Pentru noi, Bucovina nu este un teritoriu oarecare, situat undeva departe in nord, la margine de tara, in bataia vanturilor si a capriciilor istoriei. Este un loc sfant intrat in legenda, de o frumusete si magie inconfundabile, un sanctuar ce adaposteste osemintele celui mai mare voievod al tarii, credintele, idealurile, tristetile si durerile noastre, axa a lumii care uneste nordul cu sudul, estul cu vestul, cerul cu pamantul, comoara de frumuseti si casa a inimii in lipsa carora sufletul nostru plange si se simte instrainat.

Nu degeaba strainii au ravnit aceasta frumusete intre frumuseti, au rapit-o, au supus-o, au siluit-o si au mutilat-o, si acum, dupa infama tradare din iunie 1997 se cred stapanii absoluti ai acesteia si ne considera pe noi pamantenii tolerati la noi acasa. Uita din pacate un fapt elementar: apele vin si trec, dar pietrele raman.

Istoria care, dupa cum bine se stie se repeta, ne arata ca dupa vremuri vin vremi, ce a fost odata va mai fi, si nimic nu ramane definitiv in marea devenire a omenirii.

Suntem siguri, speram, ca odata si odata ni se va face si noua dreptate. Atunci Voievodul de la Putna nu va mai fi ingandurat si trist, nu va mai plange, ci mandru va ridica iarasi privirea, bucurandu-se ca urmasii sai nu l-au dezamagit, ca demni de mostenire i-au pastrat mosia asa cum le-a lasat-o: curata, frumoasa, intreaga, de Dumnezeu si de oameni iubita.