Tara cu un singur gras
Recenzie blog.libris.ro
O dictatură izolată și crudă, un tărâm al legendelor monstruoase, al abuzurilor și al triumfului propagandei toate aceste descrieri pot fi asociate lejer cu ceea ce Adelin Petrisor numea in albumul sau de fotografii inedite, un lagăr cât o țară e vorba despre Coreea de Nord. Cine să scoată la iveală cotidianul apăsător și abuziv, monstruoasa manipulare și opresiunea politică și administrativă , cine să facă transparentă, pentru opinia publică opacitatea minuțios asamblată de regimul de la Phenian cu cele mai laborioase eforturi? Două categorii de oameni: supraviețuitorii care au evadat, prin șansă, din această închisoare națională ambalată în republică populară și ceea ce aș putea numi vânătorii de infernuri: reporteri suficient de îndrăzneți, experimentați și perseverenți care plonjează, asumându-și toate riscurile de rigoare, în cele mai amenințătoare zone de pe glob pentru a valida evenimente și situații care ar risca altfel să plutească undeva la granița cu mitologicul. Din această a doua categorie, a vânătorilor de infernuri pare să facă parte și Adelin Petrișor, un reporter care și-a însușit de ani de zile, responsabilitatea transmisiilor din cele mai fierbinți locuri de pe glob precum Irak, Egipt, Liban sau Coreea de Nord. După ce am citit povestea unui tânăr care a reușit să fugă din Coreea de Nord (Evadare din Lagărul 14, volum apărut la Editura Corint) , eram curios să decelez și felul în care se dezvăluie Coreea de Nord străinilor, a jurnaliștilor incomozi și pregătiți, suficient de norocoși să primească o viză pentru această destinație. Volumul lui Adelin Petrișor a venit exact în întâmpinarea acestei curiozități
Animat de o dorință a călătoriei într-o realitate paralelă (o realitate pe care ar fi traversat-o probabil și România, dacă regimul comunist nu ar fi fost răsturnat), autorul volumului publicat la Editura Polirom și-a propus să ajungă în Coreea de Nord, încercare care a întâmpinat o mulțime de dificultăți. A fost nevoie de ani buni, zeci de faxuri, telefoane și discuții cu ambasadorul, precum și de întâmplarea apropierii unei aniversări cu semnificații importante pentru Coreea de Nord, pentru a stimula bunăvoința autorităților din capătul Asiei. Așteptarea a meritat, iar volumul lui Adelin Petrișor relatează fiecare etapă a călătoriei. În ciuda eforturilor de proporții întreprinse de oficialii nord-coreeni, de a-i ține pe invitații străini într-un balon de sticlă mată, personalizat, de a-i feri de realitatea cotidiană a regimului de la Phenian, ochii vigilenți și mintea trecută deja prin experiența unei dictaturi demască lejer trucurile și evidentiaza găurile din cortina glorioasă cu care Coreea de Nord caută să pastreze aparențele.
Adelin Petrișor vorbește despre momentul sosirii pe aeroportul din Phenian, despre participarea la o întâlnire publică, alături de mii de localnici, cu Kim Jong Un, despre paradele militare și desfășurările spectaculoase de pe stadioane și chiar despre Paștele petrecut în capătul Asiei și despre solidaritatea jurnaliștilor prinși în situații extreme. Coreea de Nord se dezvăluie drept o țară cenușie, cu galantarele goale, în care shop-urile sunt culmea onirică a oricărui consumator, în care compania aeriană nu are pagină web și zboară cu o flotă veche de 40 de ani, în care oamenii stau la rând pentru a se închina ritualic în fața statuilor conducătorilor, în care propaganda e omniprezentă în difuzoarele din fiecare apartament (fără ca acestea să poate fi oprite), în care liderii par să joace la cacealma când lansează amenințări militare (în ciuda numărului mare de soldați și a puterii nucleare, dotarea militară este precară și depășită), o țară consturită pe doctrina utopică juche (prin noi înșine) care preferă sacrificarea bunăstării și vieții cetățenilor pentru a-și asigura validarea ideologică. Sunt o serie de cadre de-a dreptul cinematografice în cartea lui Adelin Petrișor: imaginea liderului Kim Jong Un, aparent singurul gras din Coreea de Nord (un răsfățat al fast-foodului, cu aspect de băiețel scăpat la bombonieră) ce amintește cert de porcii din romanul lui Orwell, Ferma animalelor, pustietatea imenselor bulevarde din centrul Phenianului, liniștea copleșitoare a mulțimii adunată cu ore înainte pentru a-l vedea și a-l aplauda pe președintele țării, oamenii obișnuiți care izbucnesc în plâns, care sunt paralizați de întrebări banale din partea jurnaliștilor (anticipând parcă faptul că nici un răspuns nu îi va salva de o persecuție ulterioară), ghizii care reușesc de prea puține ori să acopere aparențele și judecățile vizitatorilor, asumând o naivitate vizibil ipocrită.
