Autorul era în temă deja cu multe lucruri pe care noi le aflăm acum din cărțile scrise de psihologi. Fără să pomenească termeni de psihologie, fără să invoce texte de specialitate.

Prima parte a cărții se ocupă de cauzele nefericirii, iar a doua de cauzele fericirii, adică de ceea ce poate face omul pentru a ”izbândi”, în pofida dificultăților.

Fericirea este o izbândă, ne spune autorul, nu un dat absolut.

O carte despre fericire scrisă de cineva care nu s-a născut sub semnul fericirii. La vârsta de 4 ani îi murise și tatăl, după ce mama a murit la 2 ani...

O carte scrisă cu onestitate și înțelepciune: realistă și nicidecum moralizatoare despre fericire.

Ca un adevărat matematician, vede esențialul problemei:

Eu cred cã aceastã nefericire (de zi cu zi de care suferã majoritatea oamenilor în tãrile civilizate) se datoreazã în foarte mare mãsurã unor viziuni gresite despre lume, unei etici gresite, unor deprinderi de viatã gresite, care cu timpul nimicesc savoarea si apetitul natural pentru lucruri posibile de care depinde în cele din urmã fericirea. (pag.16).

Se citește ușor, nefiind o carte de specialitate. Nu e de mirare că Bertrand Russell a primit premiul Nobel pentru... literatură (1950).

Cartea ne oferă ocazia de a-l cunoaște. Mai ales ocazia de a vedea evoluția gândirii sale pe parcursul unei vieți de 98 de ani...

Pasionat, rând pe rând, de matematică, filosofie, teoria cunoașterii, psihologie, sociologie, în final de de tot ceea ce poate participa la ”viața bună” a omului.

”Mi-au stãpânit viata trei pasiuni, simple, dar coplesitoare: dorinta de iubire, cãutarea cunoasterii si mila greu de îndurat fatã de suferinta omenirii.” Așa își începe Bertrand Russell Autobiografia.

O carte foarte interesantă pe care nu pot decât să O RECOMAND călduros celor interesați de chestiunile profunde și fundamentale ale vieții.

O carte a cărei lectură ne îmbogățește. Valabil pentru toate cărțile sale.

Impresionantă prin deschiderea autorului, prin sinceritatea căutării și onestitatea punerii problemelor.

Interesantă și prin răspunsurile oferite de știință, de ”știința de la acest moment” ne spune mereu autorul, povestite atât de expresiv încât te cucerește fizica astfel povestită.

Tot respectul pentru autor.

O carte a cărei lectură va îmbogăți pe orice cititor atât în cunoașterea de sine mai profundă cât și în lărgirea orizontului științific.

”Dacã existã vreo epidemie pe lumea aceasta, aceasta este epidemia de lasitate.”

”Oamenii ar trebui sã se ridice în picioare si sã umble, sã-si gãseascã salvarea.”

Este o privire lucidã asupra contemporaneitãtii, dar si asupra istoriei umane, asupra religiei, o critică a tot ceea ce îl pune pe om în stare de inferioritate.

Cred cã maniera în care e scrisã această carte genială este cea mai adecvatã pentru a denunta, inteligent si savuros, dar mai ales eficient, falsurile care acoperã realitatea de fond. Interesant construită. Critica cea mai aspră, dar adevărată, exprimată colocvial, și cât de expresiv, prin gura cuiva ”revenit din comă” cu o altă identitate.

O carte virulentă... dar plină de înțelepciune, menită să deschidă ochii. O recomand!

Mulți se revendică de la ”piramida trebuințelor umane” a lui A.H. Maslow sau își fac o filosofie de viață pe baza acestei ierarhii a trebuințelor umane.

Dar câți dintre noi știu că trebuința de la vârful ierarhiei trebuințelor umane este de fapt ”nevoia de actualizare a sinelui” și nicidecum ”autorealizarea”, așa cum s-a preluat în masă. Tocmai despre nevoia de actualizare a sinelui vorbește autorul în această carte. Încă de atunci, viziunea sa revoluționară a fost ignorată. Revoluția neobservată...

Deși mă temeam că ar putea fi un text în limbaj ”tehnic”, adică strict psihologic, am constatat că e o carte care, dacă ești interesat de subiect, se citește cu interes și pasiune, scrisă fiind de un autor pasionat de natura umană.

Ceea ce mi-a plăcut în mod deosebit a fost caracterizarea pe care A.H. Maslow o face oamenilor aflați pe calea de actualizare a sinelui. Autorul se dovedește a fi un foarte bun observator, extraordinar chiar. Prima caracteristică a acestora: percepția clară a realității - în primul rând ”o abilitate neobișnuită de a detecta prefăcătoria, falsitatea, lipsa de onestitate și, în general, de a judeca oamenii corect și eficient”.

De reținut totuși că psihologia sa strict pozitivă ignoră existența ”răului” și a ”umbrei”, o parte considerabilă a realității. Fapt recunoscut de autor în ultimii ani. Din păcate, viața sa relativ scurtă, 62 de ani, nu i-a mai permis să refacă conceptualizarea dezvoltării personale cu luarea în considerare a existenței ”răului”.

