‑am reluat plimbarea în sens invers și, de această dată, am intrat în librăriile pe lângă care treceam. Peste tot am primit asigurări că cererea pentru cartea franceză era aproape inexistentă: „Ne‑au mai rămas doar câteva volume din clasici!.

De reviste și ziare, nici vorbă. Vânzătorii din chioșcuri abia dacă îmi răspundeau.

Cu aceste impresii am revenit la Paris."

- Către Mami. Singurul meu ajutor era Mami. Singura mea dragoste și model de dragoste era Mami. Religia mea era Mami."

O scriitură simplă și cursivă, în ale cărei pagini așteaptă să fie descoperit îndemnul: ,,Privește invizibilul. Caută spiritul care face ca totul să apară în spatele celor ce apar. Și hrănește-te cu puterea lumii care îl susține. Izvorul invizibil se găsește oriunde, mereu, indiferent unde te-ai afla, și poți să-l captezi. Cel care se uită bine până la urmă vede.". Eric-Emmanuel Schmitt reușește de fiecare dată să spună multe în cuvinte puține. Scriitura lui are substrat.

#EricEmmanuelSchmitt

#bookaholic 📚

O prăjitură delicioasă savurată într-o zi ploioasă, așa aș descrie romanul MICA LIBRĂRIE DE PE SENA. O poveste între povești! Monsieur Perdu este un adevărat farmacist literar care prescrie cărți drept medicamente contra greutăților vieții, reușind să panseze inimi și suflete zdrobite. Pe toți îi poate vindeca prin literatură, mai puțin pe el însuși! De ce? Vă las pe voi să descoperiți! 😉 Așadar, o ciocolată caldă, o plapumă și un highlighter la îndemână pentru a vă lăsa amprentele pe o suprafață alunecoasă! Rezultă o seară de toamnă care îți încălzește inima.

,,Acolo unde cântă racii" poți să-ți auzi sufletul cum plânge. Eroinele romanelor pe care le citesc sunt femei puternice, femei care pot să facă orice își propun, iar Fata Mlaștinii e o astfel de eroină. E puternică, e inteligentă și e sensibilă. Natura o hrănește, o educă și o protejează atunci când toți fug și-și văd de viața lor. Vrea să fie ca toți ceilalți, dar ,,ei" o resping, ,,ei" râd de ea, ,,ei" o hărțuiesc, ,,ei" o învață să trăiască fără ,,ei". Fata Mlaștinii ajunge să se izoleze pentru că e diferită, iar ceilalți nu o pot accepta așa. Iată un adevăr! Societatea te izolează! Nu omul se izolează! ,,Ei" se îngrijesc să o facă, pentru că nu ești ca ei - ,,Am etichetat-o și am respins-o fiindcă am crezut-o diferită. Însă, doamnelor și domnilor, am exclus-o pe domnișoara Clark fiindcă era diferită ori era diferită fiindcă am exclus-o?"

Rămâne natura atunci, care își deschide brațele și, indiferent de circumstanțe, te primește în sânul ei, oferindu-ți liniștea după care tânjești. Avem un personaj într-o continuă evoluție, de la vârsta de 6 ani, când rămâne fără mama ei până la 64 de ani, când ,,inima, fără zarvă, i s-a oprit în piept", un personaj care își depășește condiția atunci când totul pare să-i fie potrivnic. Își dorește să fie iubită, convinsă fiind că ,,o scoți la capăt mai bine când ai pe cine te bizui.". Descoperă că ,,iubirea nu merge șnur" și totul capătă un alt sens atunci când iubirea își face simțită prezența în Mlaștină. Constată că ,,nevoia de alți oameni se termină cu durere.", iar pescărușii sunt singurii care nu o rănesc. Descoperă cititul datorită lui Tate, astfel reușește să devină Experta Mlaștinii, publicând câteva cărți despre locul care îi fusese casă și familie - ,,Progresele ei erau uluitoare. Acum putea să citească orice, îi zise, şi odată ce poţi citi orice, poţi să înveţi orice. Depindea doar de ea.”.

Finalul cărții deloc predictibil confirmă încă o dată că am lecturat un roman naturalist de o frumusețe covârșitoare. Misterul care domină cartea vă las pe voi să-l descoperiți. 😉 O carte de pus în coșul de cumpărături! Merită!

✏️,,Balta asta-i familia mea."