Cartea lui Adelin Petrișor (care include si câteva din fotografiile realizate de autor) este produsul firesc al responsabilității oricărui vânător de infernuri: experiențe limită dublate de luciditatea observațională a jurnalistului puse la dispoziția publicului. Este poate una dintre puținele cărți care mai amintesc de funcția presei drept un câine de pază al democrației o carte avertisment despre pericolele și consecințeletotalitarismului, o carte care și-ar putea aduce și ea contribuția la consemnarea falimentului unor proiecte politice de asemenea natură.
Sever Gulea, pentru blog.libris.ro
Animat de o dorință a călătoriei într-o realitate paralelă (o realitate pe care ar fi traversat-o probabil și România, dacă regimul comunist nu ar fi fost răsturnat), autorul volumului publicat la Editura Polirom și-a propus să ajungă în Coreea de Nord, încercare care a întâmpinat o mulțime de dificultăți. A fost nevoie de ani buni, zeci de faxuri, telefoane și discuții cu ambasadorul, precum și de întâmplarea apropierii unei aniversări cu semnificații importante pentru Coreea de Nord, pentru a stimula bunăvoința autorităților din capătul Asiei. Așteptarea a meritat, iar volumul lui Adelin Petrișor relatează fiecare etapă a călătoriei. În ciuda eforturilor de proporții întreprinse de oficialii nord-coreeni, de a-i ține pe invitații străini într-un balon de sticlă mată, personalizat, de a-i feri de realitatea cotidiană a regimului de la Phenian, ochii vigilenți și mintea trecută deja prin experiența unei dictaturi demască lejer trucurile și evidentiaza găurile din cortina glorioasă cu care Coreea de Nord caută să pastreze aparențele.
Adelin Petrișor vorbește despre momentul sosirii pe aeroportul din Phenian, despre participarea la o întâlnire publică, alături de mii de localnici, cu Kim Jong Un, despre paradele militare și desfășurările spectaculoase de pe stadioane și chiar despre Paștele petrecut în capătul Asiei și despre solidaritatea jurnaliștilor prinși în situații extreme. Coreea de Nord se dezvăluie drept o țară cenușie, cu galantarele goale, în care shop-urile sunt culmea onirică a oricărui consumator, în care compania aeriană nu are pagină web și zboară cu o flotă veche de 40 de ani, în care oamenii stau la rând pentru a se închina ritualic în fața statuilor conducătorilor, în care propaganda e omniprezentă în difuzoarele din fiecare apartament (fără ca acestea să poate fi oprite), în care liderii par să joace la cacealma când lansează amenințări militare (în ciuda numărului mare de soldați și a puterii nucleare, dotarea militară este precară și depășită), o țară consturită pe doctrina utopică juche (prin noi înșine) care preferă sacrificarea bunăstării și vieții cetățenilor pentru a-și asigura validarea ideologică. Sunt o serie de cadre de-a dreptul cinematografice în cartea lui Adelin Petrișor: imaginea liderului Kim Jong Un, aparent singurul gras din Coreea de Nord (un răsfățat al fast-foodului, cu aspect de băiețel scăpat la bombonieră) ce amintește cert de porcii din romanul lui Orwell, Ferma animalelor, pustietatea imenselor bulevarde din centrul Phenianului, liniștea copleșitoare a mulțimii adunată cu ore înainte pentru a-l vedea și a-l aplauda pe președintele țării, oamenii obișnuiți care izbucnesc în plâns, care sunt paralizați de întrebări banale din partea jurnaliștilor (anticipând parcă faptul că nici un răspuns nu îi va salva de o persecuție ulterioară), ghizii care reușesc de prea puține ori să acopere aparențele și judecățile vizitatorilor, asumând o naivitate vizibil ipocrită.
Cartea lui Adelin Petrișor (care include si câteva din fotografiile realizate de autor) este produsul firesc al responsabilității oricărui vânător de infernuri: experiențe limită dublate de luciditatea observațională a jurnalistului puse la dispoziția publicului. Este poate una dintre puținele cărți care mai amintesc de funcția presei drept un câine de pază al democrației o carte avertisment despre pericolele și consecințeletotalitarismului, o carte care și-ar putea aduce și ea contribuția la consemnarea falimentului unor proiecte politice de asemenea natură.
