Categorii:
inchide meniul
Manuale Scolare
Bestselleruri
L-V 08:00 - 20:00 0371.781.781

MMM

0 aprecieri

22 review-uri

Review-uri

Fiasco. Ultima batalie a maresalului Jukov - Victor Suvorov

O altă scriere "demistificatoare" a lui Suvorov. De citit (pe nerăsuflate) pentru a se vedea un portret real al personajului malefic și incompetent cunoscut ca "Mareșalul Victoriei". Sângeros, nepăsător, egoist, lacom, imoral (două fiice de aceeași vârstă cu două femei diferite) și multe alte "însușiri". De citit!

2020-07-11 10:48:51

1918. Reintrarea Romaniei in razboi - Daniel Silviu Niculae

Bine documentată și bine scrisă, cartea acoperă o perioadă insuficient studiată si/sau descrisă a istoriei României. O perioadă esențială pentru formarea statului național unitar modern
Recomand iubitorilor de istorie, dar nu numai

2020-06-17 10:32:38

Trei sute de ceausesti liliputani - Ciprian Macesaru, Vladimir Tismaneanu

E aproape amuzantă. Mult mai mult, dacă nu aș fi fost "cetățean al României socialiste" și aplaudac fără voie încă de la grădiniță!
Recomandat celor care NU au sentimente de nostalgie pentru perioadă.

2020-06-17 10:32:37

Stalin. O noua biografie a unui dictator - Oleg V. Khlevniuk

Deşi credeam că nu mai pot afla prea multe despre Djukaşvili (sic!), fiind un cititor avid de cărţi despre perioada contemporană, ucraineanul Oleg Hlevniuk a dovedit că cercetarea riguroasă şi echilibrată mai poate aduce la iveală noutăţi. Abordarea proaspătă a studiului personalităţii celui care poate fi numit fără mari ezitări "criminalul secolului" face ca preţul (nu mic...) să merite a fi plătit.
RECOMAND!

2020-05-05 10:13:06

Pecetea lui Stalin. Cazul Vasile Luca - Gheorghe Onisoru

O interesantă și bine-documentată istorie a ”căderii" unuia din primii conducători ai României comunizate, pe fundalul perioadei staliniste a aceleiaşi Republici Pomuiere.
Scrisă de un istoric profesionist, pe baza documentelor de arhivă.
Sic transit gloria mundi - morala pentru mulţi din cei care s-au căţărat la vârful puterii.
Recomandată.

2020-05-05 08:58:06

Armatele Romano-Germane Pe Frontul Din Rasarit - Vladimir Zodian

Interesantă, din surse documentare, dar cu o abordare ușor naționalistă, ca prin anii '80.
Merită citită, în special de cei interesați de perioada războiului.
Calitatea hârtiei este bună, față de alte cărți de la aceeași editură.

2020-04-23 11:13:03

Saptamana patimilor - Mihai Pelin

Deși controversat, autorul reușește să abordeze acest subiect încă dureros într-un stil personal, înfățișând ȘI tragediile de la "firul ierbii".
Ar trebui citită mai ales se cei care încă găsesc un model la Est.

2020-04-23 10:58:03

Glorie Jertfa Uitare. Armata romana pe frontul de est - Manuel Stanescu

Autorul, care a făcut deja dovadă competenței profesionale în alte scrieri, pare că a dorit "doar" să mai bifeze un titlu de carte cu această compilație.
Recomandată mai mult celor care caută lecturi de popularizare.

2020-04-23 10:58:03

Din lumea celor care nu cuvanta - Emil Garleanu

O adevărată colecție de ”clasice”... la peste un secol distanță de la momentul scrierii, la mai multe generații (abia se inventase telefonul, acum ne temem de 5G), poveștile despre animale și insecte ale tânărului Emil Gârleanu continuă să captiveze copii și să le ajungă la suflet.
Ar fi fost de dorit o calitate mai bună a hârtiei... prețul dictează :(

2020-04-21 11:58:03

Odessa: Gustul amar al victoriei - Manuel Stanescu

O analiză bine-documentată și minuțioasă a singurei ”victorii” românești din cel de-al doilea război mondial.
Autorul a consultat numeroase surse documentare și a reușit să scrie o carte care merită citită și de către cei ce nu cunosc prea amănunțit circumstanțele evenimentelor descrise.
Recomand!

2020-04-21 11:43:03

Amintiri din pribegie Ed.2018 - Neagu Djuvara

Prima carte a regretatului Neagu Djuvara pe care am cumpărat-o. O poveste care te ține cu sufletul la gură, o viață ca un roman de aventuri. Nu trebuie să lipsească din nici o bibliotecă - fie și ca e-book.
Dacă nu o aveți deja, cumpărați-o; dacă o aveți, mai răsfoiți-o!

