Autorul incearca sa reuneasca in prezenta lucrare o parte dintre studiile pe care le considera a fi adus „un plus" de cunoastere in domeniile abordate, iar in unele cazuri indreptarea unor greseli pe care mari figuri reprezentative ale filosofiei universale le-au infaptuit.
Aceste greseli au fost descoperite dupa ani buni de efort, de meditatie, cu ajutorul studierii limbilor clasice. indreptarea lor a necesitat eforturi sustinute obiectivate in publicarea unor studii in reviste de cultura, dar si in cadrul unor comunicari la sesiuni stiintifice de specialitate. 
Fragment din lucrarea: Reconsiderari filosofice de Ion Batlan

"Ca momente distincte in interiorul marilor culturi pe care le-a durat omenirea, se remarca, de regula, si mari „cariade", „piloni" de intensa rezistenta si mare amploare, care asigura valoarea si durabilitatea acestor culturi. Exemplele sunt multiple. Printre acestea, Confucius si Socrate sunt „fiacari de mare alean" ce stau la temelia culturii chineze antice si, respectiv, a celei grecesti.
Incercarea noastra de a ne apropia de marile creatii valorice ale anticilor nu se justifica numai prin pretuirea reala pe care o acordam acestora, ci si prin convingerea ca prin analiza lor vom gasi repere pentru cautari in care se resimte pulsatia contemporaneitatii.
O astfel de pulsatie prezenta, dar si necesara oricand umanitatii, o vom gasi si atunci cand demersul nostru cognitiv va sonda mai profund gandirea si actiunea celor doua personalitati. Confucius si Socrate, aparent fara nicio legatura una cu cealalta, fiindca distantele temporale si spatiale intre ele au fost enorme. Ambii, creatori de exceptie, personaje legendare, dar si modele umane care au invins timpul lor istoric, au durat si ne pot fi contemporani prin gandurile pe care ni le-au marturisit, ca si prin faptele lor.
Despartite de timp mai bine de un secol (Confucius a trait si a creat intre aprox. 551-479 i.H., iar Socrate, intre 469 si 399 i.H.), dar si de un mare spatiu geografic, cele doua personalitati ne-au aparut — ce-i drept cam tarziu — foarte apropiate din perspectiva preocuparilor si a problematicii acestora, ca si, mai ales, a rezolvarii conceptuale si practice a problemelor care i-au preocupat.
Surprinzator, pentru noi, apare faptul constant ca niciunul dintre istoricii filosofiei sau istoricii culturii nu a abordat aceasta apropiere mai in amanunt pentru a o rezolva, ca si pentru a se acoperi, asa cum cere spiritul stiintific, prin argumentare dezirabila simpla afirmatie despre „apropierea" dintre cei doi.
La noi in tara se pare ca numai Gh. Vladutescu observa aceasta apropiere. In ce consta ea nu ne spune nici cercetatorul roman. "