"Asa cum Confucius propunea idealul sau de “om desavarsit” suveranilor, ca si oricarei persoane doritoare de a se instrui, Lao Tse ii invita pe sefii politici si militari sa actioneze ca niste taoisti, altfel spus sa urmeze exemplul modelului primar: Tao. [...] Lao Tse critica si respinge sistemul confucian, adica importanta riturilor, respectul pentru valorile sociale si rationalismul. [...] Pentru confucianisti, Binefacerea si Dreptatea sunt cele mai mari virtuti. Lao Tse le considera totusi drept atitudini artificiale, deci inutile si primejdioase. Cand dispare Tao, apare Binefacerea; cand se pierde Binefacerea, apare Dreptatea; “cand se pierde Dreptatea, se recurge la rituri. Riturile sunt doar un strat subtire de loialitate si credinta si inceputul dezordinii”. Lao Tse condamna, de asemenea, valorile sociale, pentru ca sunt iluzorii si, in cele din urma, primejdioase. Cat priveste stiinta discursiva, ea distruge unitatea fiintei si incurajeaza confuzia, acordand o valoare absoluta notiunilor relative. ”De aceea Omul Sfant infaptuieste prin non-actiune (wu wei) si realizeaza invatatura fara mijlocirea cuvantului”. In cele din urma, taoistul urmareste un unic model: Tao. Dar Tao desemneaza realitatea ultima, misterioasa si insesizabila, fons et origo a oricarei Creatii, temei al intregii existente.” (Mircea Eliade)