Subiectul acestei lucrari, al carei titlu este inspirat de cel al unui articol scris de Demostene Botez in 1959, este articularea identitatilor politice din perspectiva oficiala in primele doua decenii ale regimu-lui comunist din Romania. Prin identitati politice inteleg (provizo-riu) modul de numire a indivizilor si grupurilor si de luare in consi-derare a acestora ca actori politici. Exemple de astfel de identitati politice sint muncitorii, reactiunea, femeile, taranii muncitori, tineretul. Constructia identitatilor politice nu implica doar numirea respectivi-lor actori, ci si modurile de concepere si descriere a acestora – ches-tiuni precum granitele respectivilor actori, ce constituie sau ce nu constituie un actor, „modul de functionare”, precum si modurile de situare a acestora intr o anumita configuratie de putere (ierarhizarea actorilor unii fata de ceilalti si fata de centrul care ii numeste). Alegerea de a studia sau nu studia acest domeniu nu este doar o alegere stiintifica, ci si una politica. Ignorarea discursului si plasarea lui sub dihotomia adevarat fals in cercetarile istorice si lingvistice porneste probabil de la rationalismul care postuleaza posibilitatea cunoasterii adevarului si a realitatii, adica o ipoteza realista. Circum-scriind discutia la problema identitatilor politice, premisa „de bun simt” a fost ca identitatile politice sint niste daturi obiective – exista niste oameni care sint femei, tarani, muncitori, tineret, categorii care nu sint niste simple nume, ci desemneaza obiecte politice concrete. Ele exista pur si simplu, indiferent de regim politic, timp si spatiu... (Calin Morar-Vulcu)