✏️,,Balta nu e o mocirlă. Balta e un spaţiu al luminii, unde iarba creşte din apă, iar apa curge către cer. Pârâiaşe leneşe hălăduiesc în voie, purtând cu ele către mare globul soarelui, iar păsările cu picioaroange se înalţă cu neaşteptată graţie – de parcă n-ar fi alcătuite pentru zbor – în zarva asurzitoare a gâştelor albe..(…) Poate că era un meleag aspru, însă mustea a viață. Viață de toate soiurile – crabi de nisip agitându-și frenetic picioarele, raci ce navigau prin mâl, pești, creveți, stridii, căprioare grase și gâște durdulii ce umpleau uscatul și apă.”

✏️,,Uneori Kya se plimba singură pe plajă şi, în vreme ce apusul desena dâre colorate pe cer, simţea valurile izbindu-i inima. Îşi lăsa mâna să atingă valurile, apoi întindea spre cer braţele. Simţind conexiunile. Nu cele despre care vorbise mămica şi Mabel – Kya n-avea să aibă nicicând gaşca ei de prieteni apropiaţi şi nici legăturile descrise de Jodie, fiindcă nu avusese niciodată propria-i familie. Ştia că anii de solitudine îi afectaseră comportamentul, făcând-o altfel decât ceilalţi, însă nu fusese ea de vină pentru singurătatea asta. Mare parte din ce ştia învăţase din sălbăticie. Natura o hrănise, o educase şi o protejase când nimeni altcineva n-ar fi făcut-o. Dacă din felul său diferit de-a se purta rezultau anumite consecinţe, atunci erau şi acestea funcţii ale miezului esenţial al vieţii."

✏️,,...un bărbat adevărat e unul care plânge fără să se rușineze, care citește poezie cu inima, simte opera în suflet și face ce îi necesar ca să ia apărarea unei femei."

✏️,,Femelele de licurici atrag masculii cu semnale mincinoase și-i mănâncă; femelele de călugăriță își devorează propriii parteneri. Insectele femele, își zise Kya, știu cum să se descurce cu iubiții."

✏️,,Dacă cineva înțelege singurătatea, atunci aceea era luna.🌙"

✏️,,Vrei să te căsătorești cu mine, Kya?

- Dar suntem căsătoriți. Ca gâștele, zise ea."

✏️,,O mamă nu-și lasă copchiii. Nu-i în stare.

- Mi-ai zis tu că vulpile-și lasă plozii."

✏️,,Brânciul crud al morții, ca întotdeauna, pune capăt spectacolului."

✏️,,Există o copilărie pe care trebuie să o părăsești, o copilărie de care trebuie să te vindeci."

✏️,,Nu te îngrijora. Nu mor, merg să întâlnesc necuprinsul."

✏️,,Omul a fost mai întâi mineral, apoi vegetal, apoi animal - nu poate uita că este animal, adesea este ispitit să redevină animal -, apoi a fost om înzestrat cu o conștiință, rațiune, credință. Îți imaginezi drumul parcurs de la stadiul de pulbere până azi? Iar mai târziu, când îți vei depăși condiția de om, vei deveni un înger."

✏️,,... frumusețea este peste tot."

✏️,,... zâmbetul e o chestie pentru bogați, vreau să spun că e o chestie pentru oamenii fericiți."

#Mulțumesc! 👨‍👩‍👦#familie

O poveste emoționantă care are ca fundal Bucureștiul din anii celui de-al Doilea Război Mondial! Povestea este una reală! ,,Fetița pe care au lăsat-o în urmă" este Natalia sau Talia, așa cum îi spun cei dragi! O fetiță pe care au lăsat-o în urmă nu din neglijență, ci din iubire. Ne aflăm pe străzile Bucureștiului, într-o noapte friguroasă din ianuarie 1941, an în care România se aliază cu naziștii, iar evreii sunt în pericol (Pogromul de la București). Zora și Iosef decid să-și abandoneze fetița pe treptele unui bloc din București, convinși că îi vor oferi o șansă la viață. Anton și Despina Goza devin părinții adoptivi ai Nataliei. Împlinirea și fericirea se instalează în casa familiei Goza, până în momentul în care Bucureștiul este bombardat. Bucureștiul boem și elegant se pierde în praful bombardamentelor din 1944.

