SF - Dictionarul societatilor secrete
SF - Dictionarul societatilor secrete
Sunt doar cateva dintre nenumaratele societati secrete care au existat de-a lungul timpului. Desi multe dintre ele sunt rodul
fanteziei colective, exista si grupuri absolut reale, unele avand ca scop influentarea destinului umanitatii. Printre acestea se numara Comisia Trilaterala, Grupul Bilderberg sau Comisia pentru Relatii Externe, ca sa dam doar cateva exemple notorii.
Cartea de fata este un dictionar enciclopedic al societatilor secrete care au functionat sau mai functioneaza inca. De la societati laice, cum ar fi Grupul Bilderberg pana la ordine de calugari-cavaleri, precum cavalerii de Malta, sau chiar la religii ca Santeria ori voodoo, toate au parte de aceeasi privire scrutatoare,care incearca sa inteleaga cum au aparut ele si, mai cu seama, cum au supravietuit secolelor si persecutiilor. Autorul nu este un adept al teoriilor conspirationiste. Dimpotriva, prezentarea pe care o face chiar si unor grupuri controversate da dovada de obiectivitate.
Michael Benson este autorul a 38 de carti, inclusiv biografii ale unor celebritati: Ronald Reagan, Muhammad Ali, Malcolm X. A mai scris, printre altele, The Encyclopedia of the Kennedy Assassination,The U.S.Marine Corps,Beyond: A Solar SystemVoyage.
10.08Lei
10.08Lei
Indisponibil
Descrierea produsului

Detaliile produsului