Sever Gulea, pentru blog.libris.ro
Tara cu un singur gras
Prefata de Emil Hurezeanu
Cu 16 fotografii din Coreea de Nord
Dupa ce a transmis de la fata locului in numeroase zone de conflict, in 2012 Adelin Petrisor a ajuns, impreuna cu colegul sau Catalin Popescu, in Coreea de Nord, o tara izolata de restul lumii, in care cultul personalitatii unui dictator comunist a fost „perfectionat” in timp. A fost prima echipa TV din Romania careia i s-a permis accesul aici dupa 1989. Tara cu un singur gras prezinta vizita la Phenian a celor doi jurnalisti, care au incercat sa surprinda cit mai mult din realitatea de zi cu zi din Coreea de Nord, fiind din acest motiv si protagonistii unor incidente neplacute. Cu unele dintre cele 16 fotografii color care ilustreaza relatarile din carte Adelin Petrisor a participat la International Photography Awards, unde a cistigat premiul la sectiunea „Editorial Non-Pro” si s-a numarat printre finalistii sectiunii „Discovery of the year”.
„Adelin Petrisor incearca sa schimbe registrul si sa transforme documentarul filmat in carte scrisa. Veti constata singuri daca a reusit. Oricum, notez cu placere ca teleagitatia lui contagioasa intra intr-un foarte nimerit contrapunct cu statica sumbra a celui mai interzis stat al planetei. Coreea de Nord este un fel de distopie infometata a absurdului ideologic cu bomba nucleara, asa cum, odinioara, un fost presedinte francez numea Uniunea Sovietica o Volta Superioara cu arma atomica. Cine ajunge azi in Coreea de Nord? Citeva zeci de ziaristi alesi pe sprinceana. Adelin Petrisor, dupa cum povesteste, s-a ales aproape singur. El surprinde inefabilul morbid al acestui topos carceral cu umor, bunavointa si reflex critic. Trasaturi indispensabile exploratorului de profesie fara polite de asigurare pentru intilnirea cu monstrii nonsacri.” (Emil Hurezeanu)
Fragment din volumul "Tara cu un singur gras" de Adelin Petrisor:
“La o zi dupa ce fost facut general la apelul bocancilor, cum se zice pe la noi, Kim Jong Un a fost numit vicepresedinte al Comisiei Militare Centrale, organism foarte important, care coordoneaza Armata Nord-coreeana. Ulterior, dupa moartea tatalui sau, Un a preluat usor-usor toate functiile importante din stat: prim-secretar al Partidului Muncitorilor, presedinte al Comisiei Militare Centrale, presedinte al Comisiei Nationale de Aparare si comandant suprem al Armatei Populare.
Asadar, eram pe cale sa devin unul dintre putinii jurnalisti din lume care aveau sa-l vada pe Kim Jong Un la scurt timp dupa „incoronare". Oricum, eram printre primii care il intalneau. Nu aveam cum sa nu fiu emotionat, chiar daca stiam ca, potrivit sud-coreenilor, Un este mai mult o papusa in mainile matusii si ale unchiului, Kim Kyong Hui, respectiv Jan Sung Taek.
Doamna Kim este fata fondatorului, Kim Ir Sen, unul dintre ultraconservatorii Partidului Muncitorilor, si considera ca programul nuclear este cea mai de pret comoara a tarii. Este una dintre foarte putinele femei care, de-a lungul timpului, au aparut constant in fotografiile oficiale, alaturi de greii regimului. Sotul ei este vicepresedintele Comisiei Nationale de Apararesi o figura-cheie a relatiilor cu China, protector si maestru papusar al Republicii Populare Democrate Coreene.
Diplomatii occidentali banuiesc ca cei doi au stat in spatele lui Kim Jong Un si s-au asigurat ca nu va avea probleme in preluarea „tronului". Potentialii dusmani ar fi putut veni chiar din randurile camarilei, nu multi fiind cei care-l vedeau pe Un drept un lider capabil sa asigure supravietuirea regimului.
In autocar imi treceau prin minte tot felul de intrebari. Cum arata, de fapt, Kim Jong Un? Il stiam doar din fotografiile oficiale. Citisem undeva ca-i plac baschetul si Eric Clapton. Ce sa zic, la muzica chiar nu are gusturi rele. Drumul nu a durat mai mult de 15 minute prin acel oras fantomatic, cu putini oameni si cu si mai putine masini.”