Scriitoarea Roxanne Veletzos focalizează obiectivul asupra fiecărui personaj, romanul fiind structurat în 3 părți: Anton și Despina, Natalia și Victor. Avem în față declinul unei lumi, al unei lumi în care oamenii, în ciuda pericolelor care se află la tot pasul, încă știu ce înseamnă speranța, găsesc resurse de fiecare dată să se pună pe picioare și cred cu tărie că soarele se va ivi la un moment dat.

Ca de fiecare dată, ne-am răzgândit și am plătit scump pentru asta. Calamitățile prin care trece România demonstrează acest lucru. Sovieticii ne-au prins sub bocancii lor de fier.

Un roman de debut de nota 10!

Svetlana Aleksievici a scris RUGĂCIUNE PENTRU CERNOBÎL timp de 20 de ani, timp în care s-a întâlnit și a discutat cu foști muncitori de la centrală, cu oameni de știință, cu medici, cu soldați, cu strămutați, cu cei rămași pe loc.

Savurez JURNALUL ANNEI FRANK (Ari Folman și David Polonsky, Editura Humanitas, București, 2018, 160 p.) – roman grafic bazat pe ediția definitivă a jurnalului.

Duminică, 12 APRILIE 2020

Descopăr versiunea definitivă a Jurnalului Annei Frank tradusă după originalul neerlandez (Editura Humanitas, ediția a II-a, București, 2016, 392 p.).

Adaptarea grafică a romanului o recomand tinerilor cititori! Vreau să aflu mai multe despre perioada în care Anne a stat închisă în Anexă – 6 iulie 1942 – 4 august 1944. Nu stau pe gânduri și îmi comand cartea! Bineînțeles că nu am putut pune o singură carte în coș. Îmi comand și TESTAMENTELE, noul roman al lui Margaret Atwood.

Nu o să fac un rezumat al acestui jurnal. Puneți mâna și îl citiți! El ar trebui să se regăsească în biblioteca fiecărui cititor! Vreau să evidențiez că au fost oameni care au stat închiși 2 ani, nu 2 luni, așa cum ni s-a cerut nouă. Ei au supraviețuit 2 ani în condiții mizere, fără TV, Facebook etc. Și-au ocupat timpul cu activități care, pentru unii dintre noi, sunt de domeniul SF-ului - ,,Tot ea (Miep) aduce în fiecare sâmbătă câte cinci cărți de la bibliotecă. Așteptăm mereu cu nerăbdare să vină sâmbăta, ca să vină și cărțile. Parcă am fi niște copii mici care primesc cadouri. Ceilalți oameni nu pot ști cât de mult înseamnă cărțile atunci când trebuie să stai închis undeva. Lectura, studiul și radioul sunt singurele noastre distracții.” (p.130).

Notez din nou acest sfat, deși l-am mai notat o dată, când am citit adaptarea grafică a romanului. L-aș scrie pe toate zidurile și aș striga în gura mare: ,,Oameni buni, noi, spre deosebire de ei, avem drepturi, avem lucruri de care putem să ne bucurăm! Suntem liberi!”

Sfatul Annei: ,,Ieși afară, mergi pe câmp, în natură și soare. Ieși afară și încearcă să regăsești fericirea în tine. Gândește-te la tot ce-i frumos în tine și în jurul tău și fii fericită!” (pp.244-245)

O radiografie a timpurilor lor, dar și a timpurilor noastre...

,,Asta-i dificultatea timpului nostru: idealurile, visele, speranțele frumoase nici nu apucă să apară bine, și numaidecât sunt lovite de realitatea atroce și distruse cu totul. E un mare miracol că n-am renunțat la toate speranțele mele, căci ele par absurde și irealizabile. Cu toate astea, eu țin la ele, fiindcă tot mai cred în bunătatea interioară a oamenilor.” (p.377)

,,Cunoașterea înseamnă putere!”

,,Viaţa nu înseamnă să şezi pe canapea şi să dai din degete aşteptând să apară pe ecran ceva care să te scoată din toropeală. Bine, dacă vrem ca viaţa să fie asta, nu va fi mai mult de atât, dar nu mi se pare cel mai bun mod de a ne folosi de ea. O carte ne cere să mergem noi la ea. Un ecran cu imagini şi tâmpenii, nu. Este diferenţa dintre a călători şi a sta pe loc. Cartea ne obligă să călătorim, televiziunea să rămânem gură-cască.”