A rămas să aflăm de la alții CUM anume se accede la acest nivel de dezvoltare umană. Un exemplu: din cărțile lui K.G. Durckheim.

Originalul în germană: ”Der Ruf nach dem Meister. Der Meister in uns” (Strigătul după maestru. Maestrul din noi).

Este cartea despre MAESTRUL INTERIOR din noi.

”În fiecare din noi există un maestru interior, care capătă realitate atunci când omul este pregătit să se angajeze ca discipol”.

Un ghid de cel mai înalt nivel pentru o viață la cel mai înalt nivel. E vorba de viața destinată omului, prin legea sa interioară, în a doua parte a vieții, cea în care este ”prevăzut” pentru el să se angajeze pe calea maturității umane, adică a realizării ”naturii mai înalte” din el, cum spune A. H. Maslow.

O carte fundamentală pentru cei care au ”descoperit”, prin propria experiență, că viața omului este menită să fie - așa cum bine spunea cineva - ”un pelerinaj, și nu o hoinăreală”. Un pelerinaj spre sinele nostru adevărat...

Iată, de exemplu, ce spune editura germană O.W.Barth pe coperta ediției din 2009 a cărții ”HARA. Die Erdmitte des Menschen”:

”O carte menită să devină o carte de viață esențială (Frankfurter Allgemeine Zeitung).”

”Karlfried Graf Durckheim, cel care - ca nici un alt european - a reunit în gândirea sa vechea înțelepciune a Orientului și cea a Occidentului într-o sinteză creatoare ne prezintă prin această carte exercițiul fundamental al tuturor practicilor meditative orientale, cu o mulțime de exemple și de indicații practice.”

sau o idee de cadou cu ocazia unui bebeluș nou sosit pe lume.

Eu am cumpărat-o pentru această situație din urmă pentru... ”toți trei copiii” minunați...

”Nevoia de libertate, dar și limitele

A învăța să fie liber

Fiecare copil își construiește libertatea în mai multe etape:

integrarea limitelor până la 3 ani,

impregnarea disciplinei până la 6 ani,

responsabilizarea până la 12 ani,

conștientizarea globală până la 18 ani,

care permite din momentul acesta folosirea voinței în marile alegeri de viață. Tânărul adult este atunci liber să dispună de persoana sa fără să prejudicieze drepturile altuia, respectând limitele.

A fi liber nu înseamnă, cu siguranță, că trebuie să lăsăm copilul în voia lui, ci mai degrabă să-i pregătim un mediu înconjurător în care el să poată acționa liber.”

(pag. 63)

Aşa cum spuneam la celelalte cărţi, perspectiva asupra omului este foarte redusă, autorul ignoră esenţialul uman.

Să meditezi 2 ore zilnic şi să fii atât de străin de propriul mister, de propria fiinţă...

Cu mare părere de rău...

Dar încă este timp pentru a afla mai mult.

O bună organizare şi sistematizare a unui bagaj imens de date.

De apreciat talentul şi expresivitatea autorului de a pune în imagini vii epopeea umană.

Doar că lipseşte ceva din acest "om sapiens", ceva specific uman: apariţia conştiinţei. Şi evoluţia ei.

Omul este o fiinţă de conştiinţă. Este calitativ altceva decât un animal evoluat.

Cu toate acestea, cartea merită citită fără nici o îndoială.

M-a izbit perspectiva redusă asupra omului: doar un animal evoluat, cel mai evoluat, sau un robot care tinde să fie cât mai performant şi mai ales să dobândească imortalitatea:o mare plictiseală în cel mai bun caz, o oroare în cele din urmă. Înţeleg că autorul descrie tendinţa, şi nu propune o direcţie, spre care se îndreaptă lumea, o parte a ei aş spune, şi ceea ce se vede este un viitor apocaliptic.

Dar cartea e atât de "strict ştiinţifică" încât ignoră tocmai esenţialul uman. Omul este o fiinţă de conştiinţă în continuă evoluţie. Şi nu o spun doar misticii sau „înapoiaţii” sau cei care cred în "legende". O spun marii psihologi. Dau un exemplu.

Angajaţii trimişi de marii angajatori la cursuri de dezvoltare personală află de „piramida trebuinţelor” lui A.H. Maslow ca bază de plecare în definirea omului. Însă Maslow vorbeşte şi despre trebuinţele superioare, comparativ cu care primele sunt trebuinţe inferioare, absolut necesare unei bune vieţuiri în lume. Dar ceea ce e specific uman ţine tocmai de aceste trebuinţe superioare - nevoia de actualizare a sinelui.

Aşa şi Harari. Dacă l-ar fi citit pe Maslow ar fi aflat mai mult despre om, nu doar ceea ce se vehiculează la cursurile de dezvoltare personală, care se dovedesc a fi mai degrabă de „dresare” personală.

Cei interesaţi pot citi în acest sens două cărţi scrise de Abraham H. Maslow şi traduse în româneşte la Editura TREI : "Motivaţie şi personalitate" şi "Religii, valori şi experienţe de vârf". Cam pe acolo s-ar situa adevăratul Homo Deus.