2020-04-21 09:58:03

Escadrila Alba - Daniel Focsa

Acord patru stele acestei broșuri (carte nu e, la doar 87 de pagini utile, în format 12.5X19.5 cm) mai mult în onoarea aviatoarelor ce au SERVIT PATRIA.
Are și ilustrații... și o prefață a regretatului Neagu Djuvara.
Pentru cei interesați de Mariana Drăgescu, Nadia Russo și Stela Huțan-Palade, RECOMAND.

2020-04-21 09:58:03

Psihopedagogie pentru examenele de definitivare si grade didactice - Constantin Cucos

Review pentru ediția a II-a, dar diferențele sunt insesizabile.
Recomandată cu căldură celor care doresc să învețe pentru examene în sistemul de învățământ.
Cu toate schimbările apărute în ultimii ani (și care vor mai veni, of...), principiile psihopedagogie de bază sunt înfățișate într-un stil accesibil și ”peren”.

2020-04-21 09:43:03

O lebada salbatica si alte povesti - Michael Cunningham

Recomand cu căldură copiilor mai mari (14+).
Reinterpretări și continuări ale unor povești clasice - o surpriză foarte plăcută pentru cei ce-și amintesc de copilărie!
****SPOILER****
Favorita mea este cea în care vrăjitoarea cu casa de turtă dulce e descrisă ca o bătrânică neînțeleasă, asediată de niște copii obraznici. Sună cunoscut?

2020-04-21 09:43:03

Spion pentru eternitate: Frank Wisner - George Cristian Maior

O biografie documentată, într-un stil alert, a unuia dintre ”părinții fondatori” ai serviciilor de spionaj moderne americane.
Dacă o fi scrisă într-adevăr de dl. Maior, sincere felicitări. Oricum, autorul face (autorii fac?) dovada profesionismului. Recomand!

2020-04-21 09:43:03

Vrajitorul din Oz

Marii clasici, în varianta ”low quality”. Ieftin cumperi, ieftin primești. Hârtie (reciclată?) gălbuie, pe care scrisul se cunoaște relativ dificil - e pentru copii, în cele din urmă! Câteva mici ilustrații la începuturi de capitol.
Recomand achiziționarea unei versiuni mai scumpe, deci mai calitative.

2020-04-21 09:28:03

Spumini, Robot 2: Albastru

Ușor de modelat, și de ”distrus”.
Prea puțin fiabil - interesantă a fost doar etapa de creație împreună cu băiatul de 5 ani. (apropo, nu lăsați copiii singuri, cei mici pot încerca să facă ”alte” chestii cu spuma, care nu e tocmai plastelină)
Am încercat și cu al doilea model (după cel roșu/negru) - aceleași rezultate.
La o promoție consistentă, recomandat.

2020-04-21 09:28:03

Spumini, Robot 1: Negru cu rosu

Relativ ușor de construit, dar la fel de ușor de ”demolat”.
Nu este durabil - cea mai amuzantă parte a fost construcția împreună (tată, mamă, fiu de 5 ani).
La promoție, recomandat.

2020-04-21 09:28:03

Romania, marile puteri si ordinea europeana 1918-2018 - Valentin Naumescu

O interesantă colecție de eseuri (articole științifice), aparținând unor autori (în general istorici de profesie, dar nu numai) precum Ioan-Aurel Pop, Ottmar Trașcă, Lucian Leuștean, Traian Sandu, Cezar Stanciu, Șerban Filip Cioculescu, Elena Dragomir; sunt și autori cunoscuți pentru alte domenii, cum ar fi Dacian Cioloș, Alexandru Lăzescu sau Emil Hurezeanu.
Recomandată pasionaților de istorie contemporană.
(e nevoie de cunoștințe medii de istorie pentru a putea înțelege complet)

2020-04-21 09:28:03

Micul Magician - Cutia cu secrete

Cam goală cutia... doar setul de ”cărți” de joc cu o singură carte. Ar trebui comercializate mai multe ”tricks”, nu doar unul singur.
Recomandat pentru începători - mai precis, pentru copii nu mai mari de 7, maxim 8 ani. Peste această vârstă nu mai este amuzant.

2020-04-08 08:46:07

Dictatura lui Nicolae Ceausescu 1965-1989- Adam Burakowski

O excelentă radiografie a perioadei, văzută de un străin - nu ”total” străin, ci tot dintr-o țară comunistă.
Abordare nouă, realistă, în niciun caz pentru nostalgici.
Recomand cititorilor serioși, mai ales celor ce doresc să afle lucruri noi din timpuri vechi.

2020-04-08 08:46:07

eBook Cronica de Cotroceni - Adriana Saftoiu

Interesantă ”cronică”, dar pare mai degrabă o cronică a începutului președinției băsesciene, mai ales a relației cu Udrea.
Autoarea are ”verbul” la ea, dar cred că a încălcat o regulă nescrisă a politicii - nu doar dâmbovițene: NU DA DIN CASĂ! Nu atât timp cât personajele sunt active.
Ca bârfă, mai ales pentru anti-băsiști, e de neratat.

2020-04-07 10:00:06


sus
Feedback Wishlist