Cartea lui Giorgio Agamben propune reconstructia exemplara a patru capitole fundamentale ale culturii europene: ideea de melancolie de la parintii Bisericii la Sigmund Freud („Fantasmele lui Eros“); opera de arta fata in fata cu dominatia marfii („In lumea lui Odradek“); fantasma in poezia de dragoste din secolul al XIII-lea („Cuvantul si fantasma“); forma simbolica din secolul al XVI-lea pana la aparitia semiologiei („Imaginea perversa“). Cele patru demersuri isi au originea intr-o perspectiva unitara, care vizeaza determinarea locului ocupat de cultura omului in incercarea de a surprinde un obiect prin excelenta evanescent, si sunt purtate dupa o metoda care ingemaneaza acribia filologica cu critica filozofica.

„Actul creatiei nu este, cum afirma edulcorata reprezentare obisnuita, un proces care porneste de la putinta catre act spre a se epuiza in acesta, ci contine in miezul sau un act de de-creatie, in care ceea ce a existat si ceea ce n-a existat sunt restituite unitatii lor originare din mintea lui Dumnezeu, iar ceea ce putea sa nu existe si a existat se risipeste in ceea ce putea exista si n-a existat. Aceasta de-creatie este, propriu-zis, viata operei, ceea ce face posibila lectura, traducerea si critica, prin care de fiecare data incercam sa repetam opera. Tocmai de aceea insa actul de de-creatie ii scapa mereu oarecum printre degete autorului, in pofida oricarei perspicacitati ironice, numai asa i se ingaduie sa scrie in continuare.“ (Giorgio AGAMBEN)