Fie ca suntem psihologi, medici, profesori sau asistenti sociali, ne-am dedicat unei profesii in care ajutam oameni aflati in suferinta, in nevoie, in nestiinta, oameni pe care ii salvam, ii protejam, ii sustinem sau ii crestem. Profesii dificile, care cer mari eforturi, dar ofera si mari satisfactii. Exista insa doar aceasta parte luminoasa? Putem face doar bine? Confruntati in permanenta cu destine tragice, terapeutii pot aluneca pe panta umbrei, evitand suferinta neputintei. Prin cartea de fata, scrisa intr-un limbaj accesibil si plina de exemplificari, Guggenbuhl-Craig ne permite sa examinam si latura intunecata a profesiei, unde ii gasim pe cei care ajuta urmarind nu beneficiul celuilalt, ci propriul beneficiu si detinerea puterii – sarlatanul, impostorul, ipocritul, falsul profet. Si sa descoperim si solutia – maturizarea psihica, reducerea clivajelor prin explorarea psihicului in intregimea sa, astfel incat asistentul social sa nu mai considere ca isi poate practica profesia inginereste, profesorul sa nu mai creada ca doar elevii sunt copilarosi, iar terapeutul sa nu mai vada boala doar la pacientii lui.
    Adolf Guggenbuhl-Craig a fost profesor la Institutul C.G. Jung din Zurich, analist jungian cu peste 50 de ani de experienta clinica.

    CUPRINS:
• Cuvant inainte
• Si ne fereste de cel rau?
• Asistenta sociala si Inchizitia
• Psihoterapeutul: sarlatan si fals profet
• Primul contact dintre analist si analizand
• Relatia este fantasma
• Analistul si viata pacientului din afara cabinetului
• Sexualitate si analiza
• Frica distructiva fata de homosexualitate
• Analistul magulitor
• Cautarea abuziva a sensului
• Medicul cel puternic si pacientul infantil
• Arhetipul „vindecator–bolnav" si puterea
• Clivajul arhetipuluiDepasirea clivajului prin exercitarea puterii
• Medic, psihoterapeut, asistent social si profesor
• Umbra, distructivitate si rautate (Homo homini lupus)
• Este analiza sortita esecului?
• Analiza nu ajuta
• Erosul
• Individuarea
• Psihoterapeutul neajutorat
• Din nou despre Eros

    Fragment din volumul "Riscurile puterii celor care ajuta" de Adolf Guggenbuhl-Craig:

    “ARHETIPUL „VINDECATOR-BOLNAV" SI PUTEREA

    „Mens sana in corpore sano" este o imagine foarte frumoasa; insa corpul sanatos este permanent amenintat de boli. Corpul uman este fragil, amenintat inca de la nastere de imbolnaviri si de moarte. Corpul si mintea pot fi sanatoase, dar, de cand e lumea lume, oamenii se imbolnavesc si lupta impotriva bolilor, corpurile le sunt ranite si vindecate, infectiile se raspandesc si se combat. Lupta dintre sanatate si boala dureaza de la inceputul lumii. Si tot de la inceputul lumii vindecatorii vin sa-i ajute pe cei aflati in suferinta, atunci cand acestia nu se mai pot ajuta singuri. De cand exista lumea, exista bolnavi si raniti strigand dupa ajutor si vindecatori gata sa raspunda acestor strigate si sa le vina in ajutor.
    Intalnirea dintre doi oameni, dintre care unul reprezinta boala, iar celalalt vindecarea, creeaza o constelatie constanta inca de la inceputurile lumii. Relatia „vindecator-ranit" este una fundamentala, ca si cele de tipul barbat-femeie, tata-fiu, mama-copil s.a.m.d., reprezentand un arhetip in sensul in care intelege C.G. Jung arhetipurile, respectiv ca o forma comportamentala umana innascuta. In situatiile arhetipale, oamenii se comporta conform unei scheme de baza preexistente in ei, schema care, in forma ei fundamentala, este prezenta in toti ceilalti oameni.
    Sta oare ascuns in arhetipul vindecator-bolnav si aspectul puterii? Este necesar sa indicam aici, pe scurt, care sunt toate intelesurile posibile ale termenului „putere".
    In cadrul interactiunii umane, un subiect se confrunta cu un altul, fiecare dintre ei raportandu-se la celalalt ca subiect. Intr-o relatie in care puterea este un factor dominant, unul dintre subiecti incearca sa-l transforme pe celalalt intr-un obiect, iar celalalt se supune vointei celui dintai, ceea ce inseamna ca obiectul poate fi apoi manipulat de subiect in scopuri proprii acestuia din urma. Aceasta situatie sporeste sentimentul de importanta a subiectului dominator si scuteste „obiectul" de responsabilitate. Acesta este un tip de putere. Un altul este „autozeificarea". Doar zeii au dreptul de-a fi stapani peste oameni. 0 persoana posedata de „Complexul Dumnezeu" incearca sa domine umanitatea ca o zeitate.”