,,Femeile țin să fie, și trebuie să fie, respectate, căci, fără stimă, ele nu mai există: așa încât acesta-i cel dintâi sentiment pe care ele îl cer de la dragoste.”

,,....femeia la treizeci de ani știe să se facă și tânără fată, să joace toate rolurile, să fie pudică și să devină frumoasă chiar și într-o nenorocire.”

,,Am privit Facebook-ul, zeul de astăzi al comunicării și participării colective și civice, cum își spală zilnic mâinile în sângele proaspăt al ignoranților. (...) Dom'le, oamenii ăștia nu citesc, n-au citit, nu vor citi cărți adevărate, n-au ierarhii, sunt dezorientați, uită că au o literatură, o istorie, așa cum sunt, dar le au. (...) Visam să-i strivesc cu propriile arme, să creez viralul moral."

,,Iubirea mea pentru el e asemeni stâncilor eterne de sub pământ: nu prilej de încântare, ci necesitate. Eu sunt El. El e mereu, mereu în mintea mea, nu ca o plăcere, aşa cum nici eu nu sunt o plăcere pentru mine însămi, ci ca propria mea fiinţă."

,,De ce marii scriitori, de la Shakespeare până la Dostoievski sau Kafka, sunt bărbați? De ce marii artiști, de la Michelangelo până la Picasso, sunt bărbați? (...) De ce în limba română binele, frumosul și adevărul sunt substantive masculine? Dar DRAGOSTEA și VIAȚA sunt feminine. Și toate cohortele de mari bărbați s-au născut din femei."

Gabriel Liiceanu: ,,...cititul între 8 și 14 ani este echivalentul din viața oamenilor al desprinderii vânatului la feline. Căci, așa cum învățarea vânatului este partea esențială a ,,educației" pentru puiul de tigru, cărțile îi arată copilului care sunt pozițiile fundamentale pe care trebuie să le ocupe de la bun început pentru ca parcursul vieții să fie străbătut în mod onorabil."

,,Viața este un castel de minciuni năruit de timp.”

,,Să ai răbdare înseamnă să speri în tăcere și să ai încredere că, în cele din urmă, lucrurile își vor găsi rezolvare. Înseamnă să aștepți fără să te plângi, să înțelegi că unele lucruri au nevoie de timp pentru a se întâmpla. De pildă, o sămânță pusă în pământ cere multă răbdare până când va deveni planta pe care o aștepți."

Fahrenheit 451 a lui Ray Bradbury mi-a rămas în minte multă vreme! Când a apărut POVESTEA SLUJITOAREI, nu i-am acordat prea multă importanță. În schimb, când a apărut serialul, m-am uitat la primul serial, iar apoi mi-am propus să nu mai continui vizionarea acestuia până nu citesc romanul. Zis și făcut!!! Finalul deschis al romanului m-a făcut să mă întreb dacă o să apară o continuare. Scriu acest review având lângă mine TESTAMENTELE, continuarea romanului! Dacă am așteptat continuarea, vă dați seama cât de mult mi-a plăcut!!! Eu am citit primul roman într-o zi! Momentele pline de suspans te țin acolo! Sunt o feministă convinsă, iar acest roman secretă din plin esența feminității! Offred e cea care le strunește pe celelalte slujitoare, având curajul de vedea dincolo de Galaad! Am văzut în Offred ,,a treia femeie” despre care vorbește Gilles Lipovetsky. Un personaj feminin complex care mi-a câștigat admirația. De altfel, Margaret Atwood este recunoscută pentru puternicele personajele feminine din romanele sale. Recomand romanul înainte de toate!!!

Regimul din Galaad imaginat de scriitoare seamănă izbitor de bine cu regimul comunist din România, aspect pe care îl și confirmă: ,,România, de exemplu, a anticipat Galaadul în anii optzeci, interzicând toate metodele anticoncepţionale, obligând po****ţia feminină să treacă prin controale obligatorii pentru depistarea unei sarcini şi condiţionând promovările şi creşterile salariale de fertilitatea persoanei respective".

