„Ion Agarbiceanu — predicatorul 

 

    Numit de Lucian Blaga „Sfant Parinte al literaturii romane'', Ion Agarbiceanu a scris, asa cum se si cuvenea — ca preot responsabil de itinerariul moral al pastoritilor, literatura cu continut si forma de invatatura crestina. Sub o sintagma rezonanta, nostalgia eticului, a fost identificata constanta de substrat tematic a intregii lui opere si, indraznim sa adaugam, a personalitatii scriitorului. O perspectiva mai putin favorabila a criticii interbelice asupra scriiturii lui Agarbiceanu a fost contraponderata, cu argumentul pregnantei semantice ca dominanta stilistica a textului, de catre Eugen Negrici, care s-a lansat, cu originalitate, intr-o „incercare de reconvertire expresiva" a scriitorului Agarbiceanu. Un demers recuperator similar l-a intreprins si Ion Negoitescu, descoperind in fluviile viziunii epice din nuvelele preotului ardelean „o rara potenta a  mijloacelor de expresie”. Literatura lui Agarbiceanu cucereste prin „greutatea" semnificatiei, prin acea vizibilitate fondatoare a mesajului, nu atat prin rare valente artistice. Pe acestea autorul gaseste potrivit sa le estompeze, diminuand ecart-ul, acea conditie a poeticitatii reperabile in forma, totul in numele unei optime reliefari a continutului. Norma expresivitatii se inradacineaza mai adanc in substanta tematica decat in capacitatile limbajului, fapt semnalabil adesea la comunicatorii ecleziastici. Nucleul luminos al vietii croite pe masura Evangheliei fecundeaza structura epica a schitelor, nuvelelor, povestirilor si romanelor lui Ion Agarbiceanu. Aceeasi expresivitate a esentei semantice razbate si din predicile pe care le-a scris, desi vom avea prilejul sa observam in ele si virtuozitati literare, nu putine. Aici, discursul etic se regaseste in forma nemediata, deplina, legitimat prin statutul clerical al autorului si prin rolul central al crezului crestin pe care acesta l-a imbratisat cu neclintire. Calitatea literara a acestor texte nu coboara sub a celor nonreligioase ale autorului. Cu un nume invaluit de aura clasicitatii si a traditionalismului literar romanesc, alaturi de Cosbuc, Goga sau Slavici, cu titluri care ne sunt familiare din cartile de romana folosite in scoala, si nu in ultimul rand cu acel chip de apostol odihnitor prin iradierea sa de veche intelepciune, sacerdotul prozator nascut in tinutul Cenadului aduce si pe taramul predicii frumuseti de expresie care innobileaza discursivitatea bisericeasca de la noi.”