X
Categorii:
inchide meniul
Proaspat scoase din tipar
Bestselleruri
L-V 08:00 - 20:00 0371.781.781

Calianu Cristian

0 aprecieri

18 review-uri

Review-uri

Elon Musk: Tesla, SpaceX si misiunea construirii unui viitor fantastic - Ashlee Vance

O carte care prezintă detaliile din spatele succesului Tesla, Space Xetc.
Interviuri cu cei apropiati, despre copilăria lui Musk, eșecuri și reușite.
O carte antrenantă pentru cei pasionați de tehnologie.

2021-06-04 07:00:01

Thrive - Arianna Huffington

O carte care se citeste repede, ideile fiind deja cunoscute si rulate peste tot - nu te uita doar la bani, ai grija de persoana ta si de cei dragi. Dormi indeajuns, fa voluntariat, mediteaza, fa pauza de la dispozitivele electronice
Nu aduce cine stie ce cunoastere poate doar pentru cine nu s-a interesat pana acum despre astfel de lucruri

2021-02-21 09:00:01

O plimbare in padure - Bill Bryson

O carte în care se vorbește mai mult despre oameni și relația lor cu natura decât despre natură. Nu vei afla despre chinuri și ascensiuni dificile ci despre bucuria de a merge hai hui și despre diversitatea (în acest caz) estului SUA.
Un tovarăș amuzant, multe ironii la adresa americanilor, câteva informații tehnice pentru amatori...
Țineți cont că este publicată prima dată în 1997
O carte agreabilă bună pentru vacanță sau o călătorie cu trenul.

2021-02-15 12:00:01

Regi, razboaie si cocote - Cristoph Schulte-Richtering

O carte slăbuță - evenimentele sunt tratate cu un umor uneori deplasat și care nu prinde la cititorii fără legături mari cu show-biz-ul de exemplu(referințe despre X etc).
Este poate pentru un cititor care nu a avut de-a face cu istoria și măcar acum încearcă să creeze o conexiune.
Dar mai bine încerci un Sapiens sau un Neagu Djuvara

2020-10-15 05:48:39

Ce stiu cu adevarat - Oprah Winfrey

O carte ușurică, citită în câteva ore...sunt grupate mai multe articole scrise de Oprah în 14 ani pe 6 teme. Pare mai mult o carte destinată publicului de reviste glossy în căutare de inspirație.
Îndemnuri multe de tipul "trăiește clipa", "fără regrete" etc destul de utilizate în perioada asta.
Nu aș recomanda-o de dat cadou/citit

2020-09-22 07:57:03

Cultura generala in 365 de zile - Pedro Gomez Carrizo

O carte greoaie, old school...Ideile sunt prezentate în fraze lungi, greu de citit. Am luat-o pentru fiul meu dar nu l-a atras absolut deloc

2020-09-02 07:54:25

Open. O autobiografie - Andre Agassi

O biografie pe care cate categorii diverse de persoane(sportivi, părinți, etc) ar fi interesați să o citească. Agassi dezvăluie multe dintre lucrurile nespuse din activitatea lui de sportiv - copilărie, adolescență, viața de adult, toate văzute de Andre.
Eu am cumpărat-o cadou pentru tatăl meu dar am sfârșit prin a o recomanda tuturor prietenilor.

2020-06-19 04:02:41

Donna Alba - Gib I. Mihaescu

Gib Mihăiescu a murit destul de tânăr(pe la 40 de ani) și nu a avut timp să se remarce. În liceu profesorul de română ne-a spus ceva despre el dar abia peste ani am avut ocazia să îi și citesc opera. Donna Alba este atât o frescă a vremurilor respective(vezi cât de diferit se făcea comunicarea între persoane de exemplu) dar și o călătorie în mintea (și sufletul) unui personaj masculin.
Are toate ingredientele unui posibil film dacă cineva ar fi interesat să facă unul bun.
Și dacă ar fi cerere pentru filme despre perioada interbelica

2020-06-19 04:00:06

Principii - Ray Dalio

Una dintre cele mai bune cărți de business pe care le-am citit în ultimii ani. Structurată pe 3 categorii(firmă, profesional, personal) Dalio dă și din casă cum se spune...Povestește despre fiul lui, uneori pare extrem de dur(își trimite fiul la 11 ani în China, singur, pentru un an). Sfaturile sunt aplicabile și în viața reală dar cu măsură - transparența uneori sperie colaboratorii

2020-06-19 03:47:41

Bazarul pe roti - Paul Theroux

Prima încercare a lui Theroux de a străbate cu trenul două continente. Dacă citești și continuarea (Trenul fantomă către răsărit) observi și efectul timpului asupra anumitor regiuni.
Un plus dacă ai călătorit în zonele despre care vorbește și îți completează imaginea proprie.

2020-06-19 03:47:41

Factfulness - Hans Rosling

O carte care dezvoltă mult gândirea critică, te învață să gândești în statistici să eviți ''să te duci după fentă" cum se spune popular. Se citește repede, e structurată bine, limbajul este cel uzual

2020-06-19 03:47:41

Trenul-fantoma catre rasarit - Paul Theroux

La 10 lei cât e prețul acum pentru această carte e cu adevărat un chilipir. Este o carte de călătorie diferită. Theroux are modul lui de a călători și de a face cunoștință cu localnicii. Este în top 5 cărți de călătorie pe care le-am citit.

2020-06-19 03:32:41

Afla totul despre cum functioneaza lucrurile

Foarte iubită de copii. Multe informații despre obiecte de zi cu zi. De multe ori te salvează de la căutat pe wikipedia; plus că este foarte utilă de citit la iarbă verde, în loc de poveste de noapte bună etc

2020-06-17 11:00:06

Rola 800 - Marius Oprea

O carte care prezintă începuturile dictaturii comuniste din punctul de vedere al unui țărănist. Totul bazat pe documente din arhiva Securității. Pe alocuri mai dificil de citit din cauza referințelor bibliografice, rămâne totuși o lectură care ajută la conturarea unei imagini a acelor vremuri

2020-06-17 11:00:06

Incepe cu de ce - Simon Sinek

Una dintre carțile pe care cineva interesat de leadership ar trebui să le citească. Un fir roșu urmărit de-a lungul întregii cărți. Totul pornește de la aceste 2 cuvinte "De ce?". Multe dintre strategii se aplică într-adevăr pentru produse cu valoare adăugată mare dar orice manager interesat de satisfacția celor din jurul său ar face bine să o citească.

2020-03-04 11:51:35

Arta subtila a nepasarii - Mark Manson

O carte care se citește ușor în câteva zile. Sfaturi utile și o perspectivă diferită. Este unul dintre trenduri(întâlnit și la Ray Dalio de exemplu) în domeniul dezvoltării personale să consideri durerea(văzută nu doar fizic) ca un simptom al unei probleme și ca o oportunitate de dezvoltare.
A meritat banii

2020-03-04 11:21:35

27 de pasi - Tibi Useriu

O carte care ar merita sa fie ecranizata. Cred ca a fost si o modalitate de vindecare pentru autor.
Pentru ceilalti poate fi un motiv de inspiratie

2020-02-21 08:21:22


sus
Feedback Wishlist