Cu 16 fotografii din Coreea de Nord
Dupa ce a transmis de la fata locului in numeroase zone de conflict, in 2012 Adelin Petrisor a ajuns, impreuna cu colegul sau Catalin Popescu, in Coreea de Nord, o tara izolata de restul lumii, in care cultul personalitatii unui dictator comunist a fost „perfectionat” in timp. A fost prima echipa TV din Romania careia i s-a permis accesul aici dupa 1989. Tara cu un singur gras prezinta vizita la Phenian a celor doi jurnalisti, care au incercat sa surprinda cit mai mult din realitatea de zi cu zi din Coreea de Nord, fiind din acest motiv si protagonistii unor incidente neplacute. Cu unele dintre cele 16 fotografii color care ilustreaza relatarile din carte Adelin Petrisor a participat la International Photography Awards, unde a cistigat premiul la sectiunea „Editorial Non-Pro” si s-a numarat printre finalistii sectiunii „Discovery of the year”.
„Adelin Petrisor incearca sa schimbe registrul si sa transforme documentarul filmat in carte scrisa. Veti constata singuri daca a reusit. Oricum, notez cu placere ca teleagitatia lui contagioasa intra intr-un foarte nimerit contrapunct cu statica sumbra a celui mai interzis stat al planetei. Coreea de Nord este un fel de distopie infometata a absurdului ideologic cu bomba nucleara, asa cum, odinioara, un fost presedinte francez numea Uniunea Sovietica o Volta Superioara cu arma atomica. Cine ajunge azi in Coreea de Nord? Citeva zeci de ziaristi alesi pe sprinceana. Adelin Petrisor, dupa cum povesteste, s-a ales aproape singur. El surprinde inefabilul morbid al acestui topos carceral cu umor, bunavointa si reflex critic. Trasaturi indispensabile exploratorului de profesie fara polite de asigurare pentru intilnirea cu monstrii nonsacri.” (Emil Hurezeanu)
Fragment din volumul "Tara cu un singur gras" de Adelin Petrisor:
“La o zi dupa ce fost facut general la apelul bocancilor, cum se zice pe la noi, Kim Jong Un a fost numit vicepresedinte al Comisiei Militare Centrale, organism foarte important, care coordoneaza Armata Nord-coreeana. Ulterior, dupa moartea tatalui sau, Un a preluat usor-usor toate functiile importante din stat: prim-secretar al Partidului Muncitorilor, presedinte al Comisiei Militare Centrale, presedinte al Comisiei Nationale de Aparare si comandant suprem al Armatei Populare.
Asadar, eram pe cale sa devin unul dintre putinii jurnalisti din lume care aveau sa-l vada pe Kim Jong Un la scurt timp dupa „incoronare". Oricum, eram printre primii care il intalneau. Nu aveam cum sa nu fiu emotionat, chiar daca stiam ca, potrivit sud-coreenilor, Un este mai mult o papusa in mainile matusii si ale unchiului, Kim Kyong Hui, respectiv Jan Sung Taek.
Doamna Kim este fata fondatorului, Kim Ir Sen, unul dintre ultraconservatorii Partidului Muncitorilor, si considera ca programul nuclear este cea mai de pret comoara a tarii. Este una dintre foarte putinele femei care, de-a lungul timpului, au aparut constant in fotografiile oficiale, alaturi de greii regimului. Sotul ei este vicepresedintele Comisiei Nationale de Apararesi o figura-cheie a relatiilor cu China, protector si maestru papusar al Republicii Populare Democrate Coreene.
Diplomatii occidentali banuiesc ca cei doi au stat in spatele lui Kim Jong Un si s-au asigurat ca nu va avea probleme in preluarea „tronului". Potentialii dusmani ar fi putut veni chiar din randurile camarilei, nu multi fiind cei care-l vedeau pe Un drept un lider capabil sa asigure supravietuirea regimului.
In autocar imi treceau prin minte tot felul de intrebari. Cum arata, de fapt, Kim Jong Un? Il stiam doar din fotografiile oficiale. Citisem undeva ca-i plac baschetul si Eric Clapton. Ce sa zic, la muzica chiar nu are gusturi rele. Drumul nu a durat mai mult de 15 minute prin acel oras fantomatic, cu putini oameni si cu si mai putine masini.”
