Bear Grylls stie pretul supravietuirii. Dar nu e el primul.
    Louis Zamperini a rezistat 47 de zile pe mare ucigand rechini infometati numai pentru a fi prins si torturat.
    Marcus Luttrell, care nu se putea apara decat cu o singura mana, a tinut piept singur unei hoarde de talibani, dupa care si-a tarat corpul tot o rana, ciuruit de gloante, prin muntii necrutatori din Afganistan.
    Aventurieri, exploratori, soldati si spioni care au rezistat in conditii extreme – ei sunt protagonistii povestilor lui Bear Grylls.
    Intamplarile lor extraordinare nu sunt o lectura comoda – supravietuirea e rareori o treaba placuta. Toate sunt insa istorisiri ale unui curaj care te face sa izbucnesti in lacrimi. Rezistenta care sfideaza moartea, forta corpului, a sufletului si a mintii, dorinta de a invinge fac din personajele cartii lui Bear Grylls adevarati supravietuitori.
    Fragment din volumul "Supravietuitorii" de Bear Grylls:

    “Procedura standard pentru un pilot pe Spitfire, atacat de un Messerschmitt, era sa zboare direct spre avion pentru ca inamicul sa aiba altceva de facut decat sa traga. Pentru un prizonier de calibrul lui Bill Ash, procedura standard era similara: sa incerce sa scape, pentru ca astfel ii distrageai atentia dusmanului de la alte probleme legate de razboi.
    Dar evadarea era dificila si periculoasa. Daca erai prins, riscai sa primesti un glont in cap de la Gestapo. Lucru care nu-l ingrijora pe Bill. Si-a bagat asta in cap din clipa in care a devenit prizonierul Luftwaffe.
    Mancarea era putina la Stalag Luft III. Ash stia ca, pentru a avea succes ca evadat, trebuia sa aiba ceva mai multa carne pe oase. Era doua mancaruri atat de dezgustatoare, incat nimeni nu le manca: prima, un soi de branza verde, urat mirositoare si moale; cealalta, o mancare de peste — maruntaie uscate de peste uscat cu multi ani inainte, care trebuiau rehidratate si din care se facea o pasta gretoasa care duhnea si avea gust de par de caine ud. Ash s-a indopat cu asta si, dupa ce s-a intremat putin, a inceput sa faca exercitii fizice ca sa revina in forma.
    Ceea ce este cel mai remarcabil la tentativele de evadare ale Bill Ash din numeroasele lagare de prizonieri in care a fost inchis nu este numarul lor. Nici macar indrazneala lor. Ci indarjirea lui crancena si incapatanata. Se simtea obligat de onoare sa-l incurce pe dusman in orice mod posibil. Si sigur ca a avut succes, chiar daca nu a reusit sa ramana in libertate mai mult de cateva saptamani.
    Prima tentativa de evadare din Stalag Luft III a fost pusa la cale cu ajutorul altui pilot de Spitfire doborat la sol, pe nume Paddy Barthropp. Impreuna, si-au prezentat planul comitetului de evadare al lagarului.”