Cheia unei vieti mai sanatoase si mai fericite se afla inauntrul nostru.

    Desi intestinul este aproape la fel de important ca inima sau creierul, stim foarte putine lucruri despre el. Giulia Enders ne arata ca, departe de a fi doar acea parte utilitara si – trebuie sa recunoastem – cam jenanta a corpului, asa cum ne imaginam, este unul dintre organele cele mai complexe, mai importante si chiar miraculoase ale anatomiei umane. Iar oamenii de stiinta abia sunt pe cale sa descopere cat de mult are acesta de oferit. Noi cercetari arata ca bacteriile intestinale pot juca un rol intr-o gama larga de afectiuni, cum ar fi obezitatea, alergiile si Alzheimer.

    Pornind de la experienta personala a bolii care a inspirat munca ei de cercetare si continuand prin a explica totul de la fundamentele absorbtiei nutrimentelor la ultimele descoperiri stiintifice care leaga bacteriile intestinale de depresie, Enders a scris o carte de sanatate antrenanta si informativa. Lucrarea ne arata ca putem sa beneficiem cu totii de pe urma cunoasterii minunatei lumi a functionarii noastre interne.

    Mesajul autoarei este simplu: daca ne tratam bine intestinele, si ele ne vor trata le fel de bine. Dar cum si de ce trebuie sa facem asta? Putem afla citind aceasta surprinzator de agreabila explorare a celui mai subestimat dintre organele noastre. 

 

    “Cei care in afara de o boala intestinala mai sunt afectati si de stari de frica si depresii sunt deseori sfatuiti de catre medici sa urmeze un tratament cu medicamente antidepresive. Dar foarte rar le este prezentat si motivul. Explicatia este simpla: niciun medic sau cercetator nu stie de ce. De-abia dupa ce s-a constatat prin intermediul unor studii ca aceste medicamente pot sa imbunatateasca starea de spirit au inceput sa se cerceteze mecanismele din spatele lor. Un raspuns clar nu a fost descoperit nici pana azi. Timp de decenii s-a presupus ca acest efect vine ca urmare a intaririi actiunii „hormonului fericirii", serotonina. Noile cercetari din domeniul depresiilor s-au concentrat si asupra altor caracteristici: nervii nostri ar putea deveni datorita acestor medicamente din nou plastici.

    Din acest motiv pubertatea este atat de derutanta pentru un creier aflat in dezvoltare, pentru ca nervii sunt in aceasta perioada deosebit de plastici — multe lucruri nu sunt inca fixate, totul este posibil, nimic nu este obligatoriu, exista foarte multe semnale care trec dintr-o parte in alta. Aproximativ in al 25-lea an de viata se incheie si acest proces. Acum anumiti nervi reactioneaza dupa modelele exersate. Ce s-a dovedit a fi corect este mentinut, ce pare gresit va fi mai degraba inlaturat. Astfel dispar nu numai acele crize de ras sau de furie ce nu pot fi explicate, dar si afisele lipite pe peretii din camera. Devenim mai stabili intr-un mod placut. Dar se poate intampla ca si anumite tipare de gandire neplacute, de genul „eu nu sunt bun de nimic" sau „tot ce fac, se strica", sa se fixeze, la fel ca semnalizarea nervoasa a unui intestin ingrijorat. Daca medicamentele antidepresive maresc plasticitatea, se poate intampla ca si astfel de modele sa fie relaxante. Acest lucru functioneaza cel mai bine, daca tratamentul medicamentos este insotit si de o psihoterapie buna."