Dar cel care cunoaşte cel mai bine subiectul acesta este germanul Karlfried Graf Durckheim. Care vorbeşte nu doar dintr-o cunoaştere academică, ci din propria experienţă. Adevăratul Homo Deus ar fi omul devenit "transparent pentru transcendenţă"...

Cu părere de rău...

„Mi-am pus intrebarea privitoare la ce ar putea invata unul de la altul omul de stiinta si misticul. Un anumit raspuns s-a ivit intr-un chip mai degraba personal, sugerandu-mi ca asa cum, familiarizandu-se cu mistica, stiinta poate deveni mai profunda, mistica poate fi la randul ei lamurita prin stiinta.“, spune autoarea.

Redau doar o idee esenţială: Despre individualitate şi egocentricitate

Din dialogul dintre Renée Weber (RW) şi David Bohm (DB)

RW… cu cât sentimentul întregului este mai viu în noi, cu atât ne simţim mai răspunzători în a-l exprima în viaţa noastră de zi cu zi ca individualităţi.

…

DB Individualitatea este posibilă doar dacă se desfăşoară din întreg. Egocentricitatea nu este deloc individualitate.

Vorbeşte până şi despre "numinos":

"Numinosul" este un fel de realitate, iar noi trăim, în mod obişnuit, într-o alta.

... dar proximitatea cu numinosul ridică probleme tulburătoare, pe lângă ele nu se poate trece ca şi cum nu ar fi nimic.

...

Oare modernitatea mai poate crede în basme? Sau singura cale este percepţia valorii simbolice a mitului? [...]

Pentru a înţelege omul religios, singura lui posibilitate de a exista în lumea actuală este modul basmului, aşa cum îl înţeleg şi trăiesc copiii: nici sens literal, nici fals asumat! O lume „de farmec plină”. Sunt convins că, în felul acesta, omul rămâne capabil să admită Sacrul. Universul tehnic nu este obligatoriu raţionalist, numai că vârsta supunerii oarbe a imaginarului faţă de o autoritate intelectuală specializată, dogma, a trecut. După cum trecută este şi capacitatea de a te minţi. Soluţia prin basm, a gândirii simbolice care creează, face ca viul să fie şi mai viu, dă adâncime şi sens conştiinţei. Tragedia de azi a religiei este aceea că ne închide undeva între reaua-credinţă şi reaua conştiinţă.

Sau în orice caz ar merita să fie inclusă în bibliografia ultimilor ani de liceu.

Chiar dacă Jostein Gaarder "dă cu bâta în baltă" la finalul cărţii sale minunate...

Scrisă de o terapeută admirabilă, Anne Ancelin Schuzenberger(1919-2018). La peste 90 de ani încă publica...

Este "inventatoarea" psihogenealogiei.

Interesantă povestea celor trei prinţi din Serendip pe care o povesteste aici, de unde şi conceptul de serendipitate.

Şansa favorizează pe cel pregătit.

Merită citită. Inclusiv pentru deschiderea ei.

Înţelepciunea unei vieţi este pusă aici, a unei vieţi de aproape un secol.

A trecut ceva timp de atunci.

O ficţiune prin care se pot spune atâtea lucruri.

Trei poveşti petrecute în trei epoci diferite.

Merită citită. E despre oameni...

O poveste care m-a impresionat şi pe mine... cu zeci de ani în urmă.

Încă îmi aduc aminte încântarea cu care am citit povestea lui Nils Holgersson.

Scrisă cu sinceritate. Şi... recunoştinţă!

"Nu neg că mi-e teamă. Şi totuşi, predominant în mine rămâne sentimentul de recunoştinţă. Am dăruit dragoste şi am primit dragoste în dar; am fost binecuvântat cu multe lucruri minunate, şi la rându-mi am întors lumii din zestrea mea; m-am bucurat de cărţi, de colindat prin lume, de idei şi de scris. Am întreţinut o legătură cu lumea, genul acela special de legătură care se înfiripă între scriiitori şi cititorii lor.

Mai presus de orice, am fost o fiinţă gânditoare, un animal cu raţiune, născut pe o planetă frumoasă, ceea ce în sine e un privilegiu enorm şi o aventură unică."

Despre singurătatea alergătorului de cursă lungă, aş spune.

Nu citisem niciuna din cărţile sale până acum.

Am văzut doar filmul făcut după una din ele, Revenirea la viaţă.

Apoi am citit si RECUNOŞTINŢĂ.

Olga Tokarczuk scrie dintr-un background foarte bogat şi profund. Admirabil!

Iar conţinutul este plin de miez, de ferestre spre Misterul vieţii.

Motto-ul cărţii "Fiţi atenţi la noul fiecărei zile şi veţi vedea cum se naşte miracolul." (C. Noica) spune deja despre ce este vorba.

O carte care cu siguranţă poate fi un DAR frumos de Sărbători pentru oameni care citesc.

Eu aşa am făcut...