De ce vorbim despre sfanta Rusie si Rusia eterna, de ce folosim atat de des expresia sufletul rus cand analizam un roman de Tolstoi, o piesa de Cehov sau un balet de Ceaikovski? De ce atribuim acestui suflet calitatea de mistic? Sunt doar niste formulari, s-ar putea spune, dar asta nu inseamna ca nu au o istorie. Alain Besancon urmareste destinul complicat al acestor idei de-a lungul secolelor, incercand „sa vorbeasca in cunostinta de cauza“ despre un popor si o cultura adesea judecate in functie de clisee sau pasiuni falsificatoare. Rusia, pare sa pledeze autorul, nu trebuie admirata sau detestata decat pentru ceea ce este ea cu adevarat.

Cititorul roman, care astazi se poate plasa la randu-i pe pozitia „strainului“, va gasi in acest eseu, printre randurile pasionantului excurs in religia, cultura si politica Rusiei vazute din perspectiva franceza, o analiza lucida a multor „puncte nevralgice“ care-l privesc sau l-au privit in mod direct: impactul pe termen lung al minciunii comuniste, al confuziei dintre limba naturala, limba de lemn si cele doua variante false ale lor, granita firava intre aparenta si esenta in procesul de modernizare/reconstructie a spatiilor fost-comuniste, rolul ortodoxiei si al Bisericii Ortodoxe in evolutia mentalitatilor.

„Occidentul a fost fascinat de Rusia. Din prima clipa cand a luat contact cu ea, s-a intrebat cu cine are de-a face. A fost atras si s-a temut de ea. A incercat s-o includa in lumea lui, a incercat s-o expulzeze; n-a reusit nici una, nici alta. [...] Rusia a incercat sa dea «strainilor» o imagine falsa despre ea insasi. Asa-numitii straini s-au plans dintotdeauna de «minciuna ruseasca». «Am fost pacaliti» este insa o explicatie prea simpla, ba chiar simplista, a erorilor pe care le-au facut.“ (Alain Besancon)

„Rusia este o prisma in care distingem o parte esentiala din identitatea noastra de europeni. Eseul lui Alain Besancon, aflat la intersectia dintre istoria politica, istoria mentalitatilor si istoria religiei, sondeaza aceasta prisma, reusind sa depaseasca limitele traditionale ale cercetarii universitare si deschizand spatiul unei dezbateri inedite si provocatoare.“ (L'Osservatore Romano)