Ca arta narailva, autoarea este o stralucita reprezentanta a scolii lui Slavici pentru care un discret optimism n-are cum dauna obiectivitatii, putand chiar mari o anume tensiune a dramelor care se-ndreapta spre finaluri tragice. In cazul Elizei Roha, situatia este net modificata de progresele artei prozei in ultimii o suta cincizeci de ani. Ceea ce la Slavici nu putea fi decat linear, aici cunoaste flash back-uri, fel de fel de schimbari de subiect, pentru a realiza actiuni paralele cu legaturi foarte discrete intre ele (...) Desigur, modernizarea obliga la o mare diversitate de mijloace stilistice, o arhitectura complexa in care coexista naratiunea in naratiune, schimbare de ritmuri narative, cand timpul parca se dilata, sau, dimpotriva, o porneste la galop; elemente memorialistice se impletesc cu relatari in care miraculosul asigura o apropiere de literatura onirica. In orice caz, experienta dramaturgica a autoarei o ajuta sa regizeze desfasurari artistice din cele mai complexe, cu planuri intrepatrunse si tot felul de inovatii, toate insa lipsite de stridente stanjenitoare pentru cei dornici sa recepteze creatii artistice. Desigur, personajele feminine sunt mai amanuntit si mai bine conturate, dar intreaga portretistica ramane oricum unul din elementele forte ale artei Eliza Roha. (Mihai Neagu Basarab)