Bestsellerul verii al Editurii Trei m-a luat prin surprindere, fără îndoială: e vorba de un volum inclus într-o colecție destinată cititorilor tineri (a se citi: adolescenți), o poveste de dragoste cu un final nu foarte dificil de anticipat (atâta timp cât premisa e aceea a întâlnirii unor bolnavi de cancer), fără un premiu notoriu pe care autorul să-l fi încasat și care să apară lăbărțat pe prima copertă, Sub aceeași stea a reușit însă să rămână în topul preferințelor cititorilor de toate vârstele (performanță care la noi a repetată si la noi, după ce s-a vândut în milioane de exemplare în străinătate și a ajuns și bestseller New York Times). Desigur, ecranizarea promovată masiv, publicarea unei ediții a cărții cu coperta ecranizării -toate acestea au fost toate ingrediente care au sporit popularitatea și vizibilitatea volumului lui John Green. Insa chiar și acceptând acest fundal al unei campanii de marketing bine pusa la puncut, mi-a fost greu să îmi explic cum de o poveste cu și despre adolescenți a ajuns să stârnească și să cucerească cititorii de toate vârstele, așa că am trecut la lectură.

Romanul lui John Green se învârte în jurul poveștii lui Hazel și Augustus, doi tineri diagnosticați cu cancer: ea are metastaze pulmonare după o tumoare tiroidiană și are nevoie constantă de oxigenul respirat prin tubul pe care îl cară oriunde s-ar duce, în vreme ce el se află în remisie după un cancer osos. Ea se află sub un tratament experimental care îi menține starea de sănătate staționară, el își datorează remisia sacrificarii piciorului afectat initial. Amândoi se întâlnesc la un grup de sprijin pentru bolnavii de cancer, un loc pe care îl consideră mai degrabă o pacoste, atâta timp cât acolo se spun rugăciuni colective pentru organele atinse de boala și se glorifică bătălii câștigate în toiul războaielor care cu siguranță vor fi pierdute. Depășind faza negării, a depresiei și a revoltei, Hazel și Augustus par învățați să coabiteze cu boala de care suferă, acceptându-i conditionarile fără prea multă (melo)dramă. Între ei se naște o atracție indubitabilă a cărei evoluție este însă progresivă. De la primul schimb de replici și până la primul schimb de cărți nu mai decât un pas, iar după exploatarea curiozităților de lectură, cei doi vor fi aproape de nedespărțit, pregătindu-se chiar pentru o aventură (posibil romantică?) de proporții care include o excursie la Amsterdam, în căutarea unui scriitor și a clarificării întrebărilor legate de romanul pe care l-au citit. Desigur, boala, părinții și specialiștii vor avea toți un cuvânt de spus în ceea ce privește planurile adolescenților iar călătoria nu va aduce neapărat toate răspunsurile căutate. Ea va reprezenta însă șansa pentru ieșirea din perimetrul limitărilor bolii și pentru pariul relațional subsumat lecției: drumul este mai important decât destinația (mai ales când destinația este dispariția iminentă). Așadar, în ciuda deznodământului ușor de anticipat (deși, e loc de surprize, atunci când cancerul se dovedește o afecțiune suficient de capricioasă și de imprevizibilă în evoluție), alegerea implicării într-o poveste de dragoste nu va părea niciun moment o decizie neinspirată, chiar și când termenul ei de valabilitate va fi cunoscut protagoniștilor.

Pe undeva se simte că John Green apelează la tot felul de stereotipii și trucuri care să manipuleze emoțional cititorul: fericirea pământească e pusă față în față cu amenințarea permanentă a morții, experiența limită a adolescenței pe care o trăiesc personajele sale e dublată de experiența limita impusa de cancer, povestea de dragoste se actualizează și se precipită tocmai în Amsterdam – avatar al emancipării și libertății (până și casa Annei Frank aduce contribuția ei simbolică modestă), protagoniștii lui Green sunt ușor idealizați (fără să își piardă însă credibilitatea) sau măcar peste medie, atâta timp cât nu ezita sa faca referiri la Godot, T.S.Eliot, sunt răbdători, generoși, lucizi (cântăresc mult implicațiile angajamentului relațional în situația lor) etc.

În ciuda acestor tehnici oarecum transparente, în ciuda coincidențelor potrivite menite să călăuzească cititorul spre o destinație emoțională premeditată, romanul lui Green nu devine totuși prea serios pentru binele propriu (mai ales că, oricât am încerca, nu vom putea căpăta niciodată acces deplin la dimensiunea privată a suferinței celor cu boli incurabile, iar încercările în acest sens vor fi sortite eșecului, cel puțin din punct de vedere artistic). Reușita lui Green este aceea de a păstra un registru cel mult melodramatic, condimentându-și povestea cu observații din specia Gallows humor (adică remarci spirituale și pline de umor în circumstanțe disperate), concentrându-se nu atat pe realitatea invalidantă a bolii, cat mai ales pe dificultatea de a alege experiențe de viață firești, atunci când știm că secundele ne sunt numărate. De asemenea, este interesant faptul că scriitorul american alege să exploreze un alt segment al psihologiei celui diagnosticat cu boala incurabilă, un segment în care exasperarea nu se mai simte atât de acut, în care personajele nu se mai grăbesc să își predea mințile și corpurile celor mai extreme experiențe. mizand pe ideea că nu mai au nimic de pierdut.

În esență, Sub aceeași stea probabil că reușește să își cucerască cititorii prin faptul că povestea lui Hazel și a lui Augustus transmite un mesaj universal, ce e drept mai bine articulat și pătruns de cei condamnați la moarte de bolile fără leac: suferința e iminentă în existențele noastre trecătoare, de aceea nu e atât de important să o evităm prin alegerile pe care le facem, cât mai degrabă să îi dăm o semnificație, să dobândim impresia unui sacrificiu benefic, să dobândim, prin oamenii alături de care ne petrecem timpul (efemeri, la rândul lor) impresia unei veșnicii, a unei mici eternități paradisiace care își poate face loc în intervalul fix dintre nașterea și dispariția noastră, așa cum infiniturile matematice ajung să încapă între două numere.

Sever Gulea, pentru blog.libris.ro