Shiva si Marion, gemeni identici, vin pe lume din relatia secreta a unei calugarite indiene cu un chirurg englez, intr-un spital al unei misiuni din Etiopia. Uniti la nivelul capului, cei doi sunt separati in ultimul moment. Ramasi orfani de mama in ziua in care se nasc si parasiti de tata in aceeasi zi, cei doi copii impartasesc o legatura supranaturala si aceeasi pasiune pentru medicina si se maturizeaza pe fondul tulburarilor politice care zguduie Etiopia in anii 1960–1970.
Dragostea pentru Genet, fiica doicii lor, si implicarea acesteia in lupta pentru eliberarea Eritreei ii despart in cele din urma, iar Marion, proaspat absolvent al scolii de medicina, este nevoit sa fuga in America. Destinul, prin intermediul aceleiasi Genet, ii readuce impreuna pe cei doi frati in imprejurari dramatice, care refac intr-un mod special legatura cu tatal disparut.
Saga gemenilor Shiva si Marion Stone traverseaza continente si generatii, desfasurandu-se in Africa si in America de-a lungul a cinci decenii, si contureaza o poveste despre dragoste si tradare, despre compasiune si vindecare, despre exil si apartenenta.
Magistral... Verghese creioneaza un tablou viu al locurilor, al practicilor medicale si al conflictelor interioare ale personajelor sale. - The Washington Post Book World
Mai mult decat o saga de familie, o incantatoare oda inchinata profesiei de medic. - Entertainment Weekly
Un roman puternic si emotionant, despre abandon, tradare si dragoste: vindecatoare, dar si distructiva. - San Francisco Magazine
Fragment din volumul "Sa tai in piatra vie" de Abraham Verghese:
"Cand Gebrew ne-a intampinat la poarta si ne-a spus ca niste oameni venisera si-l luasera pe Ghosh de la Missing, copilaria mea s-a sfarsit.
Aveam doisprezece ani, eram prea mare pentru a plange, dar am plans pentru a doua oara in ziua aceea, fiindca altceva nu stiam ce sa fac.
Nu eram inca suficient de barbat ca sa dau buzna in casa celui care-l luase si sa-l salvez de acolo. Singurul lucru pe care eram capabil sa-l fac era sa merg mai departe.
Shiva era alb la fata si tacut. Pret de o clipa, am simtit o imensa tristete pentru el, frumosul meu frate care atinsese inaltimea unui adolescent fara a-si pierde rotunjimea umerilor de copil. Ochii lui imi reflectau durerea, si in acea clipa am fost un organism unic, contopiti in trup si in constiinta deopotriva. Si am fugit pe coasta dealului ca unul, innebuniti sa ajungem acasa.
Am gasit-o pe Hema pe canapea, palida, transpirata, cu suvite de par umed lipite de frunte. Almaz, cu dare de lacrimi pe obraji, nu mai amintea deloc de femeia stoica pe care o stiam. Statea langa Hema, tinand o galeata in mana.
- A baut apa, spuse ea inainte sa apucam noi sa intrebam ceva. Voi sa nu beti!
- Sunt bine, zise Hema, insa cuvintele ei pareau golite de continut.
Nu era bine. Cum putea spune ca era? Cel mai cumplit cosmar al meu se adeverise: Ghosh disparuse, iar Hema era bolnava de moarte.
Mi-am ingropat fata in intunecimea sariului pe care-l purta, iar narile mi se umplura de mirosul ei. Ma simteam responsabil pentru tot. Pentru rebeliunea dezastruoasa a generalului, pentru moartea lui Zemui, pentru arestarea celui care imi era tata mai mult decat mi-ar fi putut fi oricine altcineva si, da, chiar si pentru otrava din apa...
In clipa aceea, usa de la intrare se deschise brusc, iar sora-sefa si doctorul Bachelli aparura in prag. Bachelli ducea in mana geanta lui veche, din piele, si gafaia. Sora-sefa, abia tragandu-si rasuflarea, striga:
- Hema! Nu e nici o problema cu apa! A fost doar un zvon! Apa e buna!
Hema avea un aer confuz.
- Dar... Am crampe si mi-e greata. Am vomitat.
- Am baut si eu. Apa nu are nimic. O sa te simti mai bine in cateva minute.
Shiva se uita la mine.
O raza de speranta.
Apoi Hema se ridica, incercandu-si parca picioarele si capul. Mai tarziu am aflat ca scene similare se petrecusera pretutindeni in oras. Fusese o prima lectie de medicina. Uneori, crezandu-te bolnav, chiar te imbolnavesti.
Daca exista cu adevarat Dumnezeu, tocmai ne daruise un urias respiro. Eu mai voiam unul.”