«Noi nu avem voie să rămânem singure cu Comandanții. Menirea noastră este procrearea: nu suntem concubine, gheișe ori curtezane. Dimpotrivă: s-a făcut tot posibilul pentru a nu fi incluse în acele categorii. Noi nu trebuie să furnizăm nicio plăcere, nu există loc pentru înflorirea unor dorințe secrete, nici ei, nici noi, nu trebuie să acordăm favoruri speciale, nu trebuie să existe nici cel mai mic sprijin pentru înfiriparea dragostei. Noi suntem utere umblătoare și-atât: recipiente sacre, potire pe două picioare.»

,,Omul este singura fiinţă care consumă fără să producă. El nu dă lapte, nu face ouă, e prea slab ca să tragă plugul, nu poate fugi destul de repede ca să prindă iepuri. Cu toate astea, el e stăpân peste toate animalele. El le pune la muncă şi le dă înapoi abia cât le este necesar ca să nu moară de foame; restul păstrează pentru el."

,,Rădăcinile unei relații sunt STAREA DE PREZENȚĂ CONTINUĂ, ASCULTAREA PROFUNDĂ și UN MOD IUBITOR DE A VORBI. (...) Fii precum ,,un arbust de ienupăr care are rădăcinile adânc înfipte în inima pământului"!

,,Copiii nu sunt decât o fericire efemeră, (...) un vis trecător, o nerăbdare. O eternă metamorfoză. Chipuri rotunde care se impregnează de seriozitate, fără ca tu să-ți fi dat seama."

Aceasta este o carte care ar trebui să stea în raftul bibliotecii noastre, fiind o carte fundamentală, care surprinde, în mod cert, esența existenței noastre, este o carte care te face să înțelegi mai bine lumea. Cu alte cuvinte, așa cum spunea și Dan C. Mihăilescu, în prezența căruia a fost lansat volumul la Târgul de Carte Gaudeamus (București, 21 noiembrie 2015), acest volum nu ar trebui să lipsească din biblioteca noastră, întrucât este o carte de referință, aidoma cărții lui Neagoe Basarab, Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie.

,,- Jonas, ține asta. I-a dat verigheta lui papa.

- E plină de dragoste. Nimic nu e mai important."

,,Să nu mă întrebați cum era mama: poate oare cineva să descrie soarele de pe cer? De la mama veneau căldura, puterea, bucuria. (...) Lângă ea râdeam și niciodată nu mi se putea întâmpla nimic grav."

,,...eu fac parte dintre cei care cred că totul se găsește în puțin. Copilul e mic, dar închide în el omul; creierul e îngust, dar adăpostește gândirea; ochiul nu e decât un punct, dar îmbrățișează spațiul.''

Dacă v-am stârnit interesul, comandați cartea!!!

Copilăria este o carte care face parte din trilogia autobiografică, alături de La Stăpâni și Universitățile mele. Alioșa Peșkov este numele protagonistului. Alioșa este un personaj al Rusiei din secolului XX, care este crescut de bunici, într-o societate ostilă și plină de prejudecăți.

,,Este o lume frumoasă, David, să nu uiți niciodată asta! Și, dacă uneori te simți îndemnat să crezi că nu este o lume frumoasă, amintește-ți că doar tu însuți o poți înfrumuseța dacă vrei."

➡️Skakespeare nu-și plătea taxele și datoriile, fiind un avar de proporțiile lui Scrooge;

➡️Lord Byron a fost un adevărat crai, având peste 250 de femei într-un singur an;

➡️Balzac consuma 50 de cești de cafea turcească neagră pe zi și nu ejacula de teamă să nu-și piardă energia creatoare;

➡️Edgar Allan Poe a făcut școala într-un cimitir. A învățat matematică făcând scăderi și adunări cu anii înscriși pe pietrele de mormânt;

➡️Dickens avea o obsesie pentru morga din Paris unde studia cadavrele vagabonzilor înecați și ale altor prăpădiți;

➡️Surorile Bronte au crescut fără mamă și nu au mers la școală;

➡️Thoreau era certat cu apa;

➡️Tolstoi și-a obligat mireasa de doar optsprezece ani să citească, în noaptea nunții, jurnalul care conținea însemnări în care erau descrise escapadele lui amoroase cu alte femei;

➡️Lewis Carroll a inventat o tricicleta;

➡️Louisa May Alcott a fost dependentă de opiu;

➡️Mark Twain a ținut un discurs despre parturi în fața unui public în mijlocul căruia se afla și Regina Victoria;

