Ii datoram lui Marin Preda mai mult decat majoritatii istoricilor si filosofilor contemporani care reflecteaza asupra destinului romanesc. Efectul relecturii romanelor, nuvelelor, scrierilor sale in general, este cel mai eficient antidot. Impotriva "desertului cultural" - de care a fost suspectat spatiul romanesc in cea de a doua jumatate a secolului XX.

Contemporan cu ilustri colegi profesionisti si stimulat de febrila lor activitate, am scris prima mea opera importanta de imaginatie. Cu putine exceptii, evenimentele descrise n-au fost traite de mine direct. La cele mai multe am asistat doar ca martor, altele mi-au fost povestite, iar altele pur si simplu le-am inventat. Universul astfel creat este vazut dinafara, confruntat si sustinut doar de cuceririle proprii in ceea ce priveste pasiunile. Proiectiile principale, ca si celelalte personaje care isi schiteaza doar destinul in aceasta carte nu sunt atat rodul observatiei directe, cat al reflectiei asupra propriei mele naturi, cu impulsurile proprii, succesive prin care am trecut in decursul anilor. Asadar, in primul rand, rod al reflectiei si, in al doilea rand, rod al observatiei obiective. Daca as fi izbutit sa aduc pe acelasi plan reflectia de ordin subiectiv cu observarea obiectiva, rezultatul ar fi fost, neindoielnic, asemanator cu cel din Morometii, lucrare ce intruneste aceasta elementara si greu de cucerit conditie a creatiei. Am totusi sentimentul ca Risipitorii e superior Morometilor, caci in acest roman este descrisa prima mea tinerete, pe un fundal, cred eu, mai deschis, mai putin particular si, in consecinta, mai accesibil si din punct de vedere strict estetic.  - Marin Preda