De când am citit Singurătatea alergătorului de cursă lungă, volum publicat anul trecut de Editura Polirom, am știut că mi-aș mai dori să plonjez în mijlocul atmosferei clasei muncitorești britanice, de după cel de-al Doilea Război Mondial, evocate, fără elanuri marxiste, de scriitorul Alan Sillitoe. Tocmai de aceea, n-am ezitat să pun mâna pe cel mai celebru roman al lui Sillitoe, apărut în limba română recent, un roman care, în mod ironic, probabil că e mai puțin cunoscut totuși, decât ecranizarea cu Albert Finney, din 1960.

Suntem în Anglia postbelică, în vremuri în care se simt ecourile relansării economice: găsești ce vrei peste tot iar salariile sunt atât de bune încât o leafă muncitorească ar putea ajunge pentru un chef de zece zile, rămânând și ceva economii pentru o motocicletă și un automobil. Asemenea vremuri, atât de promițătoare își găsesc parcă întruparea simbolică în protagonistul romanului lui Sillitoe, pe numele lui Arthur Seaton, un tânăr zvelt, arătos, harnic, de 23 de ani care lucrează zdravăn și bea pe măsur㠖 un individ care știe cum și când să muncească dar căruia îi este la fel de clar când și cum să se distreze. Desigur, suntem în epoca de dinaintea tehnologiilor informaționale care au ajuns astăzi să estompeze granița dintre viața profesională și viața privată: pentru Arthur, în anii 50, lucrurile sunt clare: în timpul săptămânii te trec sudorile în salopetă la fabrică, de dimineața până seara, înghițit de coridoare, de strung, de mașini de frezat și de mirosuri de ulei, pentru ca sâmbăta seara să duci la bun sfârșit rețeta: urmai mottoul fii beat si fericit, cuprindeai cu mâini îndemânatice taliile femeilor și simțeai berea cum ți se scurge benefic în adâncurile ajustabile ale măruntaielor. Iar Arthur trăiește această rețetă la superlativ: învinge orice concurent la întrecerile de băut (debutul romanului îl surprinde pe protagonist într-un bar, după o asemenea întrecere, vomitând pe câteva figuri respectabile, întorcându-se acasă în urma unei adevărate lupte cu… felinarele și vocile de pe stradă).

În ciuda faptului că este un amator al plăcerilor simple, al traiului dulce, cu bere și prezențe feminine, Arthur nu are totuși o existență facilă… și asta pentru că ajunge să se încurce cu nu mai puțin de trei femei: Brenda, o damă căsătorită, al cărei soț e coleg de servici cu Arthur (și care se dovedește, după observația protagonistului un soț lent care nu știe să aibă grijă de consoarta sa), Winnie, sora lui Brenda, căsătorită la rândul ei cu un soldat britanic și Doreen, o altă prezență agreabilă pe care Arthur o cunoaște într-un bar. Fiecare îi oferă acea senzație plăcută, acea stare de mulțumire necesară la sfârșitul unei zile de muncă, fără ca protagonistul să dorească să își asume mai serios relațiile cu vreunul din personajele feminine. În fond, lui Arthur îi place viața liberă, de burlac nărăvaș, mereu pregătit să adulmece o nouă oportunitate de a-și aprinde simțurile, păstrându-și în același timp disponibilitatea de a se pierde în cascadele de râs și de bere ori de câte ori are ocazia.

Dacă ești rebel, ești rebel, nu? Și Arthur este un rebel: un rebel care sfidează convențiile morale, un rebel care urăște guvernanții care îi taxează salariul muncit din greu, un rebel care a urât armata și superiorii, un rebel care se sustrage de responsabilitățile impuse de o viață domestică rutinată. În ciuda faptului că nu a avut o viață ușoară, la un moment dat, protagonistul se întreabă dacă nu cumva este prea norocos pentru lumea în care trăiește, atâta timp cât pare să se proiecteze într-un prezent etern, o perpetuă sâmbătă seara, fără răsărit la orizont, cu femei disponibile și bere inepuizabilă: viata mergea inainte ca o sulita pe cer, cu amintiri vagi ale vremurilor de șomaj și de școală din trecut și o senzație și mai vagă a morții din viitor, o viață trăită pe moment. Dacă ești rebel, ești rebel dar până când? Este rețeta lui Arthur, acest răzvrătit bon-viveur, fără pretenții de filosof, fără pretenții de boem, posibilă la infinit? Mânia soților încornorați va fi suficientă pentru a-l lecui pe protagonist de aventurile sale imprudente și de bucla repetitivă în care se abandonează în fiecare săptămână?

Duminică dimineața, la ceas matinal, numai bun pentru pescuit, Arthur va ajunge să reflecteze asupra apucăurilor sale… în fond, vine un moment în care îți dai seama că nu merită să trăiești doar ca un pește isteț- mereu evitând pescarul, mereu refuzând râma din cârlig, ajungi de fapt să nu mai ai o viață, să nu mai ai parte de schimbare, să nu mai ai… împotriva cui lupta. Morala poveștii lui Arthur Seaton este memorabilă: ca să fii un rebel adevărat, trebuie să fii măcar o dată un conformist – așa că, mușcați cu încredere momeala, măcar din când în când!

SÂMBĂTĂ SEARA, DUMINICĂ DIMINEAȚA – Alan Sillitoe- Editura Polirom, 2012