Descrierea produsului
Prefata de Emil Hurezeanu
Cu 16 fotografii din Coreea de Nord
Dupa ce a transmis de la fata locului in numeroase zone de conflict, in 2012 Adelin Petrisor a ajuns, impreuna cu colegul sau Catalin Popescu, in Coreea de Nord, o tara izolata de restul lumii, in care cultul personalitatii unui dictator comunist a fost „perfectionat” in timp. A fost prima echipa TV din Romania careia i s-a permis accesul aici dupa 1989. Tara cu un singur gras prezinta vizita la Phenian a celor doi jurnalisti, care au incercat sa surprinda cit mai mult din realitatea de zi cu zi din Coreea de Nord, fiind din acest motiv si protagonistii unor incidente neplacute. Cu unele dintre cele 16 fotografii color care ilustreaza relatarile din carte Adelin Petrisor a participat la International Photography Awards, unde a cistigat premiul la sectiunea „Editorial Non-Pro” si s-a numarat printre finalistii sectiunii „Discovery of the year”.
„Adelin Petrisor incearca sa schimbe registrul si sa transforme documentarul filmat in carte scrisa. Veti constata singuri daca a reusit. Oricum, notez cu placere ca teleagitatia lui contagioasa intra intr-un foarte nimerit contrapunct cu statica sumbra a celui mai interzis stat al planetei. Coreea de Nord este un fel de distopie infometata a absurdului ideologic cu bomba nucleara, asa cum, odinioara, un fost presedinte francez numea Uniunea Sovietica o Volta Superioara cu arma atomica. Cine ajunge azi in Coreea de Nord? Citeva zeci de ziaristi alesi pe sprinceana. Adelin Petrisor, dupa cum povesteste, s-a ales aproape singur. El surprinde inefabilul morbid al acestui topos carceral cu umor, bunavointa si reflex critic. Trasaturi indispensabile exploratorului de profesie fara polite de asigurare pentru intilnirea cu monstrii nonsacri.” (Emil Hurezeanu)
Fragment din volumul "Tara cu un singur gras" de Adelin Petrisor:
“La o zi dupa ce fost facut general la apelul bocancilor, cum se zice pe la noi, Kim Jong Un a fost numit vicepresedinte al Comisiei Militare Centrale, organism foarte important, care coordoneaza Armata Nord-coreeana. Ulterior, dupa moartea tatalui sau, Un a preluat usor-usor toate functiile importante din stat: prim-secretar al Partidului Muncitorilor, presedinte al Comisiei Militare Centrale, presedinte al Comisiei Nationale de Aparare si comandant suprem al Armatei Populare.
Asadar, eram pe cale sa devin unul dintre putinii jurnalisti din lume care aveau sa-l vada pe Kim Jong Un la scurt timp dupa „incoronare". Oricum, eram printre primii care il intalneau. Nu aveam cum sa nu fiu emotionat, chiar daca stiam ca, potrivit sud-coreenilor, Un este mai mult o papusa in mainile matusii si ale unchiului, Kim Kyong Hui, respectiv Jan Sung Taek.
Doamna Kim este fata fondatorului, Kim Ir Sen, unul dintre ultraconservatorii Partidului Muncitorilor, si considera ca programul nuclear este cea mai de pret comoara a tarii. Este una dintre foarte putinele femei care, de-a lungul timpului, au aparut constant in fotografiile oficiale, alaturi de greii regimului. Sotul ei este vicepresedintele Comisiei Nationale de Apararesi o figura-cheie a relatiilor cu China, protector si maestru papusar al Republicii Populare Democrate Coreene.
Diplomatii occidentali banuiesc ca cei doi au stat in spatele lui Kim Jong Un si s-au asigurat ca nu va avea probleme in preluarea „tronului". Potentialii dusmani ar fi putut veni chiar din randurile camarilei, nu multi fiind cei care-l vedeau pe Un drept un lider capabil sa asigure supravietuirea regimului.
In autocar imi treceau prin minte tot felul de intrebari. Cum arata, de fapt, Kim Jong Un? Il stiam doar din fotografiile oficiale. Citisem undeva ca-i plac baschetul si Eric Clapton. Ce sa zic, la muzica chiar nu are gusturi rele. Drumul nu a durat mai mult de 15 minute prin acel oras fantomatic, cu putini oameni si cu si mai putine masini.”
