Scrisa de Paul Ricoeur la venerabila varsta de 77 de ani si publicata in Franta in 1990, lucrarea Sinele ca un altul poarta in mod inconfundabil toate semnele unei maturitati intelectuale depline si concentreaza bogatia unui parcurs filosofic exemplar care, de-a lungul unui secol traversat de diverse mode intelectuale, a reusit sa dezvolte o adevarata scoala de gandire – hermeneutica filosofica.

Pentru cititorul roman care a avut ocazia sa se familiarizeze inca din 1984 cu diverse traduceri ale lucrarilor lui Ricoeur (incepand cu Metafora vie, trecand prin volumul de eseuri De la text la actiune si incheind cu Memoria, istoria, uitarea – pentru a fixa cateva repere esentiale), Sinele ca un altul nu este doar o piesa care lipsea din portretul in mozaic al acestei gandiri de o curiozitate debordanta, aflata in dialog constant cu mai toate stiintele umaniste, ci insasi cheia de bolta care da sens intregului. - Paul Marinescu

Prin titlul Sinele ca un altul, am vrut sa numesc punctul de convergenta intre trei intentii filosofice majore care au condus elaborarea studiilor care alcatuiesc aceasta lucrare.

Prima intentie este de a sublinia primatul medierii reflexive asupra pozitionarii imediate a subiectului, asa cum este exprimata la prima persoana, la singular: „eu gandesc”, „eu sunt”. Aceasta prima intentie isi gaseste un sprijin in gramatica limbilor naturale, in masura in care opozitia dintre „sine” si „eu” este stabilita la nivelul gramaticii. Totusi, acest sprijin cunoaste forme diferite, in functie de particularitatile gramaticale ale fiecarei limbi. Dincolo de corespondenta generala intre termenul francez soi, cel englezesc self, cel german Selbst, cel italian se si cel spaniol simismo, gramaticile sunt divergente. Dar este vorba despre niste divergente instructive, in masura in care fiecare particularitate gramaticala clarifica o parte din sensul fundamental cautat. In cazul limbii franceze, soi este definit de la bun inceput ca pronume reflexiv. De-a lungul acestor studii, termenul va fi insa folosit intr-un mod filosofic care incalca restrictia subliniata de gramaticieni, potrivit careia soi este un pronume reflexiv la persoana a treia (el, ea, ei). Restrictia poate fi ridicata, daca termenul soi este apropiat de termenul se, care, la randul lui, este raportat la verbe la modul infinitiv – dupa cum se spune: „se presenter [a se prezenta]”, „se nommer [a se numi]”.