De la autorul bestsellerului international "Un barbat pe nume Ove"

 

Situat in inima padurii, Bjornstad-ul pare un oras mort. Singura sansa ca economia sa reinvie este ca echipa de juniori sa castige finala campionatului de hochei. Dar pentru unii dintre tinerii hocheisti de saptesprezece ani, educati in spiritul „doar victoria conteaza” presiunea devine prea mare, iar importanta pe care o dau victoriei transcende dimensiunea morala a vietii lor in comunitate. Si atunci cand interesele – fie ele financiare, fie legate de glorie – devin mai importante decat oamenii, victimele devin vinovati, iar cei diferiti devin paria. Backman aduce in discutie doua subiecte de actualitate: agresiunea sexuala si discriminarea etnica si de gen. Fara sa arate cu degetul, fara sa fie partinitor sau sa gaseasca vinovati, el pune pe tapet faptele, neomitand contextul, si-i lasa pe cititori sa judece singuri.

 

Backman regizeaza cu atentie evenimentele care duc la molestare sexuala, astfel incat sa rezulte o constelatie de rasism, ura de clasa si sexism – o dramatizare in forta a temelor acestui roman. (USA Today)

 

Un roman matur, plin de compasiune. (Sunday Times)

 

Cu zeflemeaua lui de vestiar, cu hartuielile, lipsa de respect fata de imigranti [a unora dintre personaje], cu atitudinea lor de invinovatire a victimei si ignorarea anchetei politiei, romanul devine extrem de relevant. In scandalul nu este vorba doar despre un viol, ci si despre familiile din Bjornstad care strang randurile si perpetueaza neadevarul ca sa se protejeze pe ei si echipa de hochei. (Star Tribune)

 

 Un roman captivant, pe care cu siguranta il veti adora. (People)

    Sune ramane pe loc dupa ce baiatul iese din sala. E batran de ceva vreme, dar astazi o simte mai mult ca oricand. Doua lucruri se pricep de minune sa nu ne lase sa uitam ca suntem batrani: copiii si sporturile. In hochei esti deja un jucator experimentat la douazeci si cinci de ani, veteran la treizeci si pensionar la treizeci si cinci. Iar Sune are dublul acestor ani. Si, cum se intampla de obicei, cu varsta, e tot mai scund, mai rotofei, are tot mai mult cap de spalat si tot mai putin par de pieptanat, se enerveaza mai des pe scaunele inguste si pe fermoarele de proasta calitate.

    Cand usa se inchide in urma lui Amat, Sune inca mai simte mirosul de flori de cires in nari. Cincisprezece ani... „Doamne Sfinte, ce viitor are-n fata!” Sune se rusineaza ca l-a observat abia acum. Baiatul a avut, in mod evident, o dezvoltare exploziva in timp ce toata lumea era cu ochii pe echipa de juniori. Acum cativa ani, Sune n-ar fi ratat asemenea talent. Nu poate da vina doar pe ochii lui batrani. Uite ca i-a imbatranit si inima.

    Stie ca n-o sa mai fie prin preajma suficient de mult timp cat sa apuce sa-l antreneze pe baiat, dar spera sa nu-i distruga nimeni talentul taindu-i avantul. Sau lasandu-l sa creasca prea repede. Dar stie si ca nu conteaza ce-si doreste el. Cand ceilalti o sa vada cat e de bun, o sa vrea imediat sa stoarca de la el cat mai multe rezultate posibil. Clubul are nevoie de asta, iar orasul o cere. Sune s-a certat cu conducerea de nenumarate ori din cauza asta si de fiecare data a pierdut.

    Versiunea lunga a motivelor pentru care Sune urmeaza sa fie concediat din Clubul de Hochei Bjornstad ar dura zile intregi. Versiunea scurta consta din doua cuvinte: Kevin Erdahl. Sponsorii, comitetul de conducere si presedintele i-au cerut lui Sune sa-l lase pe junior sa joace in echipa de seniori. Sune a refuzat, pentru ca, dupa mintea lui, e nevoie de mai mult decat doar de hormoni ca un baiat sa devina barbat. Hocheiul de seniori cere talent, dar si la fel de multa maturitate, iar Sune a vazut multi jucatori distrusi mai degraba de oportunitati ivite prea devreme decat de cele oferite prea tarziu. Dar nimeni nu-l mai asculta.

    Oamenii din Bjornstad se mandresc cu faptul ca nu stiu sa piarda elegant. Sune stie ca, in mare parte, e vina lui. El a fost cel care le-a bagat in cap cuvintele „Binele clubului mai presus de toate" fiecarui jucator si fiecarui antrenor inca din prima zi in care au pus piciorul in patinoar. „Binele clubului e mai presus de toate, mai presua de ego". Iar acum ii folosesc propriile vorbe impotriva lul. Si-ar fi putut pastra slujba daca ii dadea voie lui Kevin sa joace in echipa de seniori si ar vrea tare mult sa fie sigur ca a facut bine refuzand. Dar chiar nu mai stie... Poate ca sponsorii si conducerea au dreptate — poate ca nu mai e decat un catar batran care trage in van.”