Cu 16 fotografii din Coreea de Nord
Dupa ce a transmis de la fata locului in numeroase zone de conflict, in 2012 Adelin Petrisor a ajuns, impreuna cu colegul sau Catalin Popescu, in Coreea de Nord, o tara izolata de restul lumii, in care cultul personalitatii unui dictator comunist a fost „perfectionat” in timp. A fost prima echipa TV din Romania careia i s-a permis accesul aici dupa 1989. Tara cu un singur gras prezinta vizita la Phenian a celor doi jurnalisti, care au incercat sa surprinda cit mai mult din realitatea de zi cu zi din Coreea de Nord, fiind din acest motiv si protagonistii unor incidente neplacute. Cu unele dintre cele 16 fotografii color care ilustreaza relatarile din carte Adelin Petrisor a participat la International Photography Awards, unde a cistigat premiul la sectiunea „Editorial Non-Pro” si s-a numarat printre finalistii sectiunii „Discovery of the year”.
„Adelin Petrisor incearca sa schimbe registrul si sa transforme documentarul filmat in carte scrisa. Veti constata singuri daca a reusit. Oricum, notez cu placere ca teleagitatia lui contagioasa intra intr-un foarte nimerit contrapunct cu statica sumbra a celui mai interzis stat al planetei. Coreea de Nord este un fel de distopie infometata a absurdului ideologic cu bomba nucleara, asa cum, odinioara, un fost presedinte francez numea Uniunea Sovietica o Volta Superioara cu arma atomica. Cine ajunge azi in Coreea de Nord? Citeva zeci de ziaristi alesi pe sprinceana. Adelin Petrisor, dupa cum povesteste, s-a ales aproape singur. El surprinde inefabilul morbid al acestui topos carceral cu umor, bunavointa si reflex critic. Trasaturi indispensabile exploratorului de profesie fara polite de asigurare pentru intilnirea cu monstrii nonsacri.” (Emil Hurezeanu)
Fragment din volumul "Tara cu un singur gras" de Adelin Petrisor:
“La o zi dupa ce fost facut general la apelul bocancilor, cum se zice pe la noi, Kim Jong Un a fost numit vicepresedinte al Comisiei Militare Centrale, organism foarte important, care coordoneaza Armata Nord-coreeana. Ulterior, dupa moartea tatalui sau, Un a preluat usor-usor toate functiile importante din stat: prim-secretar al Partidului Muncitorilor, presedinte al Comisiei Militare Centrale, presedinte al Comisiei Nationale de Aparare si comandant suprem al Armatei Populare.
Asadar, eram pe cale sa devin unul dintre putinii jurnalisti din lume care aveau sa-l vada pe Kim Jong Un la scurt timp dupa „incoronare". Oricum, eram printre primii care il intalneau. Nu aveam cum sa nu fiu emotionat, chiar daca stiam ca, potrivit sud-coreenilor, Un este mai mult o papusa in mainile matusii si ale unchiului, Kim Kyong Hui, respectiv Jan Sung Taek.
Doamna Kim este fata fondatorului, Kim Ir Sen, unul dintre ultraconservatorii Partidului Muncitorilor, si considera ca programul nuclear este cea mai de pret comoara a tarii. Este una dintre foarte putinele femei care, de-a lungul timpului, au aparut constant in fotografiile oficiale, alaturi de greii regimului. Sotul ei este vicepresedintele Comisiei Nationale de Apararesi o figura-cheie a relatiilor cu China, protector si maestru papusar al Republicii Populare Democrate Coreene.
Diplomatii occidentali banuiesc ca cei doi au stat in spatele lui Kim Jong Un si s-au asigurat ca nu va avea probleme in preluarea „tronului". Potentialii dusmani ar fi putut veni chiar din randurile camarilei, nu multi fiind cei care-l vedeau pe Un drept un lider capabil sa asigure supravietuirea regimului.
In autocar imi treceau prin minte tot felul de intrebari. Cum arata, de fapt, Kim Jong Un? Il stiam doar din fotografiile oficiale. Citisem undeva ca-i plac baschetul si Eric Clapton. Ce sa zic, la muzica chiar nu are gusturi rele. Drumul nu a durat mai mult de 15 minute prin acel oras fantomatic, cu putini oameni si cu si mai putine masini.”
Detaliile produsului
De pe acelasi raft
-
PRP: 60.00 Lei
57.00 Lei
57.00 Lei60.00 Lei
-
Price
36.00 Lei
36.00 Lei
-
PRP: 19.99 Lei
18.99 Lei
18.99 Lei19.99 Lei
-
PRP: 48.00 Lei
45.60 Lei
45.60 Lei48.00 Lei