➡️Oscar Wilde a avut sifilis, iar dantura îi era înnegrita și urât mirositoare;

➡️Jack London consuma un sfert de litru de whiskey pe zi;

➡️Virginia Wolf scria în picioare. Ea avut relații cu femei. Singura relație heterosexuala a fost cu Leonard Wolf, ,,un pierde-vară intelectual";

➡️Lui James Joyce îi plăcea să fie plesnit, bătut și biciuit;

➡️Kafka nu a fost niciodată interesat de căsătorie, iar sexul era ceva ce îl dezgusta. Era extrem de timid. Scriitorul a fost vegetarian;

➡️Lui Eliot îi plăcea să facă farse cu trabucuri explozive;

➡️Agatha Christie a suferit de disgrafie, iar toate romanele ei au fost dictate;

➡️Tolkien conducea atât de rău, încât soția lui a refuzat să se mai urce cu el în mașină;

➡️F. Scott Fitzgerald își cheltuia banii pe băutură, fiind mereu îndatorat prietenilor;

➡️William Faulkner a lucrat la poștă și a fost dat afară după ce a fost prins că arunca scrisorile oamenilor la gunoi;

➡️Ernest Hemingway s-a sinucis;

➡️Jean-Paul Sartre s-a drogat cu mescalina;

➡️J. S. Salinger își bea propria urină în scop terapeutic;

Lista ar putea continua, dar mă opresc aici! Dacă v-am stârnit curiozitatea, puneți mâna și comandați cartea 😉!

,,Înțelepciune. Un simț al dreptății. Curaj. Cumpătare.", toate sunt virtuții de care avem nevoie pentru a fi oameni cu adevărat măreți. Asta se credea în Antichitatea Clasică. Vreau să cred că oamenii cu adevărat măreți încă se mai perindă printre noi. Poate, într-o zi, fiecare va conștientiza că ,,măreția unui om" constă în frumusețea desăvârșirii lui, iar despre desăvârșire, nu putem vorbi în absența unor virtuții.

Îndrăznesc să spun că avem în fața noastră un bildungsroman care urmărește evoluția unei fetițe ,,dintr-o familie mare” (p.34), o fetiță căreia societatea nu îi dă prea multe șanse de izbândă! Povestea ei debutează odată cu explozia celui de-al patrulea reactor al Centralei Atomoelectrice din Cernobîl (26 aprilie 1986), explozie care ,,și-a scuipat otrava pe toate dâmburile” (p.20) și a contaminat inclusiv oamenii. Agustina este o fetiță care reușește să depășească toate prejudecățile! Singura fărâmă de umanitate identificabilă în acest roman este MAMA, care o protejează de fiecare dată pe Agustina, și nu doar pe ea! Mama Agustinei pare să fie Reghina, mama-eroină cu doisprezece copii!

Sunt în asentimentul Agustinei și chiar îmi doresc să pot să ,,închid totul într-o cameră de adus aminte. În care e mereu Paștele și primăvară, miroase a tort Doboș și a cozonaci și e loc pentru oricine."

LUMINA DINTRE OCEANE este o carte care te învăța că adevăratul curaj constă în a accepta consecințele greșelilor tale, iar iubirea pentru ,,omul sufletului tău" e cea mai de preț comoară într-o lume relativă. Vă îndemn să o citiți, iar apoi să vizionați filmul!

Deviza soției lui, Gita: ,,Câtă vreme suntem în viață și sănătoși, totul se va rezolva."

Întorc ultima filă a cărții și aștern pe o foaie aceste cuvinte... Mă simt mai bogată în dimineața asta 🌞!

De la Pollyanna, am învățat să joc JOCUL MULȚUMIRII. De la tatuatorul de la Auschwitz, am învățat că fiecare zi este un cadou, iar sănătatea și libertatea sunt cele mai importante lucruri. Mai mult, am învățat că într-o casă respectul, liniștea și afecțiunea trebuie să valseze zi de zi. De la Tom și Isabel din cartea ,,Lumina dintre oceane", am învățat că iubirea dintre soți poate să învingă orice obstacol. Lista poate continua, dar mă opresc aici. Concluzia: cărțile ne îmbogățesc!

,,Să împărtășești, să strigi, să râzi și să plângi împreună cu cineva - așa ar trebui să fie viața. (...) Oamenii cei mai puternici sunt cei care iubesc și care, la rândul lor, se lasă iubiți."

