„In Autobiografie voi spune totul despre mine, chiar si cele mai inconfortabile lucruri.“ (I. Negoitescu)

Memoriile lui Ion Negoitescu (Autobiografia, spunea el) reprezinta unul dintre cazurile rarisime din literatura romana in care confesiunea este totala, socanta, frusta, independenta de ideea unui auditoriu. Scrisa in exil si pe patul de spital, Straja dragonilor spune totul, nu infrumuseteaza si nu urateste realitatea. Moartea apropiata este garantia sinceritatii ultime. Singurul pericol care se presimte este epuizarea timpului, iar asta da paginilor pe care bolnavul a mai apucat sa le scrie despre primii sai douazeci de ani de viata o nerabdare si o precipitare dezordonate, ca imbulzeala ultimelor fire de nisip la gura clepsidrei.

Desi incalca tot soiul de tabuuri si descriu fara inhibitii, cu detalii dintre cele mai naturaliste, jocurile erotice ale copilului si adolescentului (cu fetite, cu baietei, apoi cu colegi si, mai ales, cu soldati, ordonantele tatalui ofiter, prin umbrare din gradina, acasa, iar, mai tarziu, in salile de cinema), aceste Memorii, prin calitatea lor literara exceptionala, nu aluneca nici un moment in vulgaritate si obscen. In asteptarea Jurnalului lui Negoitescu – care va fi publicat, conform dorintei criticului, abia in 2023, la treizeci de ani dupa moartea sa, intrucat vorbeste deschis si despre experientele sale homosexuale –, cititorul are la dispozitie un fragment de viata de o autenticitate si o frumusete fara cusur.