Anii ei de glorie, cand era o actrita de succes, au ramas in urma si Vanessa descopera ca inceputurile sunt usoare, dar ca sfarsiturile pot fi dureroase.

    Ar fi oare posibil ca fanteziile sale, menite sa-i ofere elixirul tineretii, sa fie implinite cu ajutorul site-ului faraoprelisti.com?

    In 1973, Erica Jong a revolutionat felul in care ne raportam la dragoste, casnicie si sex. Acum Erica Jong ne uimeste iarasi, oferindu-ne o perspectiva noua si convingatoare asupra unei etape dificile din viata unei femei. Scrisa cu un umor subtil, intelepciune si cuprinzand observatii pertinente – toate acestea regasindu-se si in poezia, fictiunea si eseurile Ericai Jong – Teama de moarte e o poveste pentru toti cei care au cunoscut dragostea adevarata si au fost transformati de ea. 

 

    „Ma gandesc la Glinda cand era mica. La cinci luni, jucaria ei preferata era ceva ce se numea Saltaretul. Se impingea din dusumea cu piciorusele acelea care nu puteau sa paseasca inca si topaia cu orele. Era nespus de exuberanta si bucuroasa. Chiar si atunci se droga cu ceva.

    Toata copilaria ei, Glinda paruse sa functioneze pe baza de adrenalina pura. Imi spunea povesti. Distra pe toata lumea cu monologurile si cantecele ei haioase; vrajea pe oricine. Apoi, la treisprezece ani, devenise adolescenta si parca o pierdusem. Apoi criza — iarba, alcool, amenintari cu sinuciderea — dupa care problemele parusera sa treaca. O consultasera niste psihiatri scumpi, care nu-si dadusera seama, insa, ca avea o problema cu drogurile. Apoi, la saisprezece, Glindei i se oferise un rol intr-un film si descoperise, in fine, ceva ce-i placea mult. Actoria parea s-o echilibreze si n-as fi putut oricum s-o opresc, asa ca am lasat-o sa faca asta. Ma temeam continuu pentru ea, insa era decisa sa joace si a avut succes. Am presupus, prosteste, ca-si stapanea impulsul legat de droguri. Si eu ajunsesem actrita la saisprezece ani. Mi se parea ceva normal.

    - Stii cand mi-am dat seama ca am o problema, mami?

    - Nu, zi-mi.

    - Vara trecuta, cand am incercat sa trec prin tunelul Holland. Eram blana de la coca si mi s-a parut ca asa m-as putea sinucide mai usor. Dar n-am putut. Dupa aia m-am dus la niste intalniri de consiliere antidrog, dar nu s-a prins de mine. Ma seca toata piosenia aia ipocrita, faza cu „o putere mai mare". Adormeam la intalniri. Nu eram gata. Apoi, cand a venit oferta marelui film si m-am mutat in L.A., situatia s-a inrautatit. Ma trezeam pe cate o plaja din Malibu fara sa stiu cum am nimerit acolo. Ma trezeam ca hoinaresc pe Autostrada Coastei Pacificului, pe intuneric. A fost un vis urat.”