Mulțumesc, Pollyanna!

POVESTEA LOR este o poveste despre doi oameni care au reușit ,,să demonteze prejudecata că trebuie să arăți într-un anumit fel pentru a intra în istorie."

,,Tatăl meu, Fraser, m-a învățat să muncesc din greu, să zâmbesc des și să mă țin de cuvânt mereu. Mama mea, Marian, mi-a arătat cum să judec singură lucrurile și cum să-mi fac vocea auzită. (...) Povestea ta este tot ce ai, tot ce vei avea vreodată. Este ceva ce merită prețuit."

Cum să fii fericit în România? ,,Să te bucuri că exiști tu, să te bucuri că există ea. Și atât. Nu mă pricep la politică, dar mă pricep la România. Așa cum mă pricep să iubesc o rochie veche, demodată , cu care am împărțit anii. O spăl, o calc, o trag pe trupul care, simțind-o familiară, se destinde încântat la orice atingere a țesăturii ei docil învăluitoare, protectoare.", răspunde Ariana Rosser Macarie.

Gabriel Liiceanu vorbește despre ecuația paradoxală a fericirii românești, discutând despre cazul lui Noica și a lui Steinhardt, evidențiind astfel fericirea paideică. Andrei Pleșu împarte bucuriile în bucurii minimale, bucurii negative, bucurii interzise și bucurii negative, iar în încheiere îl citează pe Martin Buber: ,,Cel care se bucură cu adevărat e asemenea unuia căruia i-a ars casa și care, lovit de necaz în adâncul inimii, începe să construiască totuși o casă nouă. Și, pentru fiecare cărămidă așezată, inima lui se umple de bucurie."; Tatiana Niculescu, după 9 ani de ședere la Londra, se întoarce în România și reușește să dea o definiție complexă a fericirii: ,,... dacă supraviețuiești tuturor nefericirilor colective și individuale și nu ești nici resemnat, nici revoltat, nici mânios, nici apatic, înseamnă că te poți numi un om fericit în România."; Clotilde Armand și Jean A. Harris nu sunt românce, dar cu toate acestea, văd în România o țară unde poți să fii fericit. Jean A. Harris s-a stabilit în România și spune că e o țară mișto, iar pentru boala noastră națională are și un nume: ,,Vreți un nume pentru boala națională? Sunteți fraieri, fraților! Înghițiți prea multe." și, ce să vezi, chiar are dreptate. Clotilde Armand are convingerea că ,,ceea ce ne face oameni buni și valoroși nu este ceea ce primim, consumăm sau acumulam, ci ceea ce realizăm în fiecare zi și în trecerea zilelor."; Fabula scrisă de Andrei Cornea, Rețeta fericirii în România, merită citită 😉; Monica Pillat rememorează evenimentele de acum 29 de ani, când ,,vocile străzii au izbutit să scoată țara din derivă, iar glasurile care s-aud acum din nou, în altă piață, îmi întăresc speranța că România nu se mai poate scufunda."

CUM SĂ FII FERICIT ÎN ROMÂNIA este un volum în care se regăsește fiecare român. Ar trebui să încercăm să completăm chestionarul lui Proust 😉, chestionar pe care l-am descoperit citind acest volum.

Dinah Jefferies m-a cucerit! Am devorat fiecare pagină! Pentru câteva zile, m-am plimbat prin exoticul Ceylon și m-am lovit de prejudecățile tipice acelor vremuri, dar am trăit emoții profunde la tot pasul alături de protagonista romanului. 📚

,,Femeia e câmpul în care bărbatul seamănă semințele urmașilor", o învățase mama ei. ,,Plugarul vine la câmp când dorește și-l ară cât timp are putere. Nu-i șade bine câmpului să se împotrivească plugarului."

Concepții adânc înrădăcinate, care se regăsesc și azi în mentalul unora, dar ele pot fi învinse...

Ei, și uite așa, aflăm de ce nu se investește în educație!

FLORILE PIERDUTE ALE LUI ALICE HART este o carte dedicată femeilor care se îndoiesc de valoarea și de forța poveștilor lor. Un roman captivant care evidențiază femeia pe scena vieții și felul în care aceasta găsește tăria și curajul de a-și juca fiecare rol: adolescentă, iubită, soție